LPS Banatul, 4×4 şi îl recheamă pe Beşliu de la Centru

Juniorii 1 de la LPS Banatul Timişoara au înregistrat duminică la amiază cea de-a patra victorie din 4 jocuri în returul Seriei E a Campionatului Naţional, trecînd cu 30-23 (17-12) de urmăritorii lor, LPS Liceul Mihai Viteazu Alba Iulia, şi făcînd un uriaş pas, decisiv s-ar putea spune, pentru calificarea în prima fază semifinală a categoriei de vîrstă.

Fază care va debuta pe 13 martie, într-o locaţie ce urmează a fi desemnată, şi înaintea căreia mai sunt de disputat doar trei etape, ouă în cazul timişorenilor.

Având dreptul din acest sezon, conform noilor reglementări ale F.R.H., să înscrie 16 jucători pe foaia de arbitraj, profesorul Luciean Vasilache s-a prelevat de această prevedere şi i-a rulat în meciul disputat de la ora 12 în sala Banu Sport pe toţi cei 16 componenţi convocaţi, şi anume inclusiv un al patrulea portar, Iancu, respectiv pe Paşcu. Antrenorul Vasilache continuă să convoace pentru jocurile disputate în deplasare un număr de 14 juniori.

Iar mîine se împlinesc 3 luni de la ultimul eşec al juniorilor 1 „liceeni”, suferit tocmai la învinşii lor de astăzi, în tur, cu 27-24.

„Aceasta a fost săptămîna cea mai grea, pe care am trecut-o cu bine”, a confirmat profesorul Vasilache, ai cărui băieţi înregistrează acum linia de clasament 10  6  1  3  13 puncte (golaveraj plus 43), înaintea unor ultime două jocuri, la Novaci, miercuri 20 februarie, respectiv pe Bega, duminică 24.02, în derby-ul cu fruntaşa CSŞ Sibiu, la care timişorenii remizau la finele lui 2012.

Vasilache îl va convoca pentru meciul cu cei de pe Cibin şi pe Daniel Beşliu, junior timişorean legitimat la LPS Banatul dar selecţionat la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara, în cazul acestor componenţi prevederea regulamentară fiind ca gruparea de provenienţă să aibă voie la a-l rechema la echipă pentru 3 partide dintr-un tur sau retur. Iar cum Beşliu a evoluat pînă acum doar în două, timişorenii îl vor reavea în şaptele lor la înfruntarea cu Sibiul.

Claudiu Şimicu a fost din nou principalul marcator al timişorenilor, cu 8 goluri, capitol la care au mai figurat Homneac, cu 6 goluri, Hriştea, cu 4, Năstăsie, Zamfor şi Jeberian, cu cîte două, respectiv Pascu, Ghimişi, Ban, Chivari şi Maier, cu cîte un gol.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Handbal: