LPS Banatul, victorii la a cincea ediție a ”Memorialului Adrian Cioroianu”

Prima ediție desfășurată la ceas de toamnă a ”Memorialului Adrian Cioroianu” a fost câștigată tot de elevii de la LPS Banatul Timișoara, într-un triunghiular disputat sâmbătă dimineață în Sala ”Banu Sport”.

Reuniunea handbalistică juvenilă ținută în memoria fostei extreme stângi a Politehnicii, Adrian Cioroianu, plecat dintre noi în ianuarie 2011, a punctat o nouă ediție și în 2016, a cincea, după ce evenimentul devenit tradițional și rezervat juniorilor mai mici s-a ținut până anul trecut la orele primăverii.

LPS Banatul Timișoara, cu Oana Ionescu la cârmă, suplinind-o pe Cornelia Maria Craiu, implicată la acea oră în întreceri oficiale cu juniorii 2, Școala cu clasele I-VIII Nr. 7 din Calea Lipovei, cu Emil Cosmescu antrenor, și Școala Gimnazială Sf. Antim Ivireanul, cu Patricia Panait pe bancă, au dus tradiția mai departe, într-o întrecere a juniorilor IV, elevi de gimnaziu.

S-au jucat meciuri fiecare cu fiecare în reprize a câte 15 minute, LPS Banatul – Școala Generală 7 scor 14-5, Școala Generală 7 – Sf. Antim Ivireanul 14-7 și LPS Banatul – Sf. Antim Ivireanul 20-5, dar mai presus de rezultate a fost oportunitatea ivită școlarilor să se reunească în sala de sport, în cadrul organizat al unui turneu. ”De ce insist să continui tradiția acestui turneu pentru copii? Pentru că, dacă ne uităm în jur, sunt foarte mulți fie slăbuți, care n-au făcut nimic sport, fie grăsuți, dar mijlocul nu-l vedem, acei copii armonios dezvoltați. Iar toți au nevoie de mișcare! Este ceea ce mă motivează să țin o nouă ediție, iar acești copii, și dacă nu vor mai continua cândva cu sportul, vor rămâne totuși peste ani și cu amintirea acestui turneu, cu jocurile, atmosfera, cadrul organizat”, a explicat Corina Cioroianu, soția fostei extreme alb-violet, inițiatoare și organizatoare a evenimentului.

N-au lipsit nici în acest an dulciurile și sucurile pentru participanți, dar și seturile de tricouri albastre cu însemnele întrecerii, iar pe lângă trofeele acordate în mod tradițional pe baza nominalizărilor individuale dar și echipelor protagoniste, de această dată și-a adjudecat unul și galeria suporterilor din tribună a celei mai plăpânde formații din triunghiular, reprezentând Școala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul, dar cea mai tare ca susținere.

Iubitori de handbal printre care și foști colegi de liceu sau de echipă ai lui Adrian Cioroianu au onorat cu prezența în ”Banu Sport”, atmosfera fiind plăcută, în speranța continuării peste ani a acestui eveniment.

Titlul de golgheter al Memorialului Adrian Cioroianu l-a adjudecat Victor Brînzei, cu 13 reușite, un reprezentant al Generalei 7, în vreme ce Adrian Cotuna, de la LPS Banatul, a fost desemnat cel mai bun portar al triunghiularului iar Cristian Pavel, care ”i-a tras după el” pe colegii de la Sfântul Antim Ivireanul – cel mai tehnic junior al turneului, titlul special de cea mai bună extremă stângă revenindu-i lui Cristi Prodaniuc, de la LPS Banatul.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: