Memoria Doinei Cojocaru dăinuie prin turneul de 1 iunie de la Şcoala 7

Născută Băicoianu în 25 noiembrie 1948, la Sighişoara, Doina Cojocaru avea să deţină timp de 6 ani căpitănia selecţionatei României, odată cu succesul mondial din 1970, din Olanda, ulterior devenind vicecampioană mondială de senioare, la Belgrad, în ´73, an în care cucerea şi titlul naţional, cu IEFS Bucureşti, ca inter stînga recunoscut drept numero uno pe glob, şi era desemnată între cei mai buni 10 sportivi ai lumii.

Doina Cojocaru şi-a legat pe vecie destinul de handbalul timişorean, cucerind trei titluri naţionale la rînd cu Universitatea, în 1974, ´75 şi ´76, ultim an în care participa şi evolua în toate cele 5 partide pentru România la Jocurile Olimpice de la Montreal, clasîndu-se pe locul 4 într-o probă feminină la debut sub egida celor 5 cercuri.

Maestru emerit al sportului pentru o carieră în care a strîns distincţii pentru drept cel mai tehnic jucător, golgeter ori cel mai bun inter stînga, Doina Cojocaru a activat în Timişoara pentru cîţiva ani ca asistent universitar la FEFS iar apoi ca profesoară de sport la Şcoala Generală 6. De fapt, amintirea ei se leagă şi de pasiunea cu care a îndrumat primii paşi ai şcolarilor în sport, Şcoala Generală 7 construind în incinta sa în urmă cu peste 10 ani două terenuri de bitum pentru handbal pe baza sportivă denumită în memoria campioanei mondiale, şi unde şi de acest 1 iunie a fost organizat „Memorialul Doina Cojocaru”.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: