Ministerul Adevărului remite versiunea oficială, în imagini, în cazul Sălii Polivalente a Timişoarei. Aşadar totuşi la anul…

După ce v-a ţinut la curent, în vorbe şi imagini, cu stadiul întârziat al lucrărilor şi în octombrie 2012, când noua Sală Polivalentă a Timişoarei trebuia predată la cheie, şi în această primăvară, în urma anunţurilor preelectorale cum că incinta va fi finalizată în iunie, Sporttim lasă acum loc ultimelor fotografii, proaspete, primite de la Ministerul Adevărului, ăăă, pardon, Municipalitatea Timişoarei, cu ocazia unei vizite de lucru a edilului-şef, însoţit de alaiul inclusiv mediatic al contingentului „mulţi văd, puţini pricep”.

Şi totuşi, oaaaaaaaa!, se vede luminiţa de la capătul tunelului.

Descinderea la faţa locului pentru a pastela în roz-bombon şi a ambala cu funtiţă şi mai multe veşti proaste, adică un necesar suplimentar de la bugetul local de peste un milion de euro pentru o finalizare a lucrărilor incertă ca dată de predare dar împinsă estimativ spre începutul lui 2015, este cu atât mai penibilă cu cât asociaţii Universitatea Politehnica şi Consiliul Local Timişoara, intrat în primăvara lui 2013 în cărţi, se lansau în a stipula iniţial în contractul părţilor eronata dată de 30 iunie 2014.  

Sporttim v-a informat despre lâncezeala de la Baza Sportivă 2 a UPT şi în comparaţie inclusiv imagistică cu ritmul impus de constructorii maghiari ai sălii din Gyor odată ce au deschis anul acesta şantierul pentru finalizarea polivalentei cu 5.500 de locuri ce va fi inaugurată în luna decembrie, cu ocazia turneului final al Campionatului European de handbal feminin din Ungaria şi Croaţia, la care va participa şi selecţionata României, şi iată aşadar că vecinii de la nord-vest vor încheia în nici un an o sală aproape dublă ca şi capacitate, pe când ai noştri ca brazii doar au înscris negru pe alb pe panoul însă existent la gardul de acces pe suprafaţa alocată construcţiei că lucrările demarate în octombrie 2010 vor avea ca termen de execuţie perioada de 24 de luni.

Şi cu masive întârzieri fără o dată certă de finalizare, dar şi cu pretexte cum că tocmai reproiectarea la o capacitate mărită a sălii, spre 3.000 de locuri, faţă de cele 2.200 înscrise pe acelaşi panou, ar fi contribuit la întârzierea şi pe mai departe a predării la cheie, iată starea de fapt în ceea ce priveşte finalizarea unor edificii de ordin public în Timişoara. Pentru a nu mai adăuga acest mic detaliu că unor deja peste două milioane de euro alocaţi li s-ar mai alipi încă o jumătate, alţi bani necesari, altă distracţie…

Constatarea noastră, dacă-i întrebi pe constructori, amintiţi şi ei cum că nu s-ar fi mobilizat exemplar, de exemplu chinezeşte, aceştia vor arăta cu degetul tocmai în direcţia opusă, cu trimitere la „administrativ” şi birocraţia mioritică, semn că părţile nu sunt la unison în privinţa mesajului ambalat cu funtiţă.

Totuşi, pare-se că n-ar trebui să ne pară rău de nici o leţcaie, dat fiind că, după cum s-a mai punctat zilele acestea, înăuntru va fi „ca la NBA, aşa”, că doar nu ne-om lăsa noi mai prejos şi musai ca-n NBA trebuie să fie. NBA şi mai ceva.

Altfel, Ministerul Adevărului a mai constatat că stadiul lucrărilor n-ar fi „chiar aşa înapoiat”, şi într-adevăr, comparativ cu înapoierea pe alte coordonate ale bietei bătături mioritice, nici nu e chiar aşa înapoiat. 2015, din 2010, sună foarte bine, şi pentru aceste ultime însufleţitoare veşti şi mai ales delicioase clişee a meritat toată descinderea. Aşa încât să fim noi sănătoşi, pentru a imortaliza  următoarea descindere, cea cu foarfeca-n mână, în preajma panglicii tricolore şi a şampaniei, „Uraaaaaaaaaaaaaaaa!!!”, ce-am mai izbutit tovarăşi, o nouă glorioasă epopee, iată ce mai minunăţie, ce mai frumuseţe! Şi ce, zicea cineva că trebuia să fie gata în 2012!? Baliverne! Azi trebuia şi uitaţi ce-a fost. Ministerul Adevărului vă va remite de fapt un comunicat în acest sens, în conjuncţie cu Ministerul Dragostei: uitaţi şi vă bucuraţi, să fiţi fericiţi! Iupiiiiiiii…

P.S.: Sporttim menţine în cadrul rubricii „Colţul alb-violet” consemnarea „Finalizarea… în ceaţă. Termenul: octombrie 2012. Glumiţi?” până la data nedefinită a inaugurării Sălii Polivalente, în semn de protest faţă de batjocura manifestată în privinţa infrastructurii sportive a Timişoarei.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ministerul Adevărului remite versiunea oficială, în imagini, în cazul Sălii Polivalente a Timişoarei. Aşadar totuşi la anul…

  1. FORMIDABIL ! spune:

    IMPORTANT este ca va avea 3.000 de locuri si asta-i formidabil ! Acum ca s-a intarziat, ca se va face,sau nu si una de 8.000-12.000 locuri, asta vom vedea in timp! Deocamdata pt. Timisoara 3.000 e super!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Handbal: