Mureșul învinge a 5-a oară la rând și stopează la Târgu Mureș seria CSU de Vest Timișoara de 5 succese

Handbalistele secund-divizionare ale Timișoarei au pierdut în această după-amiază pentru prima oară în returul Diviziei A – Seria B respectiv după 5 victorii la rând, înregistrând în schimb primul eșec din 29 ianuarie încoace, pe terenul unei recente prim-divizionare ce trage la podiumul grupei vestice, CS Mureșul Târgu Mureș, ajunsă la rândul ei la 5 succese consecutive.

CS Mureșul s-a desprins categoric la reluarea jocului de la ora 16 și a învins cel mai clar în seria acestor 5 victorii, precedentele fiind adjudecate cu avantaje de 10 goluri cu ACS Crișul Chișineu-Criș, 3 în deplasare la Mioveni, 5 pe teren propriu cu Național Brașov și 9 etapa trecută la Sfântu Gheorghe.

Târg-mureșencele s-au impus în partida din etapa a 21-a a seriei vestice cu 30-19, după ce la pauză aveau două goluri avans, 14-12, extinzându-și astfel seria invincibilă, ce a urmat eșecului din 19 februarie de la Reșița, 24-23 (11-10) pentru cărășencele de la CSU, serie fără înfrângere și mai îndelungată pe teren propriu, din 22 ianuarie încoace, când clacau cu 19-21 în fața băimărencelor de la CS Minaur, cu care luptă direct pentru poziția a doua.

CSU de Vest, lipsită în această deplasare de aportul jucătoarelor cu mare experiență, Marin, Cioriciu și Picu, a condus de două ori în cursul reprizei I, în care scorul a fost cel mai adesea strâns, variind la unul-două goluri diferență, dar n-a ținut pasul cu gazdele în partea a doua, în care a marcat de numai 7 ori.

Șapte goluri a înscris în schimb cea mai bună componentă a învingătoarelor, Cosmina de Oliveira, polivalentă, cu apariții și ca extremă dreaptă, și ca extremă stânga, și în rol de centru, handbalistă a partidei din această a opta rundă a returului în Seria B.

Coincizând pentru CSU de Vest cu întâiul eșec în jumătatea secundă a campionatului respectiv de la un 33-31 (18-16) suferit la Oradea cu CSU în urmă cu exact 70 de zile.

Sorinel Voicu a început deplasarea în șaptele Brînzan – Șunei, Senciuc, Puta, Istrate, Țepurică, Sîngiorzan și a mai apelat pe parcurs la Martin, Apostolescu, Ciubotariu și portarul Țurlea, 11 sportive.

Dintre care Carla Puta a marcat de 7 ori, două din aruncări de la 7 metri, Istrate 6 goluri, Șunei 3, Țepurică 2 (1x7m) și Senciuc un gol. CSU de Vest n-a putut conta nici pe Popan, Prundaru și Negrea, indisponibile.

Urmează două meciuri acasă, mai întâi duminică 23 aprilie cu Extrem Baia Mare iar apoi cu CS Minaur Baia Mare, runde între care timișorencele vor avea și o etapă de ședere pe margine, finalul de sezon găsindu-le în deplasare la Slatina și la căderea cortinei acasă cu CSU Oradea.

Rezultatele etapei a 21-a, clasamentul la zi și programul rundei a 22-a, pe coloana dreaptă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: