P. Milosevic: „Am câștigat în apărare ambele meciuri și în atac când am jucat cu capul”. C. Fenici: „Nu știu dacă am plecat cu aspirații așa mari de la început”. P. Michelsen (OIF Arendal): „Am făcut prea multe greșeli și nu am meritat să mergem mai departe”

SCM Politehnica Timișoara a obținut calificarea în turul trei preliminar al Cupei EHF după 27-26  acasă cu OIF Arendal, 16-12 la pauză. Antrenorul Pero Milosevic a fost mulțumit că formația sa a câștigat al patrulea meci la rând în Europa chiar dacă a avut emoții pe final. Muntenegreanul a vorbit și despre un episod de la meciul tur când norvegienii erau siguri pe ei că vor obține o victorie la multe goluri acasă. Căpitanul Cristi Fenici își dorește să evite echipele cu nume la tragerea la sorți pentru următorul tur. Directorul executiv de la OIF Arendal, Per Michelsen, a recunoscut că echipa sa a făcut prea multe greșeli în manșa retur și Poli s-a calificat meritat mai departe.

img_3774Alb-violeții au condus și la 6 goluri în repriza a doua dar în ultimele două minute oaspeții s-au apropiat la o lungime și au dat emoții pe final. „Vreau să mulțumesc tuturor ce ne-au felicitat că am câștigat. Avem în total 4 victorii în EHF. A fost mai dificil ca primul, dar am controlat tot meciul și am mers sus, dar după ne-am complicat puțin. Este normal pentru că este o uzură anormală, mai ales în apărare, unii jucători joacă 60 de minute, nu am riscat să-i schimbăm și după am plătit. Este foarte important pentru noi că avem 2 victorii, 4 în total, sunt foarte bucuros, vreau să-mi felicit jucătorii că au luptat, au dat totul. Trei meciuri foarte bune în 7 zile cu un drum foarte lung. După primul meci am spus că a fost doar prima parte, prima repriză în Norvegia, asta este în Europa. Au venit aici să câștige. Știau că se poate juca aici, că nu este o presiune așa mare. Noi am controlat meciul, am jucat bine în apărare. Dar cu 5 avans am complicat puțin. Acolo am avut oportunitatea să câștigăm la 2, 3 goluri diferență, dar până la urmă a fost doar unul. Fiecare gol e important în Europa”, a declarat Pero Milosevic după meciul retur cu norvegienii.

Tehnicianul muntenegrean a povestit cum norvegienii s-au  așteptat să obțină o victorie clară în tur. „Norvegienii au venit aici să câștige și să treacă. Când am ajuns acolo, am avut ședința tehnică. Acolo cineva din echipa lor a zis: nu aveți nevoie de înregistrarea meciului, la ce vă trebuie? Noi o vrem. La ce vă trebuie că o să pierdeți la multe goluri diferență. Așa a vrut să spună ceva. Ei se așteptau să ne bată acolo la multe goluri diferență, dar am făcut cu adevărat un meci bun, mai ales în apărare. Pentru mine am câștigat în apărare ambele meciuri și în atac când am jucat cu capul limpede și cu disciplină tactică. Azi am controlat meciul, am controlat totul, dar nu trebuia să ne complicăm în ultimele minute. Echipa norvegiană este foarte bună. Mulțumesc publicului pentru că ne-a ajutat la final. La început am jucat ca și cum n-am fi fost acasă. Avem nevoie de mai multă susținere, să vină lumea când jucăm în Europa. Dar la final când s-a complicat publicul ne-a sprijinit maximum, asta trebuie să se întâmple tot meciul”, a mai spus Milosevic.

Acesta a vorbit de incidentul de la final când Lasica și Simovic au avut un mic conflict. „Se întâmplă orice lucru. Prima dată Lasica i-a cerut lui Marjanovic să nu se ascundă, să iasă ca să nu se piardă mingea. Au vorbit pentru ca Lasica să nu paseze în aut, e o schemă pe care o facem între extreme pe final și se termină. Simovic l-a lăsat pe Lasica să se calmeze, tot timpul sunt lucruri de genul în fiecare familie. A fost o mică ceartă. Se întâmplă la fel la fotbal la Barcelona și Real Madrid. Nu e important. Cred că e important că suntem sus, avem patru victorii și am mers mai departe. Cred că de asta trebuie să vorbim, nu de lucruri care nu sunt importante. Posibil să plătească o mică amendă, să facă un grătar, ceva”, a adăugat antrenorul lui Poli.

Căpitanul Cristi Fenici a contribuit cu 5 goluri la victoria alb-violeților, dar și cu două recuperări foarte importante prin care a salvat mingile greșite în atac de coechipieri. „Sunt bucuros că am trecut în turul următor. Nu știu dacă am plecat cu aspirații așa mari de la început pentru că am format o echipă nouă și EHF nu e chiar Challenge Cup. Este o cupă europeană cu echipe mult mai puternice față și de noi. Sunt foarte bucuros că am reușit să trecem de o echipă ca Arendal. A fost un meci greu, ne-am așteptat la un meci greu pentru că și la ei am făcut câteva vizionări înainte, am știut că e o echipă tehnică, joacă un handbal frumos specific nordic. Pot să spun că apărarea a făcut diferența în ambele meciuri. Ne-am apărat destul de bine iar portarii ne-au ajutat și ei în ambele meciuri. Echipa începe să meargă mai bine pentru că am avut un început greu de campionat dar acum am mers din victorie în victorie și sper să continuăm tot așa. Ne bucurăm că am reușit să trecem în turul următor și sperăm să jucăm la fel de bine în campionat. Acolo vrem să câștigăm puncte. Avem două meciuri afară, două meciuri grele și vrem să ne întoarcem cu puncte”, a declarat Fenici.

Tragerea la sorți va avea loc săptămâna viitoare. „Avem un moral bun și ne dorim, de ce nu, să picăm poate cu o echipă accesibilă. Dacă în turul următor o să avem parte de o tragere dificilă cu o echipă din Franța sau Germania, o echipă de top, cred că ne va fi greu. Dar cu siguranță ne vom bate până la ultima picătură la ultimul meci  când intrăm pe teren. Prefer să nu jucăm cu Spania, Franța sau Germania. Tot o echipă nordică: Suedia, Ungaria… toate echipele sunt puternice. Orice echipă e tare, poate una pe care n-o știm atât de bine după nume. Sunt clar echipe cu nume, puternice, cu siguranță ne va fi greu dar o să ne jucăm șansa până la capăt”, a mai spus conducătorul de joc a lui Poli, completat de tehnicianul său. „Depinde de noroc, dar cred că acum toate cluburile sunt foarte puternice. Nu e Challenge Cup, e Cupa EHF. Ce echipe au rămas… va fi dificil, dar acum trebuie să ne bucurăm și să ne gândim la următorul meci din campionat. După când o să începem să jucăm din nou în Europa o să se simtă. La început doar noi jucam în Europa, ceilalți abia recent au început, de aceea am plătit pe final în ultimele minute ale unor meciuri din campionat. De aceea mi-e teamă ca următorul tur să nu ne coste puncte în campionat, sper că nu”, a completat Milosevic.

img_3768De partea cealaltă, Per Michelsen a recunoscut că Poli merita să meargă mai departe. „A fost foarte strâns. Cred că pentru spectatori a fost un meci interesant. Noi am făcut prea multe greșeli, și tehnice, nu a fost suficient ca să câștigăm astăzi. Cred că Timișoara a meritat să ajungă în runda a 3-a din noiembrie. Atâta timp cât am făcut toate greșelile nu aveam șansa să fim la conducere. După prima repriză eram cu  patru în spate, cred că dacă aveam o primă repriză mai bună am fi făcut lucrurile foarte interesante pentru fanii timișoreni la finalul meciului. A fost foarte interesant. Am putut să vedem că jucătorii timișoreni începeau să obosească, am încercat să profităm. Am făcut-o, dar nu suficient, am luat câteva decizii greșite la final care nu au fost bune pentru noi. Per ansamblu, nu am fost suficient de buni azi și cred că Timișoara a obținut o victorie meritată și a avansat în turul următor”, a declarat directorul executiv a lui OIF Arendal.

Oficialul norvegian a vorbit despre schimbările de la formația sa. „Am schimbat mulți jucători, avem mulți tineri așa că unii dintre ei au câștigat mai multă experiență. Țintim un rezultat bun în Europa și cred că este bine pentru viitorul nostru. Construim o nouă echipă, am devenit campionii Norvegiei doi ani la rând dar a trebuit să schimbăm mulți jucători înainte de acest sezon. Avem nevoie de ceva timp și cred că după Crăciun echipa noastră va fi foarte puternică și țintim play-off-ul și titlul în Norvegia. Este o lecție bună pentru noi. Sigur că atunci când am venit în România ne doream să ne întoarcem cu o victorie dar nu s-a întâmplat. Trebuie să învățăm din asta, învățăm din toate meciurile internaționale și cred că este o experiență bună pentru jucători. Nu suntem mulțumiți că nu am câștigat și jucătorii sunt supărați, așa și trebuie. Poate anul viitor în turul 3 ne întoarcem și vă eliminăm și ne ducem noi în faza grupelor. Cine știe, orice se poate întâmpla. Cred că am pierdut calificarea în primul meci. Cred că și Timișoara a fost bună la primul meci. Și noi am făcut același lucru aici. Prea multe greșeli personale, prea multe ratări. Ar trebui să avem calitate în echipă să câștigăm o dublă manșă dar toate aceste lucruri contează la final. Dar azi am făcut prea multe greșeli și nu am meritat să mergem mai departe. Urez Timișoarei mult noroc la tragerea la sorți de săptămâna viitoare și sper că pot să primească o echipă cu care să poată să treacă în faza grupelor”, a concluzionat Per Michelsen.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: