Poli, cu 11 marcatori la căderea cortinei

CH CSU Politehnica a repetat scenariul din sezonul trecut, de a încheia prima grupa secundă valorică a Ligii Naționale de handbal masculin, punând punct și cu al șaptelea succes din 8 apariții în play-out, 29-25 astăzi la amiază la Jimbolia, la căderea de cortină peste ediția 2014/15, și înregistrând astfel și a patra victorie din tot atâtea confruntări cu ”clienta” sa din acest sezon, Energia Lignitul Pandurii, unică grupare care nu i-a smuls nici un punct.

Demis Grigoraș

Demis Grigoraș

 

Iar alb-violeții s-au impus și în acest caz destul de clar în fața finalistei Cupei României, de această dată la 4 goluri diferență, dar după ce au condus și cu 7-8 avans, adăugând astfel triumfurilor la 3 respectiv 6 goluri avantaj în fața oltenilor în sezonul regular tur-retur și chiar 7 în prima jumătate a acestei faze play-out.

Iar toți jucătorii de câmp, mai puțin unul, Szentpeteri, au marcat la a 32-a și ultima apariție în campionat a poliștilor, și anume golgheterul Demis Grigoraș, autor a 5 goluri, Timofte, căpitanul Fenici și Kaftin, cu câte 4 goluri, Chikovani 3, Irimescu, Ciubotariu și Halcă – fiecare cu câte două, și Leordean, Santeiu și Ștefan, care au înscris câte un gol.

Victoria repurtată în jocul început la ora 12 în sala de sport ”Wiesenmayer” din Jimbolia a fost a patra în tot atâtea meciuri considerate pe teren propriu în faza play-out, dintre care primul s-a desfășurat în sala ”Constantin Jude”, următoarele două, la Sânnicolau Mare, în Sala ”Ioan Morar”, iar astăzi în fața unei asistențe incluzând o ”fracțiune” viola din Jimbolia, galerie ce a scandat pentru poliști, dar și suporteri care au făcut deplasarea de pe malurile Begăi.

Totodată, a fost și a noua victorie la cârmă a antrenorului muntenegrean Pero Milosevic, care a mai înregistrat de la preluarea băncii tehnice și o remiză, la Suceava, respectiv 5 înfrângeri.

Astăzi au evoluat și toți cei 3 portari, în frunte cu Daskaloski, utilizat în prima parte, Stănescu, următoarele 21 de minute, și Vâlceanu, în ultimele 9, absenți fiind Ursu, cu o pneumonie, respectiv Păiuș, aflat în perioadă de refacere după accidentarea ce i-a retezat aparițiile în 2015.

Poli Timișoara a încheiat astfel faza play-out cu palmaresul 16 11 1 4 462-410 34 de puncte, pe locul 9, rezultând din bilanțul 8 7 0 1 în partidele din luna mai și 8 4 1 3 în duelurile cu aceleași formații din a doua grupă valorică în cursul sezonului regular, și a fost urmată de HC Vaslui, o nou-promovată, cu 31 de puncte, Pandurii și Steaua, cu 19 respectiv 18 puncte, care vor juca în barajul de supraviețuire, și CSU Bucovina, cu 14 puncte, retrogradată direct în Divizia A. Pandurii și Steaua vor fi repartizate în două serii a câte 3 echipe, la barajul de promovare din 5-7 iunie, în una evoluând și CS Danubius Galați și U Cluj, iar în cealaltă CSM Satu Mare și CSM Focșani 2007.

Timișorenii, care încheiau anul trecut pe locul 7 din 12 participante, nu vor intra însă imediat în vacanță după acest 29-25, la pauză 16-10, ci se vor mai reuni în câteva antrenamente de ieșire din efort, în cursul săptămânii viitoare, pe când interul Demis Grigoraș va lua calea lotului României, pentru dubla din calificările în preliminariile Campionatului European din 2018, contra Italiei, pe 10 și 16 iunie, cu al doilea meci la Reșița.

Campioană a devenit, după cum se știe, HCM Minaur Baia Mare, la al doilea sezon de la revenirea în elită, după o dublă victorie cu 26-24 în finala cu CSM București, iar Dinamo a luat locul 3, cu victorii la 9 respectiv 17 goluri diferență în finala mică, în dauna Potaissei, a treia anul trecut.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Handbal: