Poli II Timişoara îi provoacă liderului Unirea Sânnicolau Mare primul eşec în Campionatul Judeţean Timiş!

Unirea Sânnicolau Mare s-a împiedicat la cel de-al zecelea hop, fosta secund divizionară pierzând în această seară în premieră în Campionatul Judeţean Timiş la handbal masculin, în sala-„balon” din complexul sportiv al UPT, „Baza 2”, unde, sub privirile lui Constantin Ştefan, manager sportiv al prim-divizionarei din Liga Naţională, Poli II a punctat un succes semnificativ.

Echipa „satelit” a clubului alb-violet, Poli II Timişoara, alcătuită din juniori 1 de la LPS Banatul Timişoara, prin care s-a reînscris odată cu 2014 în actuala ediţie a Campionatului Judeţean Timiş şi a recuperat de dată recentă toate meciurile restanţă din turul competiţiei, pe care trebuia să le dispute în toamnă, şi-a luat revanşa în faţa unei grupări care anul trecut pe vremea aceasta încă evolua cot la cot cu alde HCM Minaur Baia Mare sau CSM Oradea în Divizia A, Seria B.

De fapt, Poli II şi CS Unirea au reînnodat astfel duelurile pe care le aveau ultima oară în aceeaşi serie vestică a ligii a doua în sezonul 2010-2011, mai tinerii alb-violeţi pregătindu-se cu această ocazie pentru reintrarea din toamnă în focurile eşalonului secund, de seniori.

După ce s-au impus la Arad, în faţa lui Old Boys, în primul lor meci din retur, cei de la CS Unirea au fost nevoiţi să se recunoască învinşi în faţa juniorilor 1 crescuţi de LPS Banatul şi preluaţi de Poli II sub comanda lui Attila Ioan Horvath, care au câştigat cu 32-29, urcând pe locul secund. Handbaliştii de pe Aranca învinseseră în toate cele 8 partide ale turului de campionat şi porneau tot cu o victorie şi în retur.

Poli II a început partida în formula Teşan – Predoi, Zamfor, Niţă, Furak, Dascaliuc, Jigovan, iar antrenorul Horvath i-a mai introdus pe parcurs pe Micle, Vuia şi Vişan.

Ca o notă de precauţie, dat fiind accidentările celorlalţi portari, Poli II l-a avut astăzi pe bancă pe Răzvan Vîlceanu, goal-keeper al prim-divizionarei de seniori AS CH Politehnica, fără însă a fi utilizat.

Din păcate, Victor Niţă s-a accidentat şi a sfârşit la Urgenţe, folosirea sa în meciul de joi de la ora 20,30, la Chişoda, cu HC Giroc, intrând sub semnul incertitudinii.

Nu doar Constantin Ştefan, ci şi alţi membri ai prim-divizionarei Politehnica, printre care Sorin Sărăndan, au asistat în această seară la evoluţia juniorilor din garnitura „satelit” a clubului.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 54

 


Ultimele articole din categoria Handbal: