Poli începe slab partea a doua pe terenul liderului. Dobrogea Sud îi aplică și al doilea cel mai clar eșec al sezonului

Deși a condus pe litoral în marea majoritate a reprizei I, cu două excepții, la mijlocul și încheierea primelor 30 de minute, când fruntașa a trecut în avantaj cu două goluri respectiv la limită, 12-11 la pauză, SCM Politehnica a pierdut sâmbătă după-amiază în debutul fazei play-off în Liga Națională de handbal masculin, favorita de pe locul I desprinzându-se decisiv cu un parțial de 4-1 în primele 5 minute ale părții secunde. Avantaj mărit până la urmă cu încă un gol, 28-23, AHC Dobrogea Sud administrând astfel cele mai clare corecții suferite de ”violeți” în întregul sezon, după un 25-19 și în tur, în toamnă.

”Poli” a demarat în patrulaterul în sistem campionat din cadrul fazei play-off tocmai pe terenul câștigătoarei sezonului regular, care a abordat noul tronson competițional cu 6  puncte din oficiu dat fiind clasarea sa în frunte, deplasarea la malul mării anunțându-se cu atât mai dificilă cu cât bănățenii sufereau la Constanța cea mai aspră înfrângere înregistrată în ediția 2018-2019. În plus, elevii lui Pero Milosevic se aliniau la Marea Neagră la nici 72 de ore după depășirea la scor în sala ”Constantin Jude” a celor de la CSM București, eforturi care nu puteau rămâne fără urmări.

În cele din urmă, timișorenii n-au răsturnat calculele hârtiei, deși au controlat în general prima repriză, rămânând astfel fără nici un punct înaintea următoarelor 5 runde din patrulaterul formațiilor de pe poziții impare după retur, 1, 3, 5 și 7, față de cele 9 din contul dobrogenilor, în continuare primii. Iar cum și CSM București a valorificat avantajul terenului propriu, 28-25 (14-12) cu Dunărea Călărași, cei din capitală menținându-se astfel la două puncte în urma constănțenilor, duelul direct de la malul mării, din etapa secundă, miercuri 17 aprilie, va fi cu atât mai important, în aceeași zi fiind programată și întâlnirea din ”Constantin Jude” între ultimele două clasate, despărțite de două puncte, în defavoarea alb-violeților.

Care au deschis scorul la Constanța în primul minut prin Marius Sadoveac și au mai preluat apoi de încă 3 ori conducerea în primele 10 minute, în două rânduri grație lui Milos Dragas iar apoi mulțumită extremei Filip Marjanovic, 3-4 din aruncare de la 7 metri, cuplată cu cea de-a doua eliminare în tabăra ”marinarilor”, în dreptul lui Mladenovic, după cea dictată în minutul 6 împotriva ex-polistului Chikovani. 

Bănățenii au profitat de superioritatea numerică și au dublat avantajul prin Vuk Milosevic, avans conservat de același Dragas, 4-6 în minutul 13, după ce compatriotul său Crnoglavac reducea din handicap de la 7 metri, însă AHC Dobrogea Sud a înscris apoi de 4 ori la rând în nici tot atâtea minute, exploatând inferioritatea numerică în care au trecut poliștii în urma pierderii lui Fenici, prin același Crnoglavac – de două ori, Vujovic și Buricea, ultimul, pe o nouă superioritate, Vuk Milosevic fiind trimis la rândul său pe margine… 8-6 în minutul 17.

Și totuși, ”Poli” a avut reacție, trei goluri la rând tot în trei minute și jumătate, prin interul Orbovic și ”dubla” centrului Fenici, care prelua din nou conducerea: 8-9. L-a mai imitat Filip Marjanovic, de fiecare dată din aruncări de la 7 metri, după ce gazdele egalau tot în fiecare caz din 7 metri, prin Crnoglavac… 10-11.

Același Crnoglavac a semnat apoi tripla reușitelor de la punct fix, egalând din nou, după care Nistor-Ioniță a conturat scorul primei reprize, 12-11, fără ca poliștii să mai fi înscris în ultimele aproape 5 minute, în ciuda superiorității numerice din ultimul, când Chikovani era eliminat. 

Au egalat în schimb puțin după pauză, 12-12, la încheierea inferiorității numerice a primei clasate, marcator fiind Dragas, dar avea să fie pentru ultima oară când AHC Dobrogea Sud nu conducea pe tabela de marcaj. Vuk Milosevic a fost din nou eliminat iar Nikola Crnoglavac a mai punctat o dată din aruncare de la 7 metri, desprinderea amfitrionilor realizându-se pe o altă eliminare din tabăra lui Pero Milosevic, și pe adresa lui Marjanovic. Nistor, cu două goluri, și Nikolic, au majorat scorul la 16-12 în minutul 35, după care Orbovic a punctat din nou de pe linia de 9 metri, însă Crnoglavac a mai fructificat un 7 metri iar Kevic a extins și mai mult diferența… 18-13.

Învinsă tur-retur de dobrogeni în sezonul regular, SCM Politehnica pierdea teren la malul mării în prima dintre cele două întâlniri directe din play-off. Și totuși, replică polistă prin Dragas, fără ca oaspeții să profite de eliminarea lui Kevic, apropiindu-se însă ulterior mulțumită lui Marjanovic, de la 7 metri… 18-15.   

Kevic a revenit cu gol, Cîmpan l-a semnat pe primul al său, iar apoi nervii s-au întins la maxim la mijlocul reprizei a II-a, la golul lui Nikolic, descalificat, la braț cu Păiuș, corijați cu cartonașul albastru. ”Poli” a răspuns mai bine și prompt noii situații, prin căpitanul Fenici și selecționabilul la lot Cristian Tcaciuc, din poartă în poartă, 20-18, însă după golul lui Mocanu s-a mai dictat o eliminare în tabăra alb-violet și lui Pribanic, Crnoglavac transformând din nou aruncarea de la 7 metri. Diferența de 5 goluri, atinsă din nou în minutul 48, de Mocanu, având să fie și conservată până la final, nu și fără alte eliminări, pe adresa lui Vujovic de două ori, a lui Buricea și Mladenovic, dar și a lui Chikovani, descalificat în minutul 52, de cealaltă parte mai fiind trimis o dată pe margine Milos Dragas.

”Poli” a revenit constant la 4 goluri dar n-a putut depăși această limită, constănțenii făcând un prim pas în duelul extremităților ierarhice în serie spre disputarea finalei naționale, cu mențiunea că revanșa e programată în jurul datei de 1 mai, o intermediară la startul unei săptămâni a returului și cu deplasarea la Călărași și primirea lui CSM București.

Sârbul Crnoglavac a marcat 9 goluri, o treime din reușitele învingătorilor, dintre care 6 până la pauză, completat de Nistor-Ioniță cu 4 goluri, în ”felii” egale pe reprize, și Malinovic cu tot atâtea, pe final, Vujovic înscriind de 3 ori în prima parte iar Kevic la reluarea jocului. Nikolic și Mocanu au mai marcat de câte două ori după pauză pentru trupa macedoneanului Sundovski, iar Buricea un gol în prima parte. Dragas și Marjanovic au punctat de câte 6 ori pentru ”violeți”, în ”porții” egale pe reprize, Fenici 3 goluri, dintre care două în prima parte, Orbovic două goluri, câte unul pe repriză, Cîmpan două după pauză, iar câte unul, Sadoveac, Vuk Milosevic, Tcaciuc și Pribanic.

Octavian Fânață (Arad) și Ștefan Hendrea (Maramureș) au dictat 7 aruncări de la 7 metri amfitrionilor și 5 oaspeților, dar și 9 eliminări în tabăra gazdelor respectiv 6 în cea a vizitatorilor, plus două descalificări dobrogenilor precum și una poliștilor.

A început și seria patrulater a ocupantelor locurilor pare după tur, 2, 4, 6 și 8, Potaissa dispunând la Turda cu 36-30 (18-15) de CSA Steaua. Dinamo, care debutează în play-off duminică de la ora 18 acasă cu CSM Focșani 2007, a pornit cu 6 puncte din oficiu, turdenii urcând la 7, pe când steliștii au rămas cu numai două. În cealaltă grupă, AHC Dobrogea Sud are 9 puncte, CSM București 7, Dunărea Călărași două iar SCM Politehnica Timișoara, nici unul.

La retrogradare, în play-out, CSU din Suceava – CSM Bacău 17-23, CSM Făgăraș – CS HC Buzău 2012 22-17 și CS Minaur – U Cluj 32-20, băimărenii având 8 puncte, făgărășenii 6, băcăuanii și sucevenii câte 4, iar buzoienii, două.

Și urmează ”dubla” seniorilor cu Lituania, în preliminariile continentale, mai întâi joi la Târgoviște.

Duminică se joacă în liga a II-a în Timișoara, penultimă apariție în retur acasă a fetelor de la CSU Universitatea de Vest, cu CS Minaur ”Div. A”, de la ora 11 în sala Universității, respectiv reprezentație finală pe teren propriu în acest sezon pentru CSU Politehnica, în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, de la ora 12, cu CS Unirea Sânnicolau Mare.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = patruzeci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: