Poli, la 120 de minute de… trofeu. Spre Final4 al Cupei României, pe litoral. Horvath: ”Sperăm din suflet să reușim să jucăm prima finală după 32 de ani” Savic: ”Pas cu pas, mai întâi semifinala” Cu Minaur Baia Mare

După multe nereușite pe alocuri decepționante de a reînvia escaladările din anii 80 spre finale ale Cupei României, handbaliștii alb-violeți ai Politehnicii sunt mai aproape ca niciodată în ultimele decenii de trofeul competiției eliminatorii, în weekend urmând a fi protagoniști la malul Mării Negre ai careului de ași din Final4 în întrecerea numărul 2 pe semicercul intern. Cuvântul de ordine al ocupantei podiumului în campionat este dat de precauta abordare în regim pas cu pas a participării cu două apariții în zile consecutive, toată concentrarea fiind momentan alocată pe prima semifinală a zilei inaugurale de sâmbătă, cu Minaur, pe de-o parte a opta clasată clar depășită în directa din tur în ligă, dar pe de altă parte o mai aureolată grupare în Cupă, băimărenii triumfând de exemplu printre altele în finala din 1983 cu poliștii timișoreni dar și cucerind recent eventul, în 2015.

Antrenorul secund al timișorenilor, Atilla Ioan Horvath, și portarul Adam Savic au subliniat cu ocazia antrenamentului de miercuri la prânz al alb-violeților importanța concentrării în primă fază strict pe semifinala de sâmbătă de la ora 12:30 cu nou-promovata CS Minaur Baia Mare, ca portal de pătrundere în ultimul act cu trofeul pe masă, programat duminică de la ora 16:30 în sala sporturilor din Constanța.

Calificarea în finală ar fi prima pentru alb-violeții Timișoarei în ultimul act al Cupei României după trei decenii, Poli învingând la ultima apariție de acest gen însă fără a și cuceri trofeul, 19-16 în manșa retur din 2 iunie 1988, insuficient după ce Dinamo se impunea cu 21-15 în primul joc, bucureștenii revanșându-se astfel după izbânda bănățenilor în finala din 1986.

Pe-atunci, ”violeții” ajungeau de 3 ori în finală în cinci ani, prima fiind pierdută tocmai în fața auriu-negrilor de la Minaur Baia Mare în 1983, bornă a unui parcurs de succes al maramureșenilor, triumfători în aceeași competiție și în 1978, 1984, 1989, 1999 și 2015.

Într-adevăr, Minaur își adjudeca în urmă cu 3 ani atât campionatul primei ligi cât și trofeul Cupei României, ”dubla” în aceeași ediție, competiția K.O. câștigând-o chiar pe teren propriu în aprilie 2015 cu danezul Walther la timonă, grație unui 31-25 în finala cu Energia Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Nikola Eklemovic înscriind atunci de 8 ori pentru maramureșeni.

Care stopau astfel hegemonia și în Cupa României a celor de la HCM Constanța, învingători în întrecerea K.O. în 2005, 2006, 2011, 2012, 2013 și 2014, și care au în urmașa HC Dobrogea Sud gazda ediției Final4 de la sfârșitul acestei săptămâni, trupa de pe litoral disputând a doua semifinală sâmbătă de la ora 16, în compania liderului din campionat cu 3 etape înaintea încheierii returului, CSA Steaua.

Constănțenii au pierdut finala de anul trecut a competiției eliminatorii, 23-21 pentru Dinamo pe 14 mai 2017, când bucureștenii își adjudecau trofeul după o așteptare de 29 de ani, între directele din play-off cu dobrogenii, la scorul de 1-1 la meciuri în semifinalele din campionat, roșu-albii ajungând ulterior să ia și titlul.

Iar cu excepția alb-violeților, toate celelalte 3 protagoniste din weekend în Final4 au fost implicate în ultimele acte cu trofeul pe masă din 2015 încoace, dat fiind că și CSA Steaua a intrat în 2016 la Brăila în finala cu concitadina CSM, roșu-albaștrii trecând de Dunărea Călărași iar ”Municipalul” din capitală de constănțeni. Iar în finală CSM București semna premiera în Cupa României, 27-24, chiar și așa steliștii rămânând cei mai aureolați dintre actualii participanți în patrulaterul din weekend pe frontul Cupei, cu izbânzi în 1981, 1985, 1990, 1997, 2000, 2001, 2007, 2008 și 2009.

SCM Politehnica a avut parte de un facil traseu spre Final4, cu jocuri eliminatorii acasă împotriva secund-divizionarei din Bacău și a grupării de play-out din Suceava, iar nici semifinala nu i-a scos în față liderul stelist la zi al Ligii Zimbrilor sau gazda ocupantă a locului 6 în campionat, ci gruparea maramureșeană de pe poziția a opta, ceea ce nu simplifică însă ecuația partidei de sâmbătă, dat fiind caracterul aparte al competiției knock-out.

Minaur e pe 8 la nu mai puțin de 12 puncte în urma Dunării Călărași, dat fiind că a pierdut la căderea de cortină de luni seară peste etapa a 23-a și pentru a treia oară în deplasările din campionat în doar 17 zile, 34-27 tocmai la Constanța, unde HC Dobrogea Sud conducea destul de strâns la pauză, cu 15-13. Maramureșenii, care au înscris de 8 ori prin Milos Dragas, Daniel Mureșan adăugând 5 goluri, Ragot patru, Cristescu și Haiduc câte trei, Sabou două iar Popescu și Bușecan câte unul, au rămas pe litoral în pregătirea semifinalei de sâmbătă, acasă așteptându-și vizitatorii și trupa constănțeană, care a învins prin cele 8 reușite ale lui Crnoglavac și câte 4 din partea lui Nistor, Cutura, Mladenovic și Vujovic, pe când Vujadinovic a punctat de 3 ori, Sabin Ignat două goluri, iar Buricea, Nikolic, Toma, Rackevic și Malinovic, o dată fiecare.

Una este însă în campionat și alta în întâlniri eliminatorii, aspectul caracterului aparte al competiției knock-out fiind semnalat de secundul lui Pero Milosevic, Horvath, care a spus că ”din fericire pentru noi am reușit calificarea în Final4, care în ultimul timp nu prea s-a realizat la acest club. Sperăm din tot sufletul să reușim să ne concentrăm asupra primului meci, semifinal, și să jucăm o finală după 32 de ani. Acesta este obiectivul nostru principal, să jucăm cât mai bine cele două partide, practic sunt două întâlniri și o cupă în joc, iar echipa este pe val, deși a avut și 3 meciuri mai proaste acasă, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 3 ani, să piardă 3 jocuri acasă unul după altul. Am și reușit însă să ne revenim, obținând maximum din ultimele 3 meciuri, la Iași, la Focșani și acasă cu Turda, iar acum sper din tot sufletul să fim în formă maximă la Constanța și să realizăm ceva care să rămână în memoria acestui club!”

Referitor la caracterul aparte al unui turneu patrulater Final4 în competiția Cupei României, diferită decât cea de campionat, Horvath a subliniat că ”este cu totul diferit, căci angrenarea echipelor este mult mai mare în Cupă, pe când în campionat pozițiile de play-off din clasament te invită inevitabil să te mai și relaxezi, și vorbim de Baia Mare, care și-a asigurat matematic participarea în play-off, așa încât implicarea lui Minaur va fi foarte, foarte mare în Cupă. Ei au început deja din nou să investească din această iarnă, două achiziții de la Odorhei, Vilosvski și Dragas, au investit bani, iar deși nu e problema noastră alte cluburi ci doar al nostru, din câte am înțeles vor mai investi și în continuare, dorind să alcătuiască o formație competitivă pentru viitorul sezon, iar dacă ar putea să câștige într-un singur meci ar și avea șanse mari la cupele europene chiar în ediția viitoare. Implicarea tuturora în cele două meciuri este extraordinar de mare, motivarea tuturor celor implicați și a celor care ne susțin este totală, dar consider că suntem echipa mai calitativă, mai omogenă, iar valoarea lotului nostru este un prim atu față de Baia Mare, iar apoi să ajungem să vorbim despre finală”.

Horvath a mai încuviințat că ”atmosfera în lot e bună, mai ales după victoria cu Turda, și să nu uităm că terenul din Focșani a oferit surprize vizitatorilor în ultimii ani, având un public extraordinar care îi susține necontenit, și ați văzut și cu ce galerie a venit Turda aici, fiind așadar formații susținute tare mult de publicul lor și care acasă pierd foarte greu, dar fie și așa suntem prima echipă care a avut 11 diferență la Focșani în campionatul acesta. Băieții și-au recâștigat încrederea după 3 meciuri mai proaste dar sperăm să joace cât mai bine la Constanța, în primul rând cu Baia Mare, care e un meci decisiv, în care, dacă câștigi, ți-ai asigurat o medalie, indiferent de greutatea acesteia, și totodată cu mari șanse de calificare în cupele europene pentru la toamnă, ceea ce constituie obiectivul nostru, în funcție apoi și de finală dar și de ceea ce se mai întâmplă în campionat. Suntem încrezători, ne gândim doar la partea sportivă, și sigur avem susținerea tuturor pentru a realiza un rezultat bun!”

Ca probleme de efectiv, secundul a semnalat că ”Neamțu și Ștefan au o problemă medicală, dar toată lumea e aptă. Zlatko (n.n.: portarul Daskaloski) probabil o să mai aibă puțin de recuperat, nu e 100% recuperat, dar eu zic că dacă va intra, își va face datoria”.

Adam Savic, 21 de goluri primite duminică de la Potaissa în succesul polist la 7 avans

Portarul Adam Savic, câștigător în Bosnia și Herțegovina al medaliilor de aur și argint în competiția knock-out a țării ex-iugoslave, a admis că ”e vorba despre o participare cu două jocuri în două zile dar primul e cel mai important, trebuie s-o luăm step by sper, mai ales că știm că Baia Mare va încerca să fie forte în semifinale, i-au și venit doi jucători foarte buni, însă dacă vom repeta prestațiile din ultimele două meciuri de campionat, la Focșani și cu Turda, eu cred că având acum mai multă încredere, echipa poate câștiga în primul rând semifinala cu Minaur, sâmbătă, iar după aceea vedem ce se întâmplă duminică”.

”Prin aceste victorii eu am câștigat încredere iar implicit am fost capabil s-o insuflu și apărării, existând astfel o mai mare colaborare, așa încât cred că nu vor fi probleme în defensivă. Mai mult ca orice îmi doresc să cuceresc o medalie și sunt optimist în acest sens, iar și echipa simte ca mine. Mergem să dăm totul, cu toată forța, cu toată capacitatea noastră fizică și din tot sufletul, astfel încât să luăm o medalie, eu sper și cred că aurul”, a mai spus Savic, care n-ar fi exclus să fie implicat în ”tirul” aruncărilor de departajare de la 7 metri, în semifinală sau în duminica pe medalii, inaugurată de la 13:30 de finala mică.

Semifinala SCM Politehnica – CS Minaur e arbitrată de cuplul bucureștean Stark & Ștefan și televizată în direct de DigiSport și Telekom Sport.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 1

 


Ultimele articole din categoria Handbal: