Alb-violeții Politehnicii găzduiesc miercuri primul dintre cele două jocuri consecutive în sala ”Constantin Jude” spre finele sezonului în curs în Liga Zimbrilor, iar pe terenul bănățenilor revin oaspeții lor din urmă cu 3 meciuri acasă. Astfel, după ce pe 3 aprilie, la încheierea returului, timișorenii au trecut pe Bega cu 27-17 de CSM București, atunci tocmai proaspăt calificată din sferturile Challenge Cup, iar în 24 aprilie le-au cedat în turul fazei play-off celor din capitală în sala Rapid cu 25-22 între cele două manșe pentru ”Municipalul” de pe Dâmbovița în semifinalele cupelor europene, vizitatorii vor descinde mâine în calitate de finaliști ai competiției continentale inter-cluburi numărul 3.
Bucureștenii au trecut cu victorii tur-retur în semifinale de rușii de la HC Neva SPb, 24-26 pe 20 aprilie la Sankt Petersburg și 25-20 pe 27 aprilie în capitală, urmând a disputa finala Challenge Cup cu lusitanii insulari de la AM Madeira Andebol SAD, prima manșă fiind programată duminică 12 mai în Portugalia iar revanșa pe 18 mai, de menționat că este vorba despre a treia finală româno-lusitană în aceeași competiție la fiecare 2 ani, în 2015 adjudecată de HC Odorhei contra lui Liberty Seguros ABC/UMinho iar în 2017 de Sporting CP în dauna Potaissei Turda. Semnificativ, bucureștenii de la CSM au avansat până în ultimul act prin a învinge fără excepție în toate cele 8 partide disputate, pe parcursul a 4 faze tur-retur.
Iar după partida cu CSM București, ”violeții” vor fi vizitați la startul meciurilor pentru locul 7 după sistemul ”cel mai bun din 3 jocuri” și de CSM Focșani 2007. Până atunci însă, SCM Politehnica Timișoara se pregătește de ultimul meci al grupelor din faza play-off, care mai are o importanță doar pentru adversara de mâine, CSM București.
Istoria se repetă pentru cele două formații, asemeni conjuncturii din finalul sezonului regulat. Și atunci și acum, Politehnica nu mai poate avansa în clasament indiferent de rezultat, în vreme ce adversara CSM București are nevoie de un punct pentru a fi sigură de prezența în finala mică a campionatului, iar acest lucru e valabil doar dacă Dunărea Călărași ar urma să se impună pe terenul celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, care și-au asigurat prezența în finala Ligii Zimbrilor.
Situația lotului alb-violet este foarte dificilă; din pricina accidentărilor, vor sta deoparte și de această dată Sadoveac și Dragas, iar alături de ei va fi și Alin Șania, care s-a accidentat în ultima parte a întâlnirii precedente, de la Călărași. E incertă prezența altor doi jucători, care au fost descalificați anterior și au primit și cartonașul albastru, deci situația lor se discută la Comisia de Disciplină, programată azi. Păiuș a văzut cartonașul roșu în meciul cu HC Dobrogea Sud, iar Irimescu în meciul precedent, la Dunărea Călărași. Ținând cont de aceste probleme de efectiv, antrenorul Pero Milosevic va întâmpina dificultăți cu folosirea jucătorilor mai ales la linia de 9 metri. Tehnicianul muntenegrean a spus, însă, că echipa va lupta la fel ca în meciurile precedente, își va apăra șansele pe care le are pe parcursul întâlnirii la fel ca în jocurile precedente.
Partida e programată miercuri la ora 16, la sala ”Constantin Jude”, urmând să fie arbitrată de reșițenii Dorinel Gurbină și Emilian Stanciu, respectiv supervizată de băimăreanul Zamfir Mesaros.
În faza următoare, pentru locurile 7-8 în ierarhia finală, avantaj pentru formația alb-violetă, care a încheiat sezonul regular pe o poziție superioară față de cea din Moldova, SCM Politehnica găzduind primul meci și, la nevoie, un al treilea, decisiv.