Poli se desprinde în ultimul sfert de oră al unui echilibrat meci cu 19 egalități

Cu Marius Sadoveac revenit și principal marcator al partidei, alb-violeții Timișoarei au câștigat în această seară pentru prima oară în 2020 și după 4 etape în Liga Națională de handbal, tot la o diferență de 5 goluri, precum în decembrie contra Stelei, detașându-se abia în ultimul sfert de oră al unui duel extrem de echilibrat până atunci cu vizitatorii mai slab clasați, care au preluat conducerea de 8 ori în prima parte. La reluare, de patru ori au egalat bănățenii înainte de a se desprinde decisiv după mijlocul reprizei a II-a, cu o serie de 5 goluri, 25-21 în minutul 49: SCM Politehnica – CSM Făgăraș 32-27 (15-15).

De regulă, întâlnirile cu prim-divizionarii brașoveni s-au dovedit a fi și mai dificile decât la prima vedere, iar partida de la ora 18 a confirmat regula, cel puțin până la un anumit punct, mai precis până la mijlocul părții secunde, când se consemna și pentru a 19-a oară un scor de egalitate, alb-violeții fiind cei care au fost nevoiți să vină mai adesea din urmă.

Însă, cu Marius Sadoveac principal marcator al reprizei a II-a, totalizând în cele din urmă 9 goluri înscrise, ”Poli” a obținut un succes așteptat, sprintând dezinvoltă în câștigătoare, la un moment dat și cu 6 avans, în penultimul minut.

Ardelenii, în componență și cu tânărul pivot ex-polist Leonard Ștefan, al doilea lor marcator în jocul din etapa a 18-a, s-au dovedit a fi suficient de incomozi pentru a zădărnici planurile timișorene de a se desprinde pe tabela de marcaj, incomozi conform așteptărilor, preluând cel mai adesea conducerea în prima repriză, dar o singură dată la două goluri diferență, de la 5-5 la 5-7 la mijlocul părții inaugurale.

Replica polistă nu s-a lăsat așteptată, apărându-se mai strâns, fără a primi gol timp de 4 minute, în care a răsturnat scorul, de la 6-8 la 9-8, prin pivotul Baican, în minutul 19. Sadoveac înscria al doilea său gol și prelua și el conducerea, 10-9, însă ”violeții” n-au izbutit și desprinderea, din contră, elevii lui Raul Fotonea trecând din nou la conducere.

Același Sadoveac finaliza cu succes înaintea pauzei, mai întâi din 7 metri, ”Poli” din nou în avantaj în minutele 27 și 28, ultimul cuvânt avându-l totuși merituoșii vizitatori, prin Dedu: 15-15.

Oaspeții, triumfători în deplasare doar la Focșani, în ultima rundă din 2019, după ce în prealabil se predau doar la limită la Baia Mare, au dat tonul reprizei a II-a, prin Ștefan, iar aspectul jocului s-a menținut același, persistând echilibrul. Doar până la mijlocul părții secunde, când Ramon Șomlea egalat și el, 21-21 în minutul 44, după ce Vuk Milosevic o făcuse de două ori consecutiv, rampă de lansare a asaltului alb-violet, cu Marjanovic și Sadoveac în rolul marcatorilor fără replică, interul, chiar de 3 ori la rând… 25-21 în minutul 49.

Evadată în câștigătoare, ”Poli” și-a mărit apoi avansul, Marjanovic urcând scorul la 29-24 cu 5 minute înainte de final, bine gestionate, așa încât s-a ajuns chiar și la 32-26, încă o reușită a muntenegreanului Milosevic.

”Poli” a asudat pentru acest triumf dar în cele din urmă a conturat egalarea victoriei record acasă din acest campionat, 34-29 cu steliștii pe 12 decembrie, 32-27 în cea de-a patra rundă din 2020, așadar după două luni.

Marius Sadoveac a revenit cu brio, 4 goluri în prima parte, 5 după pauză, câte unul și din 7 metri, completat de extrema Marjanovic  și Vuk Milosevic, cu câte 3 goluri fiecare în repriza I și încă 4 în partea secundă, în vreme ce Șomlea (1+2) și Cîmpan (2+1) au înscris câte 3 goluri, Fenici de două ori, o dată pe repriză, iar Baican un gol în prima parte.

CSM Făgăraș, care a beneficiat de o aruncare de la 7 metri, transformată de Ragot în partea secundă, acumulând în schimb mai multe eliminări, până la pauză Dedu și Mateoniu, trimis pe bancă și în repriza a II-a, precum și Capotă și Turcu, pe când de la poliști au primit câte două minute Șomlea și Irimescu, tot la reluarea jocului, a înscris prin mai mulți marcatori, nu mai puțin de nouă, cel mai prolific fiind Constantinescu, autor a 6 goluri, patru în prima parte. Au mai punctat Ungureanu, 5 (4+1), Ștefan tot cinci (2+3), Ragot 4 (1+3), Mateoniu două (1+1), Capotă două (0+2), iar Vancea, Turcu și Dedu – câte unul în prima repriză.

Și urmează deplasarea la Focșani, la finele săptămânii viitoare, moldavii cu 5 puncte în urmă pe locul 9 dar și o partidă mai puțin disputată câștigând meciul acasă din 2020, la debut, cu cei din Buzău, cedând însă apoi la Vaslui și categoric la Constanța, tot în această seară: 28-14 (14-9). Seară în care s-au înregistrat însă mai multe victorii în deplasare, inclusiv la Reșița. Rezultatele etapei a 18-a, programul viitor, cu Dinamo – CSM Reșița deja duminică de la ora 11 în uvertura rundei, pe coloana clasamentelor.

Următorul meci acasă, peste circa două săptămâni, cu CSM Vaslui.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Handbal: