Poli Timişoara cedează vicecampioanei dar îl recîştigă pe Stan

CS U Politehnica n-a reuşit duminică după-amiază să treacă de o vicecampioană naţională Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău cu care se afla la egalitate de puncte înaintea acestei runde a şasea a Ligii Naţionale şi care pierdea precedentele sale două deplasări, alb-violeţii suferind primul eşec stagional acasă în faţa unei mai compacte, echilibrate şi nu în cele din urmă mai valoroase grupări, cu o bancă de rezerve mult mai consistentă, moldavii desprinzîndu-se decisiv de la 3-3 la 3-7 şi menţinînd permanent avantajul: 21-24 (9-13).

Ioan Stan a revenit în forţă pentru Politehnica, marcînd de 7 ori, iar de 5 ori după pauză

Ioan Stan a revenit în forţă pentru Politehnica, marcînd de 7 ori, iar de 5 ori după pauză

Handbaliştii polişti, chiar şi fără experimentatul Silviu Băiceanu, precum şi fără Sabin Ignat, doi buni jucători de apărare care s-au accidentat pe rînd în acest debut de campionat, aveau speranţele lor de la acest duel totuşi încă inegal cu vicecampionii băcăuani, întreţinute de succesul obţinut vinerea precedentă, la Plopeni, în faţa unei CSM Ploieşti căreia moldavii i se înclinau în prealabil.

Însă Poli n-a reuşit să depăşească limita acestor 21-22 de goluri marcate acasă în actuala campanie, raza de soare fiind totuşi oferită, cu foarte mare îndîrjire şi determinare, de un Ioan Stan reintrat cu adevărat în mînă după accidentare, şi care a avut o foarte frumoasă parte a doua, cu 5 goluri, în bătăi ritmice de tobă şi în scandările continue ale galeriei, „Toată sala!”, neacompaniate însă cu adevărat. Ceea ce s-a întîmplat şi în teren, pentru Stan, Fenici, Timofte şi pe alocuri Grasu, însă prea pripit şi uneori blocat în tentativele sale de pe centru, oameni care au dus greul, în vreme ce oaspeţii îşi permiteau luxul de a menaja sau odihni, cum vreţi, selecţionabili de naţională gen ex-timişoreanul Păiuş…

Dar pentru a înţelege mai bine cu cine s-au pus astăzi cu adevărat poliştii, trebuie neapărat punctat că antrenorul oaspeţilor, Eliodor Voica, totodată selecţioner al României, a convocat 6 tineri handbalişti ai Ştiinţei Municipal Dedeman pentru apropiata „dublă” din preliminariile europene, şi anume pe Marius Novanc şi Dragoş Iancu, pivoţi, Ionuţ Rotaru – coordonator de joc, Andrei Păiuş şi Ionuţ Rîmba – interi stînga, respectiv Florin Dospinescu – extremă stînga. Iar de cealaltă parte, un unic selecţionabil, căpitanul polist Fenici, un centru.

Astfel, oricît de mult s-au străduit alb-violeţii, şi pe alocuri au reuşit, n-au putut totuşi trece de o echipă mai bine articulată, mai iute, cu o mult mai mare rotaţie de pe banca de rezerve, acoperită fiind în general pe toate posturile.

Cele două dăţi, în primele minute, cînd gazdele au luat conducerea prin acelaşi golgeter Andrei Grasu, ulterior anihilat, au lăsat impresia că Politehnica s-ar putea revanşa pentru un dublu eşec în 2012 cu băcăuanii, dar odată ce vizitatorii au trecut pentru a doua oară în avantaj, cu 3-4, iar tînărul portar Ştefan Grigoraş a apărat o aruncare de la 7 metri expediată de Timofte la 3-6, n-a mai fost cale de întoarcere.

Cam pe atunci a intrat la timişoreni golgeterul precedentei campanii, pînă la momentul în care se accidenta, şi anume Ioan Stan, dar şi cu masivul inter dreapta în teren, încercîndu-se o „morişcă” prin permutări cu Fenici şi Grasu, iar în apărare cu Sărăndan şi Marius Ignat, timişorenii n-au prea găsit calea spre gol.

Dacă Grigoraş a fost pe de-o parte providenţial iar pe de altă parte a şi fost „făcut mare” de unele aruncări ale gazdelor, în schimb poliştii n-au prea găsit în prima parte antidotul pentru Bondar, cu 5 goluri, dintre care 3 din aruncări de la 7 metri, şi care majora la 7-12 de pe extrema dreaptă, deşi în inferioritate numerică a Bacăului, pe seama eliminării lui Novanc.

Care pivot Marius Novanc mai marca ultimul gol băcăuan al reprizei întîi nu altfel decît cu spatele, foarte pe fază la intercepţia unei mingi respinse de Antonaru, ca o dovadă că oaspeţii au avut acel ceva în plus, dat de o mai mare limpezime, inspiraţie şi bună coordonare.

Cursa de-a şoarecele cu pisica a continuat şi la reluare, de la 9-13 şi pe inferioritate numerică băcăuană, însă urmărirea timişoreană n-a avut efect, Ştiinţa nu doar conservîndu-şi ci şi majorîndu-şi avantajul, pînă chiar la 12-19.

Revirimentul, puternic impulsionat de o galerie partizană şi reuşitele tot mai în forţă ale unui Ioan Stan intrat în mînă, a început printr-un doar al treilea gol al lui Grasu, şi acesta din 7 metri, pentru 13-19, de unde se ajungea la 17-20.

Dar în ciuda apropierii la 3 goluri şi a încercărilor lui Stan de a-şi îndîrji şi mai mult echipa, Bacăul a ripostat sec prin permanenta rotaţie de pe banca de rezerve, suficient de spus fiind că poliştii au adunat la final doar 6 marcatori…

Primul 7… CS U Politehnica: Antonaru – Cotinghiu, Mrakic (pivot), Grasu, Fenici, Vasile, Timofte. Au mai intrat, pe rînd, Stan, Sărăndan, Marius Ignat, Spahic, Lela.

Ştiinţa: Grigoraş – Bondar, Manea, Rotaru, Novanc, Iancu, Dospinescu. Au mai jucat: Da Silva, Georgescu, Rîmba, Ghiţă, Voica, Bujor, Păiuş şi portarul Tevzadze.

Marcatori: Stan 7 (2 în prima repriză /5 după pauză ), Timofte 5 (2/3), Grasu – 3 goluri (2 / 1), Fenici 3 (2/1), Lela 2 (0/2), Mrakic 1 (1/0).

(pentru Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău): Bondar – 6 goluri (5/1), Novanc – 5 goluri (3/2),Ghiţă 3 (1/2), Dospinescu 3 (1/2),  Rotaru 3 (0/3), Da Silva 2 (2/0), Iancu 1 (1/0), Păiuş 1 (0/1).

Evoluţia scorului (în prima parte): 1-0 Grasu / 1-1 Novanc / 2-1 Grasu / 2-2 Da Silva, 2-3 Novanc / 3-3 Timofte / 3-4 Ghiţă, 3-5 Dospinescu, 3-6 Da Silva, 3-7 Bondar / 4-7 Fenici, 5-7 Stan / 5-8 Bondar, 5-9 Bondar / 6-9 Mrakic, 7-9 Stan / 7-10 Bondar, 7-11 Iancu, 7-12 Bondar / 8-12 Timofte / 8-13 Novanc / 9-13 Fenici. Scor la pauză, 9-13.

(după pauză): 10-13 Stan / 10-14 Rotaru / 11-14 Stan / 11-15 Rotaru, 11-16 Bondar, 11-17 Dospinescu /12-17 Stan / 12-18 Ghiţă, 12-19 Novanc / 13-19 Lela / 14-19 Grasu / 14-20 Rotaru / 15-20 Timofte, 16-20 Fenici, 17-20 Lela / 17-21 Ghiţă, 17-22 Păiuş / 18-22 Stan, 19-22 Stan / 19-23 Novanc, 19-24 Dospinescu / 20-24 Timofte, 21-24 Timofte. Scor final… 21-24.

Intervenţii ale portarilor: 7 (Antonaru) – 8 (Grigoraş).

Aruncări de la 7 metri: 0/1 (Timofte), 1/1 (Stan), 1/1 (Grasu) – 4/4 (Bondar).

Eliminări: Fenici, Sărăndan – Novanc, Georgescu, Manea – 2, Rotaru.

Total goluri marcate în 6 etape: Grasu 44 goluri, Timofte – 27, Fenici – 16, Mrakic – 15, Sabin Ignat – 9, Stan 8, Cotinghiu – 6, Lela – 6, Marius Ignat – 4,  Spahic – 3, Vasile – două.

Liga Naţională va fi întreruptă vreme de 3 săptămîni, reîncepînd pe 10 noiembrie, odată cu deplasarea la Suceava, pentru a face loc preliminariilor Euro 2014, în care România debutează cu jocuri în Slovenia şi acasă cu Islanda, Fenici fiind momentan convocat în lotul de 19 ales de Eliodor Voica.

Principalii marcatori polişti în noul sezon… la CSM Ploieşti: Grasu 8, Timofte 7, Fenici 4; cu Pandurii: Grasu 8, Mrakic şi Timofte – cîte 3; la Turda: Grasu 7, Timofte 5; cu CS Caraş Severin: Grasu 8, Timofte, Ignat, Mrakic – cîte 3; la CSM Bucureşti: Grasu 10, Timofte, Sabin Ignat – cîte 4.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = sapte

 


Ultimele articole din categoria Handbal: