Poli trece și de penultima clasată, în duelul bănățean de la Cluj. Scor record egalat după 19 etape

Handbaliștii Timișoarei au început cu o victorie seria jocurilor programate săptămâna aceasta în turneul cu mai multe etape din returul Ligii Naționale, găzduit în două săli din Cluj, trecând la orele serii de CSM Reșița, penultima clasată, după ce joi dispuneau la Sfântu Gheorghe de codașa din Botoșani. Cărășenii au condus în primele câteva minute dar alb-violeții au răsturnat decisiv scorul la mijlocul părții întâi de la 5-6 la 9-6, desprinzându-se treptat în partida din etapa a 21-a, a șasea din retur și din 2021 dar doar a cincea în care elevii lui Vlad Caba au și jucat: 32-21 (15-10). O reeditare a celui mai clar succes al timișorenilor în acest sezon, 33-22 (16-12) cu CSM Vaslui în runda a doua din 16 septembrie 2020.

Iar după două meciuri mai facile, două întâlniri dificile cu oponenți din careul fruntaș, prima fiind programată joi de la ora 15:50 și difuzată în direct de TVR 2, în compania lui CSM București, care astăzi a câștigat cu 26-24 cu CS Minaur Baia Mare, iar cea de-a doua vineri seară cu AHC Dobrogea Sud, echipă constănțeană care astăzi a stat, așa cum poliștii nu vor avea de jucat duminică, în ultima rundă a reuniunii de sub Feleac, turneul lor la Cluj urmând așadar a se încheia vineri seară. Ulterior, alte 6 etape din retur, începând de duminică 18 aprilie, când ”violeții” și Minaur vor inaugura de la ora 11 runda a XXV-a, tot la Cluj, în sala Horia Demian.  

Până una alta, SCM Politehnica a ajuns în această seară să joace și la Cluj în actuala ediție a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, campionat desfășurat în marea sa majoritate pe terenurile neutre din Sfântu Gheorghe, iar arareori și în capitală, o dată, în urmă cu două etape, și la Baia Mare, sub Feleac întâlnindu-i pe reșițeni de la ora 18:30, în sala Babeș Bolyai, unde primul cuvânt l-a avut un tânăr trecut și prin alb-violet, Raul Bote, care a deschis scorul în favoarea cărășenilor și apoi a contribuit din nou și la avansul luat de cei din Banatul montan inclusiv pe fondul a două aruncări de la 7 metri irosite de favoriți, de la 2-2 la 5-2, avantaj anihilat prompt de reușitele lui Șomlea, Barros și Sadoveac: 5-5. 

Cîmpan egala și el pentru ”Poli” la 6-6 iar timișorenii au preluat în premieră conducerea puțin după mijlocul primei reprize, prin Neamțu, 7-6 în minutul 16.

De fapt, o răsturnare de scor de la 5-6 la 9-6, 7 marcatori diferiți semnând primele 9 reușite pentru echipa antrenată de Vlad Caba, care mai izbutea 4 goluri la rând până la pauză, de la 10-8 la 14-8 în minutul 26, prin Cîmpan, Baican și Neamțu de două ori. Mledenciu mai dregea busuiocul pentru penultimii clasați, la pauză fiind 15-10.

O primă parte în care poliștii nu fructificau 3 aruncări de la 7 metri, una singură fiind de succes, pe când CSM Reșița se alegea cu 3 eliminări temporare, inferioritate numerică în care aborda și repriza a II-a după cea de-a doua eliminare a lui Belchite din ultima treime a părții întâi.

Avantaj de care ”violeții” au profitat din capul locului, Baican deschizând contul în repriza secundă, completat de Sadoveac din 7 metri și Liviu Caba, 18-10 în minutul 33, la care același Mledenciu a reacționat pentru reșițeni, ratând însă ulterior o aruncare de la 7 metri, după eliminarea lui Neamțu.  

Șomlea a refăcut apoi avantajul de 8 goluri iar Sadoveac l-a majorat din 7 metri, Bote fiind eliminat, CSM Reșița revenind după ce și-a reîntregit efectivul, goluri marcate de Kirsch, gruzinul Kbilashvili și Bărbuș: 20-14 în minutul 40.

Minut în care alb-violeții sufereau și eliminarea lui Liviu Caba, după care Bărbuș a refăcut diferența de la pauză, 20-15 în minutul 42. CSM avea să se reapropie chiar și mai mult, la 21-17 la mijlocul părții a doua, prin Radosavlevici, dar timișorenii și-au dublat rapid avantajul printr-un alt ”careu”, 4 goluri înscrise în tot atâtea minute de Fenici, Caba și Sadoveac de două ori din 7 metri, cărășenii suferind în schimb și alte eliminări, Bondoc și Negru.

Păiuș sau Enculescu s-au înscris și ei pe lista marcatorilor echipei detașate în câștigătoare, avantaj de 10 goluri atins în minutul 56, 30-20. Ultim sfert de oră în care meciul a devenit fără istoric, fără ca reșițenii să poată limita proporțiile scorului, și 11 avans pentru poliști cu un minut înainte de final, 32-21 Neamțu, dar și un 7 metri ratat de Starchenko cu ultima aruncare a învinșilor…

Un triumf aproape de 3 ori mai clar ca diferență de scor decât acel 27-23 (12-10) din meciul direct din 7 octombrie de la Sfântu Gheorghe.

La acest 32-21 au contribuit 10 marcatori pentru poliști, și anume Caba, Neamțu și Sadoveac – fiecare cu câte 5 goluri, Cîmpan și Șomlea cu câte 4, Baican 3, Barros și Enculescu câte două iar Fenici și Păiuș cu câte un gol.

Au arbitrat maramureșenii Gherman și Moldovan.

* Pe plan internațional, în competiția numărul 3 a cupelor europene intercluburi, EHF European Cup, luna aceasta aduce semifinalele, în 17 și 24, Sabbianco Anorthosis Famagusta – Ystads IF și AEK Atena HC – RK Gorenje Velenje, grupările din sudul continentului eliminând în prealabil formații din Liga Zimbrilor precum CS Minaur sau CSM București.

Pe palierul numărul 2, EHF European League, manșa I din sferturile de finală e programată în 13 aprilie: IFK Kristianstad – SC Magdeburg, GOG – Orlen Wisla Plock, Chekhovskie medvedi – Rhein Neckar Lowen și Montpellier HB – Fuchse Berlin. 

În fine, în principala întrecere, EHF Champions League, joi va aduce returul fazei play-off cu 7 duble manșe, cinci cluburi câștigând în tur în deplasare, de la diferențe de 12, 13 respectiv 14 goluri în favoarea lui Barca, PSG și Telekom Veszprem, la 5 în cazul celor din Kiel la Szeged respectiv unul singur, HBC Nantes – Lomza Vive Kielce 24-25. Acasă s-au impus doar FC Porto, 32-29 cu Aalborg, și ucrainienii de la HC Motor Zaporozhye, 32-30 cu cei din Brest (Belarus).  

Rezultatele etapei a 21-a, programul rundei viitoare și clasamentul la zi în Liga Zimbrilor, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Handbal.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 − = zero

 


Ultimele articole din categoria Handbal: