Poliştii obligă Dedeman să înscrie cel mai puţin în tur: 25-22

Deşi n-a spart încă gheaţa nici în cea de-a cincea deplasare a acestui sezon al Ligii Naţionale, cedând sâmbătă seară la Bacău cu 25-22 (11-10), în etapa a X-a şi penultima a acestui an calendaristic în primul eşalon masculin, CSU Politehnica Municipal s-a ţinut tare în fieful ocupantei locului 2 în elită, Ştiinţa Municipal Dedeman, care, învinsă până acum doar la Odorhei şi pornind în campanie cu 5 succese la rând, respectiv venind după 3 victorii pe linie dintre care două la nouă goluri diferenţă, s-a impus la cea mai mică diferenţă de scor înregistrată în triumfurile pe teren propriu. Mai mult, moldovenii, care în 8 partide au marcat câte cel puţin 30 de goluri, au fost limitaţi la a înscrie de departe cea mai mică porţie din acest tur, din partea oaspeţilor Lela repetând prestaţia bună şi cu cele mai multe goluri în cont, reuşită contra Sucevei…

Timişorenii s-au menţinut aşadar în sfera eşecurilor „strânse” în deplasare, pulsând de la 4 goluri diferenţă la Târgu Jiu, la trei la Turda şi apoi la câte două la Reşiţa respectiv Călăraşi, iar acum din nou la 3, în Moldova, înfrângere venită după o nouă pauză competiţională, de-această dată de două săptămâni.

Iar jocul bun de apărare, cu care şi-a atras cea mai mică medie de goluri primite în meciurile actualei stagiuni, circa 23, a menţinut-o pe Poli în plasa gazdei şi la Bacău, în cele din urmă nefiind însă capabilă să răstoarne soarta partidei, după un meci destul de echilibrat, în ciuda episoadelor în care moldavii au luat un uşor avans în fiecare dintre reprize.

Politehnica a avut resurse să se apropie de fiecare dată când avea un pasiv de goluri pe tabela de marcaj, de la 4-8 la 10-10 în prima repriză şi de la 14-18 la 21-23 pe finalul reprizei secunde. Apărarea timişoreană a fost una foarte bună, însă nici de această dată munca defensivă n-a fost recompensată cu o eficienţă mai mare în atac.

Peste media echipei au fost Lela şi Fenici, fiecare cu câte 6 reuşite, dar gruparea timişoreană a suferit la finalizare mai ales pe partea stângă a ofensivei, pe când de partea cealaltă Sebastian Ghiţă, cu 12 goluri, şi portarul Ştefan Laufceag, cu 15 intervenţii, au fost eroii moldovenilor. Tabăra timişoreană a contestat prestaţia Dianei Florescu (Piteşti), care a arbitrat alături de Alin Cârligeanu (Bucureşti).

Poliştii urmează să joace etapa viitoare, a XI-a şi antepenultima a turului, pe teren propriu cu CSM Bucureşti, care a pierdut în această rundă cu Potaissa Turda, 27-33 acasă, căzând pe locul 13 în clasamentul Ligii Naţionale.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: