Portarul Tudor Stănescu, din nou înger păzitor: ”E un fapt, nu o luați ca pe o promisiune!”

Nici nu s-a încheiat bine partida cu Potaissa Turda, câștigată miercuri de la ora 17 de CH CSU Politehnica Timișoara cu 31-28, la pauză 15-12, și jucătorul meciului din etapa a IV-a a Ligii Naționale, portarul Tudor Stănescu, s-a referit déjà cu un optimism nedisimulat la cea de-a treia deplasare a stagiunii, care urmează duminică, în capătul estic al țării, la Vaslui…

Tudor Stănescu, parade și pe inferioritate numerică polistă, în momente cheie: 31-28 cu locul 3 în sezonul trecut, Potaissa

 

 

”Am întâlnit o echipă bună, de podium, care joacă de mult timp împreună, dar acum ne bucurăm că azi am păstrat punctele la Timișoara!”, a spus numărul 12 polist, care s-a întrecut în intervenții care mai de care, una dintre ele, la 27-24, când a apărat cu piciorul la semiînălțime aruncarea de la 7 metri a lui Dediu, putând fi etichetată drept decisivă în economia jocului, imediat mai apoi colegii săi redesprinzându-se la 29-24. De neajuns…

Stănescu a explicat remarcabila sa evoluție în poartă prin a spune că ”i-am și cunoscut îndeajuns pe turdeni dar m-am și concentrat, având în vedere că n-am jucam așa mult la Baia Mare, și sperăm că de aici mergem tot în sus. Dorința noastră a făcut diferența, și de la dorința care s-a văzut și în apărare, și în atac, a rezultat victoria. Am fost mult mai concentrați și am băgat-o în poartă”.

Explicând și că e eventual treaba staff-ului tehnic să se exprime în această problemă, ”noi nu comentăm arbitrajul”, Stănescu a încheiat prin a da asigurări că alte 3 puncte vor fi acaparate duminică de la ora 12, în Moldova: ”Duminică, la Vaslui, o să încercăm să câștigăm, va fi un meci cu siguranță tare, dar punctele o să rămână la noi și acolo, e un fapt, nu o luați ca pe o promisiune!”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: