România, încă un pas spre semifinale: 30-28 cu Cehia

Handbalistele ”tricolore” și-au adjudecat în această seară și al doilea joc fără a fi conduse deloc la ediția din acest an a turneului final al Campionatului European, apropiindu-se și mai mult de semifinalele de vineri grație celei mai strânse victorii dintre cele 4 înregistrate în ultimele 7 zile la Helsingborg, 30-28 (17-14) în dauna foarte bătăioasei naționale a Cehiei, de-acum fără speranțe la intrarea în penultimul act.

Cristina Neagu

Cristina Neagu

 

Cu gândul și la disputa care pe care ce se anunță a fi decisivă mâine de la 19,30 contra Danemarcei, selecționerul Ambros Martin a chibzuit foarte bine permutările de personal din cursul dificilei întâlniri de astăzi cu cehoaicele, în ideea de a mai menaja, odihni ori chiar feri de accidentări handbalistele de impact din lot, așa încât în premieră la acest turneu final nici o componentă n-a atins pragul de 50 de minute jucate, cu un maxim de 48:48 în contul golgheterului turneului final și al întâlnirii, Cristina Neagu, autoare a ”normei” de zece goluri într-o partidă pentru a treia oară la EHF Euro 2016, și tot ca duminică împotriva Ungariei, din 16 aruncări.

Apelând constant la bancă și împărțind relativ uniform minutele jucate încă din prima repriză, antrenorul iberic a gestionat eficient confruntarea cu arțăgoasa Cehia în perspectiva derby-ului cu danezele, iar România a izbutit din nou să triumfe fără a fi deloc condusă, precum miercurea trecută contra Rusiei, ceea ce i-a îmbunătățit bilanțul înaintea zilei finale în faza grupelor principale a competiției din Suedia, 4 3 0 1 102-89 6 puncte, pe locul 2, pe când Cehia, rămasă cu numai două puncte, a ieșit din calculele pentru ”careul de ași”.

Doar 24 de secunde i-au trebuit golgheterei Cristina Neagu să deschidă scorul, tare de pe picioare, iar chiar dacă tunara Cehiei, Hrbkova, a egalat la unu, româncelor le-au fost necesare alte numai 22 de secunde pentru a prelua din nou conducerea, amplificată rapid la 4-1 prin angajarea pivotului, Neagu pentru Crina Pintea.

Remarcabil, România a ținut-o tot așa, minutul și golul, 8 în primele tot atâtea minute, impunând ritmul unei dispute în care n-a condus într-adevăr niciodată cu mai mult de 3 avans, asta însă și datorită replicii ”scai” a Cehiei, dar a și fost cel mult egalată de numai 3 ori, la mijlocul reprizei a II-a la 20-20 în minutul 42 și 23-23 în minutul 49, redesprinzându-se prompt de fiecare dată la două-trei goluri, marja de regularitate a jocului de la ora 17,15.

sigla-frh-mare

 

Spre pauză, avansul a fost constant împrospătat pe atac prin Florică, Neagu, Laslo, Geiger, Udriștoiu și Manea, cu Ungureanu în poartă întreaga parte întâi, iar tânăra de 20 de ani Laslo chiar a semnat primul ei gol la Euro 2016.

În general, atacul a funcționat bine cu aceeași Neagu în prim-plan și oferind bune angajări pe pivot lui Manea și Pintea, iar totalul a fost doar cu un gol în minus față de maximul contra Croației, pe când apărarea a fost la minimul ei în actuala competiție, în special pe flancuri, fără a știrbi însă din meritele cehoaicelor, dintre care Iveta Luzumova a și fost desemnată jucătoarea meciului, cu 7 reușite și 8 pase de gol.

Finalul n-a fost tocmai cel mai facil odată ce Cehia s-a apropiat de la 26-29 la 28-29 cu două minute și jumătate înaintea ultimei sirene, însă Ambros Martin și-a păstrat din nou time-out-ul pentru ultimele atacuri, după care pivotul Adamkova a încasat în ultimul minut și a doua eliminare temporară, dublată de cea în contul selecționerului Jan Basny, Crina Pintea aducând liniștea dar și bucuria cu 27 de secunde rămase din meci, 30-28 într-un șase contra patru, tot din angajarea realizată de Neagu.

swe_2016_logo

 

Golghetera cu cele mai multe minute jucate astăzi a fost urmată la capitolul goluri de Pintea cu 6 din 6 și Zamfirescu cu 3 din 3, câte două goluri din tot atâtea aruncări reușind Manea și Zamfir, iar Geiger două din 4 și Udriștoiu două din 5. Lista până la zece a fost completată cu câte o reușită de Laslo, Chiper și Iuganu, în vreme ce la minute jucate Neagu a fost urmată de Manea (47), Iuganu (46), Pintea (43), Udriștoiu (41), Ungureanu (31), Chiper și Dedu – câte 28, Szucs (27), Zamfirescu (23), Zamfir (19), Geiger (18), Florica (14) și Laslo (12), fără apariții pentru Buceschi și Chintoan. Pintea a acumulat două eliminări temporare iar Szucs și Zamfirescu câte una.

Norvegia, învingătoare duminică seară cu 22-20 în derby-ul scandinav cu Danemarca și deținătoare a unui punctaj maxim, a intrat prima în semifinale încă din această seară, printr-un succes cu 24-23 contra codașei Ungaria, acumulând 8 puncte.

Ultimul meci al serii, Danemarca – Rusia 26-26, abordat de scandinave cu bilanțul 3 2 0 1 76-70 4 puncte iar de rusoaice cu 3 1 0 2 64-69 două puncte, le-a scos din cursă pe campioanele olimpice. România are astfel și varianta remizei în jocul pentru locul 2 de miercuri seară cu Danemarca.

În Grupa 1, la Goteborg, miercuri se joacă ultima etapă, cu meciurile Spania – Olanda, Suedia – Germania și Serbia – Franța, ierarhia la zi fiind 1. Olanda 6 puncte, 2. Franța 6p, 3. Germania 5p, 4. Suedia 3p, 5. Serbia 3p, 6. Spania 1p.

* Miercuri de la ora 16 (TVR2), în ultimul meci acasă de campionat din 2016 în Liga Națională, SCM Politehnica primește vizita lui HC Vaslui, grupare ce i-a pricinuit cel mai clar eșec pe plan intern din actualul sezon, la 3 goluri diferență. Alb-violeții vor mai juca pe teren propriu și sâmbătă de la ora 12, cu CS HC Adrian Petrea Reșița, în optimile Cupei României.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: