Sadoveac (SCM Politehnica): ”Trebuie să recunoaștem că nu suntem la nivelul la care toate jocurile pot fi câștigate. Dar dacă până acum considerau că meciul cu Timișoara poate deveni dificil, acum vor intra cu siguranța că le va fi greu contra noastră”

A mers vestea formatului competițional tocmai aplicat de FRH primei divizii de handbal masculin, cu 6 etape programate într-o săptămână, veste făcând rondul lumii bune a sportului cu mingea mică de pe continent și stârnind un amuzament mirat, fără semne de admirație, dar sistemul de concurs nu este problema alb-violeților Timișoarei, care s-au adaptat situației și au câștigat pe linie 4 întâlniri dintre care trei grele spre foarte grele, profitând și de pauza avută la start cu ocazia primelor două partide din calendar, adjudecate la ”masa verde” prin neprezentarea oponentelor blocate de dictatura birocratică cu iz pseudo-medical. Iar vioară întâi la SCM Politehnica a fost experimentatul inter dreapta Marius Sadoveac, incert la începutul celui de-al doilea turneu al Ligii Zimbrilor, dar intrat tot mai bine în fiecare partidă jucată și încheind cu o medie de aproape 10 goluri pe meci în cele patru dueluri de pe semicerc, cu CSM Reșița, CSM București, cei din Constanța și Dunărea Călărași. Golgheterul autor a 50 de goluri marcate în această toamnă s-a destăinuit portalului oficial al clubului bănățean…

Rep.: Cum am putea caracteriza această evoluție, trăită din teren de tine?

Marius Sadoveac: ”Per ansamblu, e un rezultat pe care l-am pregătit, dar care e un pic surprinzător, deoarece am învins și Constanța, o pretendentă la titlu anul acesta. Da, victoria cu Dobrogea Sud e surpriza plăcută a turneului, pentru că trebuie să recunoaștem că nu suntem la nivelul la care toate meciurile pot fi câștigate. Sper ca această victorie să ne dea moralul să continuăm pe acest drum!”

Rep.: Ați recuperat cea mai mare diferență, la care ați fost conduși în acest turneu; mai credeați că e posibil să-i depășiți pe adversari?

M. S.: Când am ajuns în acel punct, am dorit să arătăm cu nu aceea ne e valoarea în raport cu adversarul. Ne-am revenit, încet-încet, am recuperat, iar apărarea a mers extraordinar în ultimele 10 minute. Am avut și un portar cu parade excelente inclusiv la aruncările venite de pe semicercul de 6m și așa am reușit să recuperăm.

Rep.: Ce schimbări sunt în spatele acestor rezultate?

M. S.: Probabil ne-a crescut moralul, după acea victorie contra Reșiței. Acel meci a avut o mare importanță, pentru că de acolo am pornit ascensiunea, iar de la meci la meci ne-a crescut încrederea ca echipă. Cu această încredere ne-a fost mult mai ușor să evoluăm la adevăratul nostru potențial.

Rep.: Erai incert înaintea turneului, cum te simți acum?

M. S.: Sunt bine! După primul turneu m-am ales cu o entorsă urâtă, apoi înaintea celui de-al doilea am apucat să fac foarte puține antrenamente, dar și acelea au fost cu o pregătire fizică incompletă. Am depășit momentul, cu o gleznieră bună și mă bucur că am rezistat. Urmez un tratament de recuperare în aceste zile de pauză, dar voi face antrenamentele complete.

Rep.: Crezi că adversarii vor fi atenți la voi?

M. S.: Cu siguranță! Dacă până acum considerau că meciul cu Timișoara poate deveni dificil, acum vor intra cu siguranța că le va fi greu contra noastră.

Rep.: Dincolo de punctele cucerite, ce aspecte au fost decisive pentru succesul vostru, din punctul tău de vedere?

M. S.: Cred că moralul câștigat a fost foarte important! Avem jucători tineri, care cred că au trecut acum printr-o primă experiență de recuperare a 9 goluri într-un meci. Ușor-ușor învață și simt pe pielea lor ce înseamnă să ai presiune într-un joc și ce înseamnă să revii. Sunt lucruri mentale foarte importante! Consider că asta-i va ajuta pe ei, pe viitor, la fel cum ne va ajuta și pe noi toți în următoarele meciuri.

Rep.: Cum anticipezi următoarea perioadă, cu câte un joc pe săptămână sau la interval de 10 zile?

M. S.: Cred că va fi mai ușor, Foarte important va fi că orice echipă va fi în posibilitatea să joace, nu va mai pierde șase meciuri la rând, așa cum s-a întâmplat la acest turneu. Mi se pare mai ”fair”, deoarece nimănui nu-i place să piardă șase meciuri consecutiv fără să aibă posibilitatea de a juca.

Ultimele rezultate din Liga Zimbrilor, pe coloana clasamentelor secțiunii Handbal. Etapa următoare, a X-a, programată în principiu săptămâna viitoare, pe 23 octombrie, cu timișorenii la Baia Mare.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = trei

 


Ultimele articole din categoria Handbal: