SCM Poli s-a calificat în turul trei preliminar al Cupei EHF după o nouă victorie la un gol diferență. Alb-violeții au avut și 6 goluri avans în partea a doua dar au avut emoții pe final

SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul 3 preliminar al Cupei EHF după ce a învins și acasă la un gol pe OIF Arendal din Norvegia și s-a calificat cu scorul total de 51-49. Alb-violeții s-au impus cu 27-26 după 16-12 la pauză și un avans de șase goluri în partea secundă. Oaspeții au reușit să se apropie la un singur gol și să le dea emoții timișorenilor pe final. Publicul și-a purtat favoriții spre victorie în ultimele minute. Bucuria de la final a fost puțin umbrită de o mică ceartă între Simovic și Lasica.

Bucuria poliștilor după victoria cu OIF Arendal și calificarea în turul 3 preliminar al Cupei EHF

Bucuria poliștilor după victoria cu OIF Arendal și calificarea în turul 3 preliminar al Cupei EHF

SCM Poli pornea cu un gol avans după victoria din Norvegia. Pero Milosevic i-a trimis în formula de start pe Savic – Lasica, Simovic, Fenici, Milosevic, Pejovic și Marjanovic, iar Lazarov i-a luat locul fiului antrenorului la primele faze de atac. De partea cealaltă Marinko Kurtovic a început partida în formula Oliveira de Almeida – Vidovic, A. Pedersen, Paulsen, E. Pedersen, Hrafnsson și Jakobsen. Oaspeții au deschis scorul prin Eirik Pedersen, Simovic a egalat, celălalt Pedersen, August, iar același Simovic a egalat. Jakobsen a dus scorul la 2-3 de la 7 metri și Marjanovic, intrat al doilea pivot în partea dreaptă a făcut 3-3 în minutul cinci. Goluri din extreme, A. Pedersen și Lasica și scorul devenea 4-4. Bară Arendal și dublă intervenție a lui Savic care a deviat în bară aruncarea de la 7 metri a lui Jakobsen și reluarea de după recuperarea aceluiași jucător. Oliveira de Almeida a reușit să-l blocheze pe Lazarov, Ekman a înscris din cădere și din nou intervenție reușită a portarului oaspeților.

Au urmat momente destul de fragmentate cu multe cartonașe galbene, Ștefan a intrat în atacul polist, iar Simovic a egalat la 5 după o fază spectaculoasă, aeriană cu Marjanovic în amenințare de joc pasiv. Și norvegienii au avut o mică galerie, la scaunele galbene care se auzea din când în când. Poli a încercat o apărare 5+1 și Jakobsen a reușit două goluri la rând pentru 5-7 în minutul 13. Fenici a redus ecartul, alb-violeții au pierdut încă un contraatac cu pas greșit, oaspeții au recuperat și au declanșat ei atacul rapid dar Fenici s-a repliat și a prins pasa lungă, în aplauzele publicului. Sala a fost destul de plină, cu excepția sectorului unde stau galeriile vizitatoare când vin la meciuri. După replierea lui Fenici a urmat golul lui Milosevic, pe contră și scorul era din nou egal: 7-7. Jakobsen a transformat un nou 7 metri în inferioritate, din nou intervenție a portarului norvegienilor, dar până la urmă Lasica a egalat la 8 după ce violeții au recuperat ofensiv, s-a dat fault și au găsit extrema dreaptă liberă cu repunerea rapidă. Timișorenii au încercat să se apere sus la doi oameni prin Milosevic și Fenici, dar căpitanul gazdelor a fost trimis 2 minute pe bancă.

Vuk Milosevic, cel mai bun marcator a lui Poli în victoria de la returul cu norvegienii

Vuk Milosevic, cel mai bun marcator a lui Poli în victoria de la returul cu norvegienii

În superioritate oaspeții au plimbat mingea dintr-o parte în cealaltă și extrema stângă a punctat pentru 8-9. În lipsa lui Fenici, Marjanovic a intrat ca și coordonator, eliminare temporară și pentru Jakobsen, iar Marjanovic a egalat la 9 din 7 metri. Bară Simovic și Poli trecea pentru prima dată în avantaj cu golul lui Fenici. Același conducător de joc a dublat avansul, 11-9, după ce mingea a lovit transversala, a aterizat după linie și după a ieșit din poartă, dar arbitrii elvețieni au fost atenți și au validat golul. Timp de odină Arendal, Jakobsen a redus ecartul, iar două reușite a lui Milosevic și o paradă a lui Savic au dus scorul la 13-10. Savic a apărat un al doilea 7 metri a lui Jakobsen, iar mingea a ricoșat din portarul lui Poli în tribună. 13-11 după reușita lui E. Pedersen, galben pentru antrenorul Milosevic și din nou pas greșit pe contraatac al gazdelor, cu mingea recuperată din nou de Fenici. Simovic a marcat cu un șut în forță de la distanță, Kovacevic a înscris printre picioarele portarului advers, iar Milosevic a cerut timp de odihnă când echipa sa era în amenințare de joc pasiv. Fiul său a înscris golul 15, Savic s-a remarcat din nou, iar Simovic a marcat cu 6 secunde înainte de finalul reprizei și a stabilit scorul pauzei: 16-12.

Oaspeții au jucat cu un om în minus în debutul părții secunde după ce Ekman a fost trimis pe bancă 2 minute. Marjanovic, din extremă, a înscris primul gol al reprizei, pas greșit în atacul norvegian și Ștefan a scos 7 metri transformat de Marjanovic care făcea 18-12. Vidovic și-a trecut numele pe lista marcatorilor în amenințare de joc pasiv, intervenție Savic și Milosevic făcea 19-13. Din nou Vidovic pentru Arendal și Ștefan a înscris golul 20 a lui Poli. Oaspeții au scos portarul pe faza de atac și au jucat cu 7 jucători de câmp, cei doi Pedersen au redus ecartul la 20-16 după o treime din repriza secundă s-a schimbat mingea de joc. Fenici a făcut 21-16, a intrat și Santeiu, folosit și în atac. E. Pedersen a înscris două goluri pentru 21-18, între acestea fiind bara lui Fenici și două intervenții a lui Oliveira de Almeida. Milosevic a schimbat portarul și l-a trimis pe Daskaloski în teren, iar E. Pedersen a fost eliminat temporar după o intrare tare la Fenici. Lazarov a marcat primul său gol și al 22-lea a lui Poli și banca oaspete a cerut timp de odihnă.

Pasiv norvegienii și Lasica a marcat după bara lui Lazarov. A urmat timpul de odihnă a lui Milosevic în minutul 50, Simovic a fost eliminat temporar și Paulsen a transformat de la 7 metri. Bară Lazarov, dar Daskaloski a păstrat ecartul de cinci lungimi, după care a avut un mic conflict cu Ekman. Pas greșit Poli, dar același Daskaloski l-a blocat pe Ekman pe contră și mingea respinsă de portarul gazdelor l-a lovit pe jucătorul cu numărul 87 care a avut nevoie de câteva secunde pentru a-și reveni. În inferioritate Fenici a fost luat om la om la jumătatea terenului. Lazarov a făcut 25-19 în minutul 53, iar Hrafnsson a fost găsit liber pe semicerc și a punctat pentru 25-20. Millosevic a înscris golul 26 al gazdelor, Paulsen a punctat din extremă, Oliveira a apărat și el și A. Pedersen a punctat pe contră pentru 26-22 după momente în care s-a jucat rapid, trecându-se peste faza de construcție. Pași Milosevic, două minute Lasica și Paulsen puncta de la 7 metri pentru 26-23. Apărare sus la Fenici și Lazarov, portarul oaspeților a fost din nou la post, recuperare ofensivă Poli dar un nou pas greșit. 2 minute pentru Milosevic și alb-violeții aveau de jucat un minut și 7 secunde în dublă inferioritate, iar Paulsen a punctat de la 7 metri pentru 26-24.

Deși era apărat sus om la om Fenici a reușit să pătrundă și a punctat pentru 27-24. A revenit și Simovic în apărare după ce în repriza secundă nu a fost folosit prea mult. Cât timp Fenici a fost odihnit pe faza defensivă Poli a jucat doar cu străini. A. Pedersen a punctat din extrema stângă, Lasica a fost blocat de Oliveira și Soerdahl a dus scorul la 27-26 cu două minute rămase din joc. Lumea din sală era în picioare și se auzea doar Poli, Poli. Time-out Milosevic, intervenții ale ambilor portari, iar Lasica a greșit pasul. Timp de odihnă Arendal cu 47 de secunde până la final. La această întrerupere Simovic și Lasica s-au certat și au fost ținuți în zone diferite de colegi. Norvegienii au scos portarul, Pejovic a interceptat, dar încercarea lui Simovic de a puncta în poarta goală nu a avut succes și mingea a trecut pe lângă. Daskaloski a avut o nouă intervenție și a păstrat scorul la 27-26 și Poli s-a calificat cu două victorii la un gol diferență.

Simovic (nr. 77) și Lasica (nr. 10), despărțiți de colegi la final, în loc să se bucure pentru calificare

Simovic (nr. 77) și Lasica (nr. 10), despărțiți de colegi la final, în loc să se bucure pentru calificare

Conflictul dintre Simovic și Lasica a continuat și după încheierea meciului, în timp ce coechipierii savurau succesul și calificarea. Dacă acest mic incident a umbrit puțin finalul, au fost și lucruri frumoase. Jucătorii norvegieni s-au dus la centrul terenului și și-au aplaudat micuța galerie, moment în care au fost aplaudați de toată sala. A urmat apoi hora polistă și salutul publicului, iar la final terenul a fost „invadat” de copii.

Vuk Milosevic și August Pedersen au fost cei mai buni marcatori ai partidei cu câte 6 goluri. Polistul a marcat 4 în prima repriză și 2 în a doua în timp ce Pedersen a reușit câte trei în fiecare perioadă de joc. Pentru Poli au mai înscris: Simovic 5 goluri (toate în prima parte), Fenici 5 (3/2), Marjanovic 4 (2+2, dintre care 2 de la 7 metri), Lazarov 2 (ambele în partea secundă) și Ștefan 1 gol (în repriza a doua). Pentru OIF Arendal au mai punctat: E. Pedersen 5 goluri (2/3), Jakobsen 5 (5/0, 2 de la 7 metri), Paulsen 4 (0/4), Vidovic 2 (0/2), Ekman și Kovacevic câte un gol în prima repriză, iar Hrafnsson și Soerdahl câte unul în partea a doua.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: