SCM Politehnica semnează al doilea triumf la doar un gol diferență în nici 100 de ore: 26-27 (15-16), departe, la Suceava

Clientă inclusiv în sezonul trecut a eșecurilor la limită, caz valabil și la startul actualei campanii, când ceda la mustață la Călărași, prim-divizionara de handbal masculin SCM Politehnica și-a întărit în această seară poziția pe podium prin a smulge o nouă victorie la un gol diferență după cea semnată miercuri în ”Constantin Jude” contra dobrogenilor, de astă dată învinsă fiind în calitate de gazdă CSU Suceava: 26-27 (15-16). Timișorenii au învins așadar pentru a treia oară consecutiv în deplasare în elită, după succesele de la Făgăraș și Vaslui.

În foarte bună formă pe finalul anului 2017 și deloc îmbătată de aerul rarefiat al înălțimilor în ierarhia la vârf a primei ligi masculine, sfert-finalista ediției trecute de campionat se arată a fi mai hotărâtă ca niciodată și neabătută din traiectoria cursivă spre obținerea unui loc cât mai favorabil în perspectiva fazei play-off, demarând perfect în 2018 prin victorii de moral, ultima, obținută duminică de la ora 18 într-o deplasare lungă, în nord-estul țării, programată la numai 4 seri după abrazivul duel cu constănțenii.

La fel de delicată a fost și confruntarea cu gazdele de la CSU Suceava, apăsate de poziția ingrată din ierarhie și motivate întru a oferi o bună prestație la ora primei reprezentații din noul an în sala Liceului cu Program Sportiv local, o incintă restrânsă, pe placul amfitrionilor prin prisma susținerii lor din imediata apropiere de un public partizan, însă plusul valoric și de experiență al alb-violeților de pe podium au făcut diferența în momentele decisive. Suficient pentru a urca pe primul loc măcar și pentru o noapte, revenirea spre casă fiind efectuată din fruntea ierarhiei elitei interne.

Deținători ai unui ascendent moral în dauna bucovinenilor mulțumită celor două succese clare de la Timișoara din toamna lui 2017, atât în turul sezonului regular cât și în optimile Cupei României, timișorenii și-au prelungit seria triumfurilor din ultima vreme printr-o nouă depășire a elevilor lui Adi Chiruț, bifând cu bine o deplasare lungă și dificilă, într-o cât se poate de solicitantă săptămână de reacomodare cu întâlnirile oficiale, însă și cu prețul accidentării la genunchi a portarului macedonean Zlatko Daskaloski.

”Violeții” poliști n-au excelat în Bucovina dar ar fi fost și tare greu să etaleze un joc calitativ în condițiile circumstanțelor de moment, izbutind însă chiar și așa să-și adjudece toate punctele puse în joc, aspect semnificativ în privința noii poziții de forță consolidate de elevii lui Pero Milosevic în acest sezon regular.

SCM Politehnica a devenit a patra grupare care să câștige în acest campionat la Suceava, după CSM București, HC Odorhei și CSA Steaua, trupele din capitală urmând a trage cortina peste etapa a 17-a mâine de la ora 18 în sala ”Rapid”, cu mențiunea că CSM Focșani 2007 a plecat tot neînvinsă din Bucovina, unde remiza în tur.

Disputa din sala ”Dumitru Bernicu” a stat sub semnul echilibrului, cu avantaje fragile în dreptul fiecărei tabere și tentative înăbușite de desprindere pe tabela de marcaj, bănățenii reușind în cele din urmă să conserve minimul avantaj deținut la pauză, 15-16. Izbândă asigurată în ultimul minut prin fructificarea unei aruncări de la 7 metri și apărarea în ultima fază a avansului din nou preluat: 26-27.

Un nou succes dătător de speranțe înaintea unor încleștări din zona play-off, începând cu cea de sâmbătă de la ora 16:30 din sala ”Constantin Jude”, unde vor descinde bucureștenii de la CSM, îndrumați de timișoreanul Vlad Caba, la prima sa reapariție în fața publicului de pe Bega în calitate de antrenor al celor din capitală, după vizitele peste ani efectuate la cârma lui HC Odorhei, tocmai retrasă din cursă săptămâna aceasta. Bănățenii sunt de fapt înaintea a două dispute consecutive pe teren propriu, ținând cont și de sosirea Stelei în Banat.

Ulterior, între alte mai dificile partide acasă, SCM Politehnica se va mai deplasa în retur în Moldova la Iași și Focșani, iar după turneul Final4 al Cupei României și la Baia Mare, la încheierea returului, în jur de 12 aprilie, când ar fi de așteptat ca alb-violeții să-și fi asigurat deja un loc care să le permită eventualitatea disputării a câte două meciuri pe teren propriu în sferturi și semifinalele primei zone valorice. Dacă în campanii precedente mai totul părea a zădărnici strădaniile ”violeților”, de astă dată parcă și astrele sunt aliniate favorabil grupării pregătite de Milosevic și Horvath, semifinalistă în competiția K.O. dar mai ales beneficiind în retur de avantajul terenului propriu în confruntări directe din față, pe când cele mai accesibile sunt în regim de deplasare, în schimb cu una altfel dificilă ștearsă între timp din program, la Odorheiu Secuiesc, și tocmai înainte de Final4, dat fiind abandonul harghitenilor. Cel puțin pe hârtie totul pare cum nu se poate mai avantajos…

Interul sârb Milos Orbovic a fost principalul marcator al învingătorilor la Suceava, cu 6 reușite, Krsto Milosevic și Didi Hrimiuc înscriind câte 5 goluri, Marjanovic și Șania câte 3, Lasica două goluri iar Fenici, Vuk Milosevic și Cîmpan fiecare câte unul.

Antrenorul Pero Milosevic a semnalat semnificația victoriei într-o deplasare mai dificilă decât ar fi părut prin prisma numelui oponentei, explicând că ”e important acum să știm să facem rezultate pozitive la rând, chiar dacă echipa încă nu e la un randament ridicat. Am adunat încă trei puncte într-un joc în care nu am strălucit; în această perioadă nu putem străluci, dar e foarte important să avem continuitate în rezultate, chiar cu victorii. Trebuie să mai schimbăm câte ceva pentru a putea câștiga etapa viitoare cu CSM București. Trebuie să ne recuperăm după această deplasare foarte, foarte lungă.”

Rezultatele etapei a XVII-a în Liga Zimbrilor, clasamentul actualizat și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: