Timişoara, mileniul III. Să îngheţe iresponsabilii ignoranţi de care depindea ridicarea unei săli de handbal pentru juniori!

Într-o capitală a Banatului în care se sforăie mai nou despre un bazin olimpic, despre un stadion cu zeci de mii de locuri, despre cîte şi mai cîte megalomanii pe banul public, de parcă respectivele construcţii ar salva infrastructura sportivă decimată în ultimii ani, există un Liceu cu Program Sportiv, finanţat de MECTS şi Municipalitate, căruia nu i s-a ridicat în douăzeci şi ceva de ani o necesară sală de sport, pretabilă handbalului, sport cu cîte 5 grupe de vîrstă la băieţi şi fete, juniori chinuiţi iarnă de iarnă în condiţii deloc propice deprinderii tainelor jocului pe semicerc. Se răceşte pe capete!

Sala "de încălzire", de lîngă vestiarul din incinta LPS Banatul, prea mică şi pentru handbal...

Cîteva bazine de sport pe lîngă mai mari şcoli de cartier, răspîndite uniform în oraş, ar servi infinit mai bine comunităţii locale şi dezvoltării armonioase a tinerelor generaţii, iar în egală măsură cîteva săli de sport măcar cum s-au ridicat în numeroase localităţi timişene ar fi mai utile decît un stadion folosit la cel mult un joc competiţional pe săptămînă. Dar aşa cum se sifonează banul public pentru contracte de mii de euro lunar în contul unor fotbalişti chiar şi străini racolaţi la o grupare de liga a doua lansată în numele unor interese electoral-politice, tot aşa poate fi neglijată şi pe mai departe necesitatea ca fii şi fiice ale Timişoarei să se pregătească an de an pe perioada şcolii în condiţii acceptabile. Bani pe apele Begăi şi nu în noi construcţii trainice, pentru tinerii Timişoarei…

Ridicarea unei săli de sport în incinta LPS constituia sezon de sezon o prioritate imediată, însă nimănui nu i-a păsat cu adevărat şi în consecinţă nu s-a mişcat realmente nici un deget, după oarecare vorbe şi promisiuni, în urmă cu cîţiva ani. Stă deseori goală o sală de sport tînjind după a fi utilizată, cu ditamai semnul la şosea, „de închiriat, sunaţi la…”, cum este cazul celei din Chevereşu Mare, şi asemenea exemple din mediul rural sunt aidoma ciupercilor după ploaie, dar principala instituţie de învăţămînt timişeană axată pe instruirea sportivă a adolescenţilor se tîrîie de ani de zile cu aceleaşi săli decripite şi depăşite, şi în orice caz nu de dimensiunile unei suprafeţe de joc regulamentare pentru disputarea partidelor de handbal.

Asta în condiţiile în care handbalul, ca sport de echipă, a adus de departe cele mai multe titluri naţionale Timişoarei, iar juniorii handbalişti, de la categoria minihandbal şi pînă la grupa de vîrstă 1994-1995, I, sunt cu sutele la LPS Banatul.

Imaginaţi-vă că programul sportiv al unicului liceu de specialitate din oraş, şi aici ne referim mai ales la handbal, se desfăşoară zilnic în frig pe perioada iernii, pe cînd dascălii altor discipline de învăţămînt îşi instruiesc elevii în săli de clasă ferite de temperaturile scăzute de afară.

Handbalul, prin specificul său, implică jucarea mingii cu mîna, iar o sferă rece într-o mînă adolescentină învineţită de frig numai a bună instruire nu sună. Antrenorii, înfofoliţi în haine de iarnă şi cu căciuli, sunt legaţi de mîini şi de picioare, ba mai trebuie să şi împartă terenul-<balon> din incintă, o altă soluţie provizorie şi cu inconvenientele sale.

În ţări în care conducătorii şi factorii responsabili nu sunt în funcţii doar pentru a se căpătui şi a beneficia de toate privilegiile rezultate, ci pentru a servi comunităţii care i-a ales, asemenea probleme şi-ar găsi o rezolvare imediată iar o biată sală a unui liceu de sport ar fi construită în luni de zile.

La noi în schimb, pe fondul suficienţei şi automulţumirii de sine, sub imperiul lui „merge şi-aşa”, un asemenea neajuns poate trena cu anii, în totala ignoranţă a celor direct responsabili de îmbunătăţirea situaţiei.

Revoltătoare în acest caz este deficitara prioritizare a necesităţilor membrilor comunităţii, generaţii după generaţii de juniori handbalişti născuţi şi crescuţi aici suportînd aceleaşi neajunsuri, în condiţiile în care se cheltuie şi se promit purcoaie de bani publici pe proiecte de o mai mică eficienţă şi cu un impact mai redus pentru bunăstarea comunităţii.

Millenium Hall din Vrsac, oraş din Banatul sîrbesc. Dar fiecare oraş din Serbia şi Ungaria are numeroase alte săli de sport, mai mici şi funcţionale. Timişoara, nici una, nici alta

Îndemnul nostru este ca iresponsabilii în privinţa construirii unor săli de handbal pentru cei de la LPS Banatul Timişoara, care a găsit o soluţie de compromis dar nu ideală la „Banu Sport”, achitînd contravaloarea închirierii incintei, dar şi pentru Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 „Sfânta Maria” din Calea Lipovei, una cu aproape o mie de elevi şi avînd clase speciale de handbal, să dîrdîie ei iarnă de iarnă în <balon> sau în aer liber, şi nu sportivii şi profesorii lor, victime ale unui adevărat abuz prin neglijenţă. Iar virozele îndurate de copii nu sunt născociri ale www.sporttim.ro, ci cheltuieli pe medicamente din banii aceloraşi plătitori de taxe şi impozite, părinţii.

Ruşine, ruşine, ruşine, de o mie de ori ruşine, edililor şi oamenilor de minister, unui stat care îşi sfidează şi îşi bate joc de tinerele generaţii. Aşa cum îi creşti, aşa îi ai.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Timişoara, mileniul III. Să îngheţe iresponsabilii ignoranţi de care depindea ridicarea unei săli de handbal pentru juniori!

  1. Val spune:

    Adaugatii si pe juniorii de la Poli, care tot in aceleasi conditii se antreneaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 8

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: