Țoancă s-a făcut până la capăt că plouă, cel care l-a înfipt la SCM Timișoara, Robu, se face până la capăt că plouă

Problema de fond constă în dependența și pe mai departe a sportului de banul public, precum în perioada socialistă, stare de fapt inducând insidioasa imixtiune a politicului în lumea arenelor, cu consecințele de rigoare. Printre care și numirile ca nuca-n perete ale unor conducători neavând legătură cu fenomenul sportiv, detașați pe linie de partid dintr-o mizerabilă mlaștină, căpușă pentru societatea românească. A plecat Țoancă de la cârma SCM Timișoara, a fost împins la înaintare Rușeț, ușă rotativă oglindind fidel decăderea sportului local.

De unde-i găsesc pe toții ăștia dar mai ales cine-i găsește? Cine sunt toți acești neica nimeni în sport, îngroșând rândurile altor neica nimeni care s-au fofilat peste ani spre panouri de comandă din sportul timișorean, dar mai ales cine-i proptește? Întrebările sunt retorice, răspunsurile sunt evidente. Politicul trage sforile pentru că n-a creat în trei decenii pârghiile legislative necesare sportului în ideea de a se rupe de dependența de banul public, întreținând o stare anacronică, convenabilă însă, în sensul în care poate controla și acest domeniu, exercitându-și influența și urmărindu-și interesele. Și bineînțeles că deloc nu-l doare mâna și puțin că-i pasă câtă vreme la bătaie sunt strict banii contribuabililor.

Totul pe fondul unui vid de potențial uman competent. În Timișoara ante decembristă a existat un interes major și real pentru sport, generând o emulație ca atare, cu catalizator un anumit spirit caracteristic. Arene chiar și pline, la fel și tribuna ”Olimpiei”, simpatizanți susținându-și favoriții. Pasiunile erau mari, coeziunea sufletească, pe măsură. Exista o însuflețire și veritabili oameni de sport.  

Timișoara s-a depopulat însă de oameni cu o anumită pregătire și înclinație, care au luat calea unor zări mai luminoase, mulți dintre aceștia fiind și dintre minoritățile conlocuitoare, cu o anumită amprentă aparte impregnată sportului local, iar odată cu un exod aproape în masă s-a rupt și un liant al continuității umane, al pasării ștafetei între generații și generații de sufletiști dedicați sportului.

E mai dificil să formezi conducători noi și noi oameni de sport în circumstanțe noi, decât să fie predate frâiele de o manieră naturală și firească, prin păstrarea unui anumit tâlc al lucrurilor. S-a risipit acea rigurozitate cu oarecare noblețe și acele caracteristici ce defineau un anumit modus operandi, așa încât s-a ajuns încet și sigur la stadiul ”cine se nimerește la conducere”, mai degrabă un scaun rezervat cuiva, decât un om potrivit la locul potrivit. Iar exemple sunt în mai toate cazurile legate de posturile de conducere din arena locală, personaje fofilate pe anumite filiere.

În aceste condiții, urmările pe post de consecințe sunt simple amănunte. Unul precum Radu Țoancă n-avea ce căuta din capul locului la șefia SCM Timișoara, dar faptul că s-a trezit în post are de-a face cu toate anomaliile punctate mai sus, Municipalitatea dispunând discreționar fără a avea de dat socoteală, ba cu impresia că îi este menit și i se cuvine să procedeze ca atare.

Iar Primăria Timișoara nu se poate erija în mare salvatoare de la pieire a principalelor formații din sporturi pe echipă, câtă vreme n-a avut capacitatea și diplomația să cupleze asemenea grupări mediului de afaceri privat, în special cel corporatist, cu care se laudă că l-ar fi magnetizat pe Bega, de parcă respectivele companii ar fi venit de dragul celor puse la dispoziție de Municipalitate.  

Odată Țoancă în funcție și cu un asemenea detașat la conducere, clubul Municipalității n-avea cum să creeze emulația necesară, n-avea ce să lase trainic în urmă. Era vorba despre o simplă tocare a banului public, fără viziune și strategie, fără coerență și sănătoase principii definitorii, când era și acest ban public alocat dinspre Consiliul Local, după canoane neavând de-a face cu necesitățile lumii sportului, în funcție de calendarul competițional.

Inevitabil, la final de mandat s-a ascuns în spatele trofeelor și medaliilor cucerite în acești ultimi ani, nici numeroase, nici pe măsura potențialului real al Timișoarei, de parcă respectivele reușite, nu neapărat de mare calibru, n-ar fi putut fi bifate în absența sa ori cu vreun alt detașat politic în fruntea clubului. Este strict meritul sportivilor și al staff-urilor tehnice și executive, din banii localnicilor, pentru o anumită salvare a aparențelor în numele sportului timișorean.

Nu s-a câștigat Cupa României în baschet și handbal băieți pentru că a fost Țoancă la butoanele clubului Municipalității și nici nu și-a urmat Timișoara Saracens linia în rugby pentru că a fost înscăunat politicianul, dar în schimb nu s-a creat nici cea mai mică emulație în jurul acestor formații și nimic nu s-a consolidat tocmai datorită lipsei viziunii, credibilității și capacității administrative a moașei de pe C.D. Loga 1. Acest SCM n-a însuflețit cu nimic Timișoara sportivă, Țoancă n-a lăsat nimic în urma lui în ceea ce privește un raport firesc în lumea arenelor între un club așa-zis al orașului și locuitorii săi.

Era de așteptat să bage la înaintare ”prețioasele” trofee, și ceva mai jos și despre asta, dar să nu pomenească despre sacrificiile sportivilor, reușite pe teren în regim de adversitate vizavi de condițiile puse la dispoziție. Era tot treaba jucătorilor și a antrenorilor? Nu. Ci a conducătorilor.

Întârzieri salariale, promisiuni, câte și mai câte.

În rugby, impotența administrativă și organizatorică a răpit sportivilor posibilitatea de a juca meciuri internaționale pe teren propriu cu Stade Francais Paris și Northampton Saints, partide oficiale în Challenge Cup. Timișoara s-a făcut de râs dar șefului de club detașat dinspre Municipalitate nu i s-a clintit pe cap nici un fir de păr, din contră, personajul părăsind postul când i s-a năzărit lui, toamna aceasta, și asta tocmai la greu, pe când sportivii erau neplătiți cu lunile, iar pozițiile ierarhice erau fără excepție mai joase, în recul general. Nu mai spunem despre strămutarea cândva a rugbiștilor în pregătiri fie și pe o suprafață sintetică de lângă ”Dan Păltinișanu”, asta chiar și în anticiparea unor ca și imposibile dueluri internaționale…

În baschet, s-a cucerit Cupa României, deloc de neglijat, dar nu motiv de laudă în condițiile în care campionatul tot rămâne un pod prea îndepărtat. Doar s-a păstrat aceeași linie încetățenită, rulaj de jucători de peste hotare dar și de antrenori, pleacă unul, vine altul, nimic consistent, nimic cu bătaie lungă. Ce mai ”pepiniere” s-au metamorfozat în jurul acestor prim-divizionare și ce emulație s-a creat în arena sportivă locală? Ca și zero barat. Nici nu mai spunem cum a tot căutat s-o scalde în cazul evident în care FIBA a intervenit punitiv pe adresa prim-divizionarei Timișoarei…

Ce a adus așadar nou Radu Țoancă, încât să pomenească despre trofee la ieșirea sa din scenă? Le-a câștigat cumva dumnealui!? Să-și fi făcut autocritica, și multe ar fi de zis.  

A ajuns să pomenească despre Cupa României la handbal masculin, dar definitoriu este locul 3 în Liga Națională, adjudecat în 2016 de SCM Politehnica în primul sezon plin cu Pero Milosevic la cârmă și strict grație numirii inspirate a muntenegreanului înainte ca sportul local să se pricopsească în cadru cu Țoancă, de fapt sezon de campionat în cursul căruia era infiltrat via Parcul Copiilor. De ce nu s-a putut însă consolida apoi respectiva poziție pe podiumul campionatului, mai consistentă ca importanță, în edițiile în care SCM a beneficiat de neprețuita ilustră prezență a conducătorului la șefie? În termeni comparativi care chiar contează, este vorba așadar despre un recul în urma sosirii sale.

Deloc fără a știrbi din meritele handbaliștilor, Cupa României are greutatea sa, dar este tot un fel de salvare a aparențelor, a te mulțumi cu ceva, și în condițiile în care traseul spre trofeu a fost mai mult decât convenabil, pe ruta Sibiu – Bacău – Baia Mare – Focșani, cum multe aspirante și l-ar dori măcar o dată. Iar alte circumstanțe cel puțin la fel de favorabile din jurul turneului Final4 completează același tablou, cum că ”Poli” a fost predestinată, dar atât. Săgeata nu este deloc spre alb-violeți, ci spre ceea ce a încercat din nou Țoancă să lase altfel impresia.

Căci realitatea e că SCM cu domnia sa la cârmă era mai mereu datoare celor care transpirau, dar contribuabilii din al căror ban public sunt proptite asemenea echipe nu erau neapărat datori pe adresa Primăriei.

Capacitate administrativă și organizatorică de conducere?

O viziune adecvată pentru ceea ce ar trebui să fie un club de drept public care să inspire comunitatea locală?

Nu. Dar în schimb situații care spun multe, punctate mai jos dintre ceea ce știm și noi, și câte altele ar mai fi probabil la o adică.

Catastrofale au fost de fapt viziunile legate de lansarea echipelor feminine de baschet și handbal, doar pentru a fi trase rapid pe dreapta. Risipă complet anapoda, pentru care nici un fir de păr, la fel, nu li s-a clintit din creștet acelora cu deciziile, bani ai ”fraierilor”, ducă-se… Mult mai scandalos în cazul handbalului, în situația în care în Timișoara ființa de ani și ani de zile, dar fără a fi sprijinită, urmașa marii ”U”, vicecampioană europeană, multiplă campioană națională. Ce-ți trebuia o formație artificială a ”Municipalității”, când o aveai în competiții pe ”U”, strigând în disperare după o injecție de capital!?! Dar nu doar viziunea, ci și strategia. O cât mai rapidă promovare, fără pic de necesară prealabilă consolidare… Și care a fost concluzia explicativă peste ani a fostului șef, acum retras!? Absolut hilară. Privită prin prisma corectitudinii politice, cum că SCM n-ar trebui greșit înțeles, în sensul în care ar fi vreun club misogin și anti feminist. Dar cine s-ar fi putut gândi la asta? Asta-i păsa fostului șef, să nu pară care cumva că n-ar fi fost clubul pe linia desăvârșirii comunismului bătând tot mai tare la mai toate ușile. Rod al unei tipice gândiri de politician, preocupat de alte aspecte, rupte de realitate. Gravitatea incompetenței erupând prin toți porii în cazul lansării după ureche a formațiilor feminine ținea de lumea concretă a arenei sportive, și nu de aberații despre misoginism și feminism.   

Ba mai mult, echipele au suferit de dată recentă și în planul rezultatelor sportive, acesta fiind stadiul real în care le-a lăsat. Mai prost decât la învestirea sa. O nouă strategie, ba. Consolidare, ba. Emulație, ba. O tribună ca și goală, da. Ar fi fost mai puțin probabil ca reușitele rugbiștilor din prima jumătate a acestui deceniu să nu continue și în cea de-a doua jumătate, pe fondul unei anumite consolidări până în 2015 și indiferent de identitatea personajului din vârful clubului, om nu de sport, care, din contră, dezvăluia cam cât se pricepe la fenomen când înfiera precum pe linia propagandei uteciste așa-zisa uneltire de la ”centru” în cazul filelor dispărute din carnetele de joc ale unor timișoreni înaintea unei semifinale a Superligii.

S-a aruncat cu mult praf în ochi dar s-a mai auzit oare ceva despre o promisă rezolvare a cazului!? Închis. Spune destule, o sugestie cu tente comparative, între demagogia unora și camuflarea situației. O sugestie pre-înscăunare despre cum funcționează de fapt pârghiile și în jurul arenei sportive. Dar dacă este ca adevărul să-și facă totuși loc în peisaj, tot răbufnește cumva, încât până și vremea nu te mai ajută. Rateurile cu meciuri internaționale anulate pe ”Dan Păltinișanu”, pierdute cu amendă la ”masa verde”, erau ca un semn că și Dumnezeu e mâniat de-atâta falsitate și ipocrizie.

Înot în minciună, nu conduită adecvată.

Știu exact cum s-a procedat într-un caz de angajare pe post la SCM Timișoara în perioada cu Radu Țoancă șef, semn că pe banul public se poate dansa oricum. Nu s-a materializat tocmai grație responsabilității și atitudinii corecte a potențialului angajat, reacție firească la ceea ce detecta ca fiind abordări lipsite de responsabilitate dinspre cârma angajatorului, după modelul merge și-așa, după ureche. Responsabilități și atribuții clar definite și explicitate? O clar reliefată fișă a postului? O bază de comunicare reală în sensul cunoașterii pe linia angajator-angajat? O urmare a pașilor procedurali corecți în procesul de angajare? Nimic din toate acestea, ci doar o expeditivă și foarte superficială metodă pe repede înainte, sugerând mai totul despre un anumit modus operandi de ordin general. Iar asta tocmai pentru că asemenea personaje insinuate spre vârful atâtor structuri sunt obișnuite a fi înscăunate după alte criterii care nu implică anumite standarde evidente. Modul cum se propun și proptesc ei de ei în posturi nu se aplică și-n lumea reală, când dau de oameni responsabili.

Un crâmpei din bucătăria internă a clubului ”Municipal” al Timișoarei, spunând cât se poate de multe.

Și cum este posibil ca alb-violetul universitar al Politehnicii, un handbal masculin cu tradiție și blazon, să reprezinte România în cupele europene în deplasare într-o revenire peste ani în EHF Cup, cea din 2016, iar președintele înscăunat al ”umbrelei” Municipale să se ocupe de introducerea înainte de meci de băuturi alcoolice în tribuna slovenă, pentru consumul jurnaliștilor transportați la respectivul retur? E o glumă proastă? Nu, e o realitate sumbră pe seama faptului că imixtiunea politicului în sport aduce cu sine detestabilul modus operandi dintr-o lume curat murdară și apucături prin care arena sportivă e degradată și alterată.

Cam asta se întâmpla pe la începutul unui mandat abia încheiat, și-atunci cum putea sfârși oare altfel decât complet aiurea!? Astea-s realitățile, și nu trofeele de paradă pentru ”Municipal” și șefii săi, de fapt trudă a unor sportivi mai adesea neplătiți la zi.

Dar Țoancă a fost doar omul edilului Robu pe marginea arenei. Iar primarul Nicolae Robu este un personaj care își permite, în ura sa tot mai nestăvilită și chiar fățișă la adresa timișorenilor, nici nu se mai ascunde măcar!, să deverseze din nou în spațiul public disprețul față de locuitorii așezării în fruntea căreia a fost de două ori ales. De câteva zeci de mii de oameni din totalul de încet, încet spre o jumătate de milion de suflete, dar asta nici că mai contează. Contează în schimb că Robu se deconspiră fățiș prin unele dintre postările pe feisbuc mai urâte decât altele că nu este nici pe departe un primar pentru timișoreni, ci strict pentru cei care-i cântă în strună, pentru acoliți și tagme, pentru sferele de influență și așa-zisa ”mare afacere”, de parcă orașul ar fi un parc tematic, și nu cu oameni care-l iubesc și trăiesc de-o viață aici, și de parcă tot experimentul deja eșuat e o simplă inginerie socială de pus pe roate, pentru care a și fost sugestiv băgat la înaintare, marioneta ideală. Iar feisbuc chiar nu se sesizează pe seama răbufnirilor scrise ale acestui pseudo edil? Cum să acuzi aproape un întreg oraș că ar fi cumva turbat de frustrare taman pentru că s-ar simți lăsat pe dinafară, exclus și fără ”a-i pica și lui ceva” din a sa ”dezvoltare în forță”!? Care ”dezvoltare” și de unde atâta ”forță”!? Acesta o fi trenul gândirii unor asemenea personaje, mereu ahtiate cu toate degetele prin borcanele cu miere, idei ce n-ar trebui însă puse pe nedrept în mintea și gura omului care-și vede de traiul de zi cu zi. În cazul edilului, acel ”FĂRĂ EI!” cu majuscule în mesaj nu mai ține doar de vreo fractură de logică, fiind dovada scrisă că individul nu este interesat de bunăstarea și dreptul localnicilor de a se simți parte integrantă la dezvoltarea capitalei Banatului, ci de a servi strict și precis anumitor interese în disonanță cu bunul mers real al orașului și simțămintele unei majorități, manifestându-și implicit până în pânzele albe ura inițial ascunsă față de aceiași localnici. Până la capăt, fără limite și opreliști.

Ăsta-i primarul Timișoarei, asemenea sunt șefii înscăunați de te miri unde la struțo-cămila sportivă a Municipalității, și asta tot pe banii localnicului neavizat, neinițiat și până la urmă ignorant în indiferența sa. Ni-i merităm întrucâtva și până la un punct.                   

   

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + patru =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: