Trei Străini

Marius Breazu pune din nou PUNCTUL PE I, în editorialul său de pe coloana dreaptă a primei pagini, de această dată pe tema numărului de jucători străini din Liga Națională de handbal masculin.

Trei Străini

În 12 iunie, Consiliul de administraţie al Federaţiei Române de Handbal anunţa că în sezonul viitor echipele prim-divizionare vor putea înscrie trei jucători străini pe foile de arbitraj ale meciurilor oficiale din competiţiile interne, faţa de cinci în sezonul recent încheiat. Motivul deciziei vizează oportunităţi mai mari pentru jucătorii români şi, implicit, pentru echipa naţională. Practic, susţinerea „tricolorilor” e singurul punct pozitiv din  ceea ce s-a impus echipelor da către forul de specialitate! În rest…

E trist că asemenea decizii se iau tocmai în 12 iunie, cu repercursiuni total neplăcute asupra cluburilor care au avut, să zicem, anul trecut, cinci jucători străini sub contract. Nimeni dintre  cei care au luat decizia n-a fost în postura unui conducător de club, nevoit să pună pe liber doi „stranieri” în miezul verii, când loturile echipelor din străinătate sunt deja conturate.  În plus, poate că „disponibilizaţii” mai aveau înca un an, să zicem, contract cu grupările respective, în situaţia dată cluburile fiind nevoite, probabil, să le plătească anumite despăgubiri, iar nu interesează! Cine va plăti acele clauze? Sigur nu FRH, care e doar cu directivele şi gata! Pe lângă că nu ajută cluburile cu nimic, forul de la Bucureşti doar impune. E ca şi cum te-aş invita, cititorule, la nunta mea, dar daca nu vii cu Mercedes şi îmbrăcat în costum Armani nu te primesc! De unde faci tu rost de bani nu e problema mea! Dacă vrei sa vii vii, dacă nu, nu!

O lege nescrisă spune că în orice activitate din ziua de azi, dacă vrei ceva trebuie să oferi altceva în schimb. Concret, în cazul reducerii numărului de jucători străini, un adevărat manager de federaţie ar fi spus aşa: „Reducem numărul străinilor, dar plătim din banii federaţiei 20.000 euro fiecărui club divizionar, cu obligativitatea de a investi suma în echipele de juniori şi în plata antrenorilor acestora”. Sigur ca suma e doar una  pentru a exemplifica ideea. Dar parcă sună mai normal, nu credeti?

Şi mai trist este ca decizia în privinţa „stranierilor” (ca şi în altele, care nu fac obiectul acestor rânduri) s-a luat „la nivel înalt”, cluburile, adică organismele direct implicate, nefiind consultate, ele primind vestea indiferent dacă sunt de acord sau nu cu cele hotărâte.

Sincer, nu străinii constituie adevărata problema a handbalului românesc de astăzi. Oare dacă nu ar fi evoluat niciun jucător (de fapt au fost în total vreo 20) de altă naţionalitate în Divizia naţionala 2012-2013 echipa României ar fi obţinut vreun singur punct în calificările pentru Euro 2014? Greu de crezut, având în vedere valoarea actuala a internaţionalilor noştri. Altfel spus, problemele – şi rezolvarea lor, desigur – trebuie căutate în ograda proprie. Întrebările ar fi următoarele: vrea cineva din federaţie sa facă treaba asta? Sunt acum, în forul naţional, oameni capabili să caute, să depisteze şi să rezolve adevăratele probleme ale handbalului?

Pâna la un răspuns pozitiv la toate aceste întrebări, iată noutăţile ediţiei viitoare a campionatului: reintroducerea normelor de control, sistem play-off, trei puncte pentru victorie şi reducerea numărului de jucători străini. Cu alte cuvinte, nişte cosmetizări, fără a atinge miezul problemelor.

Acum apar  alte întrebări inevitabile: câţi jucători români nu „prind echipele” lor de club din cauza străinilor? Ce performanţe a obţinut naţionala datorită acestor „protecţii” din partea ţiei? Câţi jucători români foarte buni au apărut datorită acestei îngrădiri a numărului străinilor? Câţi jucători români am „exportat” în campionate puternice din Europa? Auzind răspunsurile ne-ar apuca o tristeţe cumplită…

Dar totuşi federalii, în frunte cu preşedintele Gatu, susţin sus şi tare echipa natională, o idee permanenta a FRH. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum pentru pregătirea naţionalei în cantomanete interminabile era sacrificat campionatul (De exemplu: în 1976, anul Olimpiadei de la Montreal, Divizia s-a teminat în 16 ianuarie, dupa care selecţionabilii au pornit cantonamente şi turnee de verificare, în timp ce echipele de club au jucat în neştire cupe ale „Primăverii”, „1 mai”, „Eliberării” sau mai ştiu eu ce alte denumiri). În câteva rânduri FRH nu a înscris echipele de club în cupele europene, primind ameniţări cu excluderea din partea IHF (EHF nu exista pe atunci!)

Din păcate pentru toata lumea, handbalul românesc nu înseamnă numai echipele naţionale! Mai înseamnă şi echipele de club de toate nivelurile, echipele de juniori si copii, antrenorii şi arbitrii implicaţi!

Iar când vorbim de echipele de club să nu uităm ca au şi ele, absolut normal, propriile interese: de performanţă, economice şi chiar sentimentale! Vorbiţi înte patru ochi cu oamenii din cluburi şi întrebaţi-i cât de fericiţi ar fi daca naţionala revine în topul mondial dar echipa lor retrogradează?

Pentru a avea un vârf cât mai ridicat ( a se citi echipă naţională şi cluburi puternice) ar fi nevoie de multe altele, la „etajele inferioare” ale construcţiei. FRH ar trebui să lanseze nişte proiecte viabile – sunt câteva zeci de angajaţi acolo, atenţie! – care ar putea fi prezentate „statului”, pentru finanţare. Mi se va da exemplu Centrul de la Sighişoara…Corect, însă e prea puţin şi cam prost gândit (profitabilitatea lui în plan sportiv e altă discuţie, pentru că nu-mi amintesc ca acolo să fi crescut măcar doi-trei jucători de talie internaţională!)

Nici măcar când s-a pus problema celor 400 de săli de sport lansată de Adrian Năstase-„Patru Case” nimeni din FRH nu s-a gândit să-i tragă de mânecă pe autorii proiectului în privinţa dimensiunilor sălilor respective! Pentru că acestora le lipsesc doar vreo doi-trei metri în lungime şi lăţime pentru a se putea trasa în interiorul lor terenuri de handbal regulamentare! Dar dacă de la FRH nu spune nimeni nimic, e greu de crezut că în rândul celor care au pornit constructiile ar fi interesat pe cineva dimensiunea exacta a unui teren de handbal!

Gândiţi-vă stimaţi federali, pentru că tot Dvs eraţi în funcţii şi atunci, ce ar fi însemnat ca în acele săli să se poata juca handbal pe terenuri regulamentare? N-ar fi ajutat (şi) acest lucru la dezvoltarea handbalului nostru? Că n-or fi ele 400 la nivelul întregii ţări nu-i bai din punctul ăsta de vedere! Şi dacă ar fi numai 100, avantajul ar fi fost extraordinar!

Numai că dacă stai cu braţele încrucişate nimeni nu va veni să-ţi dea idei, cu atât mai puţin bani, doar pentru că „am fost de patru ori campioni mondiali in anii ’60-’70”!

În opinia celor conduşi de Gaţu numărul redus al străinilor înseamnă aşadar lărgirea bazei de selectie pentru naţionala. Teoretic aşa este. Practic însă jucătorii români, lipsiţi de concurenţă, se plafonează şi, în plus, cer salarii mult prea mari faţa de aportul pe care şi-l aduc în teren! Sunt realităţi pe care doar răuvoitorii încearcă să le ascundă!

N-am să mă leg de articolele din legile europene care, prin decizia FRH, îngrădesc dreptul la munca al cetaţenilor din UE în România. (În paranteză fie spus, dacă un club şi-ar pune în  gând să dea în judecată FRH pe tema asta cred că ar avea mari şanse de câştig la TAS. Dar cine să „strige” contra vântului?) Am să le spun federalilor că în alte ţări piaţa străinilor e libera, totul rămânând la latitudinea cluburilor! Sunt chiar în cele mai puternice campionate din Europa, adica Bundesliga, Liga Asobal sau Ligue Nationale de Handball- Franţa echipe care nu au nici un străin în lot, aşa cum sunt altele (Kiel, de exemplu) cu doar patru ”localnici”! Fiecare după cum poate şi în funcţie  de strategia pusă la cale! Ce s-ar întâmpla dacă echipelor din campionatele amintite  li s-ar aplica „Regula Gaţu”, să-i spunem asa? În primul rând n-ar avea succes în cupele eruopene. Apoi interesul pentru campionatele respective s-ar diminua drastic, de unde ar rezulta spectatori mai puţini, drepturi TV mai scăzute. Să mai continui?

În sens invers, ce s-ar întâmpla în România dacă un investitor ar fi intersat de o echipă de handbal şi ar spune: „Susţin un buget de 10 milioane euro anual (n.a- cam atât are Kiel, cea mai bogată echipă din lume), dar trebuie să câştigăm Liga Campionilor peste cel mult doi ani” Va putea echipa respectiva să-şi îndeplineasca visul? Nu, tocmai din cauza (lipsei) străinilor, chiar dacă ar achiziţiona cei mai buni trei jucători mondiali ai momentului! (Fac o paranteză: acelaşi domn Gaţu susţinea recent că cluburile pot avea oricâţi străini în lot pentru cupele europene, dar în campionat pot juca doar trei! Cu părere de rău trebuie spus că gândirea preşedintelui e una păguboasă în acest caz, exemplul nefast al Oltchimului fiind nu numai cel mai recent, dar şi cel mai concret! Tare aş fi curios dacă dumnealui ar proceda aşa în cazul în care ar conduce un club de handbal! Cât despre investitorii din jurul semicercului a fost doar o glumă! Atâta timp cât statul jupoaie firmele particulare pentru a păstra „liniştea socială” a bugetarilor nu se vor găsi „sponsori puternici” pentru sportul românesc, deci implicit nici pentru handbal!)

Concluzia?

România va reveni în topul mondial al handbalului dacă va dispune de nişte programe de dezvoltare viabile. Dacă acestea s-ar pune în aplicare începând de mâine (!?) atunci rezultatele vor fi obţinute de jucători care astăzi merg la grădiniţă. Sau poate nici nu s-au născut încă!

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: