Un cotidian local de sport pe tema Polivalentei ”mari”

Am practicat sport în diferite săli de profil și din străinătate, în general cu multiple facilități, iar în altele, fie și fără a juca, măcar am intrat pentru echipare înaintea unor competiții atletice de anduranță pe șosea, și încep prin aceste explicații pentru a nu fi desconsiderate sau ignorate încă din start cele de mai jos, după tipicul ”aaa, s-a mai găsit un atotștiutor să filosofeze și să se bage-n seamă pe subiectul sălilor”. Nu-mi închipui că aș putea cumva deține cheia adevărului doar pentru că am lansat un cotidian de sport, dar dacă tot ființează Sporttim de ani buni în Timișoara, o idee în plus n-ar trebui în mod normal să lezeze pe nimeni…

Și din capul locului aș sublinia apăsat că, de fapt, nu de un mastodont cu mii și mii de locuri în tribune ar avea nevoie momentan – pe fondul actualei crize locale a infrastructurii sportive – un oraș în continuă absorbție a forței de muncă precum Timișoara, ci de câteva sus amintite mai mici incinte sportive multifuncționale, chibzuite inserții răspândite în cadrul urbanistic general pentru acoperirea cât mai eficientă a teritoriului, ca arie de captare a publicului practicant, cât mai lesne accesibile unor principale zone reper. Săli nu într-atât de mari dar neapărat cu terenuri de joc multifuncționale, și nu altfel. Și-am să explic de ce.

Bineînțeles că n-ar zice nimeni nu dacă visata ”Polivalentă” s-ar întrupa ca vârf de lance, ca bijuterie a coroanei infrastructurii sportive a Timișoarei! Dar până una alta unde sunt lancea, coroana!?

Nedumeriri pe care adesea le manifestă cu supărările de rigoare diverse grupări competiționale sau nu, înghesuindu-se și alergând după aceleași ”poziții la sală”. Disconfort care sugerează nevoile cotidiane ale practicanților de sport din oraș, iar lucrurile ar trebui privite practic și cu realism. O mare sală polivalentă ar fi bine să vină doar ca o completare finală, însă strict pe o fundație largă și complexă a infrastructurii arenelor locale, și nu pe una șubrezită, insuficientă în raport cu numărul într-o evidentă creștere al locuitorilor, și în special pe grupa de vârstă a tineretului.

De așa ceva ar avea nevoie mai întâi și mai înainte timișorenii în lumea sportului, dacă este să ne luăm după necesitățile comunității și nu după mărețe planuri pe hârtie, care sună într-adevăr frumos dar sunt lipsite de simțul practic și finalitate tocmai din cauza grandorii lor. Iar la urma urmei o mare Polivalentă tot un singur teren disponibil ar avea, oricât de numeroase ar fi locurile pe scaune, așadar doar o suprafață de joc în plus, pe fondul unei necesități în creștere pentru terenurile indoor.

Disecată pe scurt prin prisma actualului blocaj dat de confruntarea dintre decidenți, tema fiind târâtă de respectivii strict în arena politică, iar mai rău nici că se putea, start ratat!, problema viitoarei Săli Polivalente îngroașă extrem de mari semne de întrebare, oricum ai lua-o, ceea ce ar sugera o reorientare a strategiei.

Lăsate baltă aceste variante!

Căci propunerea pentru zona de acces spre Giroc trebuie că este o glumă între țânci în nisip.

Or fi găsit ei locul dar e ca și cum ai înghesui un elefant, la câte locuri se trâmbițează că ar urma să aibă ”Polivalenta”, într-o micuță crescătorie de găini. Căci pentru parașutarea într-o zonă dens populată, înțesată de construcții și fără largi căi de acces, a unei incinte cu mii de scaune-scoici și necesitând implicit numeroase locuri de parcare, pentru că și românul poate fi suficient de comod dar și pentru că n-are la dispoziție o adecvată infrastructură a transportului în comun, ar fi necesare în primul rând largi și fluente bulevarde conexe între zonele adiacente amplasamentului, plus trasee de autobuz și pentru trenuri de suprafață, totul pentru evitarea aglomerației și a timpilor morți pe drumul spre și de la sală în cazul unui mai mare eveniment cu atracție la public.

Deoarece este de bănuit că o mai mare incintă s-ar ridica pentru doritele și mult visatele mai ample desfășurări de forțe, și încercați atunci vă rog să vă imaginați ”Polivalenta” în acea locație spre Giroc nu într-o oarecare zi în care dormitează, ci în seara unui cap de afiș… Și-atunci cât de fluent se va derula oare accesul la sală în timp util și cât de lesne va fi plecarea spre casă la ieșirea în noapte, în cazul unor tribune mustind la maximă capacitate!? Va fi complicat în respectiva zonă cu ale sale căi de acces, fără centuri rutiere și mari alternative de deplasare… Zona Căii Martirilor, în ”canionul” dintre blocuri, are un mult prea mare potențial de gâtuire și blocaj al traficului în cazul unui flux rutier major spre zona centrală a orașului la finele unui eveniment sportiv ori de divertisment magnetizând mii de spectatori, iar nici celelalte artere de legătură din apropiere nu-s mai largi și fluente, așa încât varianta cu ”Polivalenta” spre Giroc pare a avea acoperire doar dacă aproape toți eventualii amatori de meciuri, concerte sau orice altceva, ar fi locuitori strict ai zonei sudice a Timișoarei și împrejurimilor acesteia. Veniți însă voi oameni buni la meci seara la 7 de pe Calea Aradului sau Torontalului… Ți s-ar acri probabil, la blocajele în trafic. Iar altfel, cum ar putea descinde oare acolo mii de oameni, de o manieră fluentă, fără dese opriri pe traseu?

Căci dacă tot s-ar ridica o sală cu mii de locuri, spre 10.000, atunci te gândești la varianta fericită a umplerii sale, și nu la evenimente cu câteva sute de oameni în tribună, ceea ce ar crea o ambianță oarecum similară celei existente la ora actuală la jocurile de fotbal pe golașul ”Dan Păltinișanu”. Stadion care măcar este vechi, și-a făcut datoria, dar altul ar fi riscul unei mari investiții, iar a lua în calcul costurile mi se pare cât se poate de rezonabil și responsabil, într-o delimitare de reflexul păgubos mereu aplicat în România de a risipi ineficient cu nemiluita mari sume de bani care nu și-ar găsi cu adevărat o completă justificare, indiferent că resursele sunt de la nivel național sau de pe plan local. Tot bani trudiți de românul de rând sunt. Iar numărul mare de spectatori implică și o organizare adecvată a modului de acces al oamenilor în incintă, facil, fluent și în deplină siguranță, însă și la ieșire, cel mai adesea probabil în noapte…

Iar nici măcar dacă întreaga finanțare ar fi acoperită de CNI, alocație de fonduri pe care Timișoara ar merita-o cu prisosință la cât a tot cotizat peste ani ”la centru”, așadar fără ca timișoreanul să mai fie nevoit să scoată ceva în plus din buzunar  și pentru ”Polivalentă” prin intermediul bugetului local, și tot n-ar merita complicațiile pe viitor în respectiva locație. A se citi administrarea și întreținerea în timp a sălii, căci vedem cum poate roade degradarea la un mastodont gen ”Dan Păltinișanu” din grija CJT, cel care face conexiunea cu varianta dinspre CNI. Sau vedem cum rămâne la stadiul de plan, deja cu zecile de ani, complexul destinat sporturilor nautice cu vâsle pe lacul artificial de acumulare Surduc, ce mai!, deja gazdă de ceva sezoane a regatelor de canotaj, asta prin prisma sforăiturilor cu ochii deschiși dinspre aceeași instituție administrativă.

Pe de-o parte, chiar și dacă parcarea ar fi subterană sălii pe amplasamentul spre Giroc, fără a mai mânca așadar spații adiacente în preajma Polivalentei, problema fluenței traficului la ora marilor evenimente tot n-ar fi rezolvată, dificultățile survenind nu când autovehiculele sunt parcate, în timpul meciului sau concertului, ci înainte respectiv după eveniment. Căci sunt pe 4 roți și nu zboară, trebuind să-și croiască trafic pe aceleași artere nu foarte largi ale Timișoarei, concepute cândva pentru un număr mult mai mic de limuzine. Pe de altă parte, cât personal disponibil ar avea oare forțele de ordine reunite pentru a aloca strict pentru o mai mare acțiune la ”Polivalentă”, întru asigurarea fluenței și dirijării traficului, când orașul are zilnic nevoie în tot mai multe intersecții fierbinți de asemenea operațiuni!? Și nu le pot înlocui firmele de securitate și pază prin a le face o întreagă asemenea muncă.

Iar propunerea pentru zona ”din spatele” stadionul ”Dan Păltinișanu”, agreată de cealaltă tabără în beligeranța lor politică, a fost oarecum sugerată peste ani și în aceste pagini, în ideea existenței unor totuși mai largi și multiple căi de acces, așadar pe fondul unei ceva mai adecvate cadrări în ansamblul zonei, însă doar din aceste considerente adresate comparativ și în lipsa altor variante realiste de inserție undeva pe teritoriul orașului.

Căci altfel, văzând problema prin prisma construirii Polivalentei de pe teritoriul Timișoarei din resursele Municipalității, un la fel de mare nu răsună ferm și în acest caz, precum pe seama variantei spre Giroc.

Sala Polivalentă din zona Baza II-UPT nu a fost predată la cheie deși termenul de execuție a fost de 2 ani începând din octombrie 2010

Iar dovada cea mai bună stă în lipsa finalizării lucrărilor la ceea ce era declarată viitoarea ”Sală Polivalentă” a Timișoarei, demarată în 2010 dar lăsată de izbeliște, în condițiile în care inițial era vorba despre 2.200 de locuri, ulterior în jur de circa 3.000. Riscurile ar fi așadar mult, mult prea mari ca Primăria Timișoara să se înhame la un proiect cu peste zece mii de locuri, când evidențe strigătoare la cer sugerează incapacitatea tăierii panglicii la inaugurare nici după peste 8 ani de la startul lucrărilor sălii din zona Bazei II – UPT, net inferioară ca și capacitate.

Ar fi în primul rând de preferat fără a sta pe gânduri două-trei asemenea săli, din care la una n-ar mai fi așadar extrem de mult de meșterit, dar totuși în mod ideal cu ceva mai multe facilități, decât o mare ”Sală Polivalentă” care în majoritatea situațiilor n-ar putea fi de fapt umplută iar în cazul evenimentelor majore ar avea oricum o concurență ce i-a luat binișor fața, și nu departe, ci la Cluj, deținând deja prim-planul, avantaj pornire. Creat și impulsionat sub Feleac, cât în Timișoara preocupările bătutei pe loc tocau mărunt timpul. S-a pierdut nu doar un tempo iar handicapul nu-i deloc lesne de recuperat.

Deci, realist vorbind, între ciocan și nicovală.

Închipuiri și elucubrații ale sferei politice, clasice blocaje, megalomanie tipic mioritică, multe bețe-n roate. Lipsă de orizont și de înțelegere a necesităților reale ale unei comunități, la fel cum alte grandioase proiecte în derulare în oraș nu adresează aproape nici pe departe nevoile de zi cu zi ale majorității cetățenilor municipiului, ci hrănesc ademenitoare viziuni utopice ale unei anumite componente de ”afaceri” care atacă de fapt subtil fibra socială. Involuntar sau nu.

O locație este evident inadecvată, spre Giroc, dar ar exista fonduri la dispoziție în acel caz.

Cealaltă variantă este mai plauzibilă ca amplasament, însă de unde banii în pușculița unei Municipalități care n-a inaugurat încă nici o net mai mică ”Polivalentă”!?

Nu m-aș încadra pe nici una dintre piste, la cum merg treburile în Timișoara și în cazul punerii pe roate a unor proiecte mai mici.

Unii s-ar putea întreba de ce ar mai fi necesare alte săli de sport de capacități ceva mai reduse, în condițiile în care, de bine, de rău, s-au mai deschis de exemplu și centre de fitness și wellness în care se poate face mișcare, ceea ce este cât se poate de adevărat, și foarte bine că ființează și se înmulțesc, nu poate fi decât benefic, însă una e una, centrele cu un asemenea profil, iar altceva conferă incintele sportive multifuncționale care au terenuri în dotare. Terenurile de joc cu multiple utilizări fac diferența și conferă dinamismul mișcării sportive, un plus decisiv în raport cu ”aparatele” nu de neglijat sau evitat, dar totuși legate de o componentă statică a mișcării. Complementară, dacă este să fie pusă lumea la mișcare.

Să fie centre de fitness și wellness, cât mai multe și în expansiune, nimeni nu le oprește, necesare fiind, căci mulți sunt și locuitorii orașului, și tot mai numeroși tinerii, însă nimic nu poate înlocui clasicele săli de sport, fie și mai mici, după posibilități reale ale locului, dar neapărat cu terenuri de joc. Să aibă oare Timișoara suficiente? Deloc, raportat la numărul locuitorilor, și nici măcar cei din domeniul sportului nu le au, liceul de profil LPS Banatul rămânând de exemplu unicul din țară și în continuare fără propria suprafață de joc în sală dedicată handbalului, deși disciplina cu mingea mică, una de tradiție pe Bega, se regăsește pe emblema instituției… Iar exemple ar mai fi în sensul că atât sportul de masă cât și cel competițional suferă în capitala Banatului de pe urma numărului redus al sălilor de sport, pentru a nu mai pomeni de bazinele de înot, de reamintit fiind și aspectul că și sălile care sunt în uz, fie la CSȘ Bega, fie în curțile altor unități de învățământ, mai scârțâie sub nevoia investițiilor.

Ori tot doar un singur teren în plus ar adăuga o mare ”Polivalentă”, fie și cu avantajul multifuncționalității conferite de prevederea dispunerii eventualelor scaune retractabile.

Grozavă ar fi o mare ”Polivalentă”, dar Timișoara a devenit prea înghesuită, neaerisită ca spațiu urban, pentru a-i fi găsit sălii un amplasament cu adevărat adecvat și prin prisma căilor de acces rutier și conexiunilor acestora. Asta și în contextul absenței unor rețele cu capacitate mai mare de transport pe cale ferată, pe șine, sau cu autobuzul, troleibuzul. Planul urbanistic actual scârțâie sub presiunea tot mai numeroaselor construcții pe verticală ca incizii în zone dens populate dar și a parcului auto în deșănțată expansiune.

O mare ”Polivalentă” ar constitui o lovitură de imagine, un magnet pentru atragerea mai multor evenimente de diverse tipuri, generând implicit venituri și stimulând servicii conexe, cu binecuvântarea creării altor noi locuri de muncă, așadar numeroase avantaje în a găzdui un mai mare concert muzical ori competiție, plus că industria de divertisment este ingenioasă nevoie mare, se ”fac bani” din împachetarea de fum, dar esențială rămâne sublinierea că beneficiile unei asemenea săli nu s-ar face nici pe departe resimțite la nivelul întregii comunități, ca răspuns necesităților sale reale, fără ca respectivele beneficii să se infiltreze și ramifice în profunzime spre baza fibrei sociale.

Iar aici poate interveni o altă discuție.

Fiecare bază sportivă în plus, incluzând o sală construită de profil cu multiple variante de utilizare, ar fi mană cerească pentru infrastructura ce lasă la ora actuală mult de dorit ca patrimoniu al arenelor unui oraș în continuă dezvoltare precum Timișoara. Însă acest plus n-ar trebui adăugat în chiar orice condiții și oricât și-ar dori unii din domeniu să tragă spuza pe turta sportului, limitele trebuind în schimb raportate și în mod comparativ, de exemplu la nevoile mai stringente erupând dinspre sectorul sanitar ori de învățământ, iar totul cântărit neîndoielnic și prin prisma resurselor financiare la dispoziția investițiilor.

Fără doar și poate, mai întâi și mai înainte este nevoie de unități de învățământ, cât și de cele sanitare, chiar dacă un vector esențial al preîntâmpinării și prevenției pe drumul aglomerat spre încovoierea și pe mai departe a sistemului de sănătate îl constituie tocmai mișcarea, ceea ce implică investiții în infrastructura locală de profil, cu facilități adecvate, multifuncționale, care să ademenească omul spre sală, ca participant activ, un reflex volitiv nu din gama ”mai trebuie și să dau jos”.

Iar la ce deficiențe sunt în infrastructura locală a acestor sectoare, nu știu dacă și-ar permite actualmente chelul tichia de mărgăritar cu mii de locuri în tribune.

Reaplicată pe tapet a nu știu câta oară de adulmecătorii de voturi. Într-atât de mult a ajuns să fie stâlcită tema viitoarei Săli Polivalente a orașului de adâncirea feudei cu caracter strict politic dintre oponenții pe subiect, o ofilire în plus în toată această pervertire indusă sistematic și în totalitate de politic în adâncul fibrei sociale românești, care politic totul a infestat, încât aproape că s-a pierdut perspectiva lucrurilor. Iar realitățile sunt evidente, oricât de dureros ar suna pentru dregătorii cu mari ambiții și viziuni.

Timișoara pare a fi în contratimp și în orice caz nu în consens, prea încorsetată sub presiunea unei artificiale dezvoltări pe fondul căreia, se dovedește din nou, sportului nu i se prea găsește locul. Cât se poate de cinstit și sincer vorbind, contrar aparențelor care pot înșela, nu este un oraș tocmai prietenos sportului, și asta nu prin prisma căsăpirii în timp a mai puțin extinselor prin comparație edificii de profil, ci a curentului general care nu tinde spre abordări cu conotații aferente acestei sfere a arenelor, ci mai degrabă comercial-mercantile, asociate serviciilor din alte domenii. Iar dovada stă și în faptul că mult, mult mai ample spații disponibile în locații convenabile au fost rând pe rând înhățate până spre ultimul de către sfere de activitate diferite de cele ale sportului, altele fiind tendințele și orientările. Mai nicăieri n-a câștigat sportul teren, ba din contră…

Să crească și o ”mare” Polivalentă, dar m-aș îndoi că marea majoritate a timișorenilor de rând va ajunge să beneficieze într-un mod real de pe urma acestei apariții în peisaj, decât eventual cel mult punctual, la sfântul așteaptă. Mulți, mulți oameni ar avea în schimb într-adevăr nevoie să practice o formă de mișcare fizică într-un cadru adecvat, cum la fel de necesare ar fi terenuri în plus pentru numeroasele echipe din oraș, iar aceste necesități nu s-ar asigura printr-o unică suprafață de joc în plus, oricât de numeroase ar fi locurile pe scaune de jur împrejur. Trebuie mai întâi acoperite niște nevoi existente în regim constant, dacă există strategii adresate prin incluziune cât mai multor membri ai comunității, cu atât mai mult cu cât locuitorul urban de pe Bega trăiește încet și sigur pe o bombă cu ceas și efect întârziat dar care va ticăi cândva tot mai asurzitor în ceea ce privește problemele de sănătate, induse și de gradul destul de redus de activitate fizică și mișcare, probleme care se pot doar complica în timp dacă de exemplu Timișoara va fi lansată pe roate, după cum răzbate deja ceva, drept cobai intern în implementarea tehnologiei 5g, prăjeală curată, de parcă n-ar fi deja oricum suficient de poluată.

Din experiența personală, n-am asistat din largi tribune toată ziua, bună ziua, fie la partide de hochei pe gheață, fie la mari concerte, fie la jocuri de baschet, dar în mod cert am beneficiat din plin de utilizarea chiar și de mai multe ori pe săptămână a unui sus amintit complex sportiv multifuncțional în inima unei largi conurbații de peste hotare, ca beneficiu direct pentru mișcarea corporală, diferențele pe o scală a avantajelor fiind semnificative. Caz valabil și pentru colegii de pregătire, iar tuturora ne era utilă și prietenoasă sala, o oază a sportului într-o junglă urbană de beton și sticlă, de la turnichetele de acces și până la vestiare, ”casă” și a sediului clubului atletic coagulând sezon de sezon, vară, iarnă, amatori cotizanți legați de pasiunea antrenamentelor aproape zilnice și alinierii la start în curse de anduranță.

Însă depinde și de ceea ce se dorește, stimularea spre mișcare în profunzimea comunităților din zonele orașului, o orientare micro cu înclinație spre nevoile generale ale locuitorilor, ceea ce ar fi de preferat, sau una macro vizând componenta de afaceri, axată pe ideea de business cu sportul pe post de vehicul imagistic și de propagandă, și care ar implica ridicarea Polivalentei ca motor de tracțiune, ceea ce concordă cel mai probabil cu viziunea aleșilor. Să-i vedem punându-se de acord și capabili de consens în luarea unor decizii apte, însă, la toată gâlceava de până-acum, până și fundația ca schiță pe hârtie a unei ”Polivalente” a sportului a fost deja mânjită cu scursoarea pestilentă a politicului.

Ar fi cam ca și cu autostrăzile din țară, un uriaș contrast în timp între vorbe și fapte, iar un elocvent exemplu care multe poate sugera ar fi dat de nereușita care a ”serbat” deja chiar și 6 ani, chiar și în condițiile unei tentative de o net mai mică amploare…

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal, Sport și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: