Un spaniol în vârstă de 27 de ani devine coordonatorul Academiei de Juniori de la SCM Politehnica Timișoara

Un antrenor din Spania, Gonzalo Tajuelo Molina-Prados, va conduce Academia de Juniori de la SCM Politehnica Timișoara. În vâtstă de 27 de ani, Gonzalo este licențiat în științele sportului la Universitatea Politehnică (INEF) din Madrid (2018) și masterand în același domeniu la Universitatea Castilla-La Mancha din Toledo.

Noul coordonator al ”pepinierei” deține din anul 2020 licența de antrenor N3 a Federației Spaniole de Handbal. Gonzalo nu se află la primul contact cu România, el participând la un program Erasmus, în anul universitar 2017/2018, la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea, în sezonul 2017/2018, a făcut parte din staff-ul Federației Române de Handbal pentru programul „Plan Talent”.

În Spania, a lucrat pentru forul handbalistic din comunitatea autonomă Castilla-La Mancha (de lângă Madrid) și la echipele CB Villafranca de los Caballeros și Club Balonmano Herencia.

Postul de coordonator al Academiei SCM Politehnica Timișoara devenise vacant după promovarea lui Atilla Horvath ca antrenor al echipei de seniori a clubului nostru.

Și iată cum un handbal masculin cândva cvadruplu campion al lumii, cel românesc, a ajuns să importe tot mai mult și într-o altă sferă în care suferă prin penurie și deficiențe calitative în absența unei necesare cultivări, sferă a antrenorilor autohtoni și în general a staff-urilor tehnice.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: