Unii câştigători activează în străinătate, alţii antrenează în ţară

Nu există viitor fără prezent şi nici prezent fără trecut, punţile între generaţii fiind uneori cimentate peste decenii de unii antrenori, aşa cum este şi cazul profesorului Otto Heel, care-i ghida pe polişti la unicul titlu de campioni pentru Timişoara postdecembristă în sporturile de echipă, calitate în care va onora cu prezenţa reuniunea din week-end a laureaţilor după 20 de ani, dar care s-a despărţit în cursul sezonului trecut de banca tehnică a alb-violeţilor, la finele unei mai puţin fructuoase alte perioade la cârma echipei.

Dar haideţi să-i enumerăm pe campionii naţionali din 1991, aşa cum au fost imortalizaţi în fotografia de grup, cu tricourile de campioni, din dreptul vechii tabele de marcaj a sălii „Constantin Jude”: Vasile Fărcaş (antrenor secund), Petre Manciu (medic), Dragoş Dobrescu, Vlad Caba, Dan Naghi, Vasile Sajenev, Petru Dan, Gheorghe Pleşca, Alexandru Dedu, Nichifor Dobrescu; Otto Heel (antrenor principal), Roland Gunesch (sufletul echipei), dr. ing. Octavian Gligor (preşedintele secţiei), Valer Ignat, Octavian Fînaţă, Horaţiu Gal, Ioan Horge, Cătălin Mitrea, Ioan Basaraba (căpitan), Adrian Ştot, Alexandru Matei.

Precedenta performanţă, cea a câştigării Cupei României în 1986, îi are imortalizaţi pe eroi într-o poză de grup în fundal cu Leoaica şi Opera de pe Corso, un alt clişeu binecunoscut amatorilor de handbal bănăţeni, reunindu-i pe Gunesch, Dan, Naghi, Mardare, Săftescu, Nichifor Dobrescu, Buligan, Pleşca, Giurgea, Nagy, Banu, Folker, antrenorul Constantin Jude, Urs, Caba, Horaţiu Gal, Ianto, Ţibrea, Matei, Popa, Baranga, Ionescu, Bobocea şi Basaraba.

Cu alte cuvinte câţiva dintre laureaţi se regăsesc drept coautori ai ambelor triumfuri, unii dintre ei urmând să vină la Timişoara în cursul ediţiei 2011-´12 la cârma echipelor lor, în jocuri de Liga Naţională, ca Vlad Caba, cu HC Odorhei, sau Horaţiu Gal, cu Potaisa Turda.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: