Unirea 100%, Jimbolia aproape calificată şi ea dar cu… frustrare

Unirea Sânnicolau Mare îşi păstrează remarcabilul procentaj maxim de puncte în Seria H a Campionatului Naţional de junioare III, câştigând cum era şi de aşteptat jocurile celui de-al patrulea turneu găzduit de vineri până duminică în propria bătătură, unde H.C. Jimbolia şi-a apropiat şi mai mult calificarea de pe locul 2 la turneul semifinal, în timp ce LPS Banatul pare a-şi fi consolidat poziţia a treia, după 22-20 (11-12), duminică dimineaţă, cu reşiţencele.

În clasament, Unirea are acum 40 puncte, maxim, fiind urmată de HC Jimbolia, cu 27, din 16 victorii dar şi cu o penalizare de 5 puncte, LPS Banatul, cu 22, şi Universitatea Reşiţa, cu 18. CS Diniăşanca a acumulat 7 puncte iar „Generală 7”, unul.

Meciul derby al reuniunii, programat ultimul, al treilea, în cadrul jocurilor de sâmbătă dimineaţă din cadrul turneului cu 6 echipe, le-a pus faţă în faţă pe Unirea şi H.C. Jimbolia, iar rivalitatea locală din vestul Timişului a fost evidentă. „Oaspetele au jucat tare, au mai şi lovit, cu piedici… Nu ştiu de ce au avut această abordare a jocului sau poate are de-a face cu faptul că Unirea le-a învins de fiecare dată în acest sezon. Dacă ar fi fost o brigadă de arbitraj mai moale, care să nu ţină meciul în mână, nu ştiu ce-ar fi ieşit. E sugestiv că noi am avut 6 eliminări temporare iar Jimbolia chiar zece”, a explicat Cristian Bălăoi, antrenor al liderei detaşate din Sânnicolau Mare.

„Sunt mâhnit de maniera de arbitraj a cuplului Tătaru – Văcariu, unul deloc slab din punct de vedere valoric, care s-a dovedit a fi părtinitoare şi schimbătoare de la o repriză la alta. Opinez că dacă ar fi abordat o manieră corectă de la bun început, n-ar fi fost probleme, echipele fiind nevinovate în această privinţă. Am avut de exemplu 3 jucătoare cu eliminări temporare în prima parte, iar după pauză, când prestaţia a fost diferită, jocul s-a strâns treptat, 20-15 în minutul 38”, a explicat Marian Rică, de la Handbal Club Jimbolia, pe marginea jocului pierdut în faţa liderei, gazda Unirea, scor 29-20 la pauză 17-8.

Au marcat, ca principale realizatoare pentru învingătoare, Denisa Şelever – 9 goluri, Maria Cărădaică – 5, Alexandra Stoianov – 5, Amalia Constantinescu – 3, respectiv Alexandra Dinu – 10, Alina Cristea – 3, Ionela Sava – 3, Andreea Sava, două.

Alina Cristea, de la H.C. Jimbolia, a fost descalificată în minutul 41 pentru cumulul a trei eliminări temporare.

„În primul joc, contra Diniăşencei, pe care l-am câştigat vineri cu 31-20, la pauză 17-14, s-a remarcat ca de obicei Alexandra Dinu, marcatoare a 15 goluri, secondată de Andreea Sava, cu opt, bucurându-ne şi revenirea Ioanei Kasai, care a marcat 3 goluri şi a evoluat bine, după ce fusese absentă, cu probleme medicale. Vineri după-amiază am învins LPS Banatul, cu 26-16, la pauză 14-6, dar junioarele timişorence ne-au pus mari probleme după pauză, când s-au apropiat la 16-12”, s-a referit antrenorul Rică la prima zi de concurs pentru jimbolience, cu Dinu şi Cristea marcatoare contra liceului vicaţional a câte 11 respectiv 7 goluri, de la timişorence punctând mai des Sângiorzan, de 4 ori, şi Covaci, cu trei reuşite.

Ulterior, sâmbătă după-amiază, jimboliencele şi-au revărsat frustrarea din jocul cu Unirea contra Universităţii Reşiţa: 11-2 în minutul 14, 13-7 la pauză şi 26-16 la final. În fine, duminică, rulând întreg lotul, Iren şi Rică Marian au bifat şi succesul cu 22-11 în dauna Şcolii cu clasele I-VIII Nr 7 din Timişoara.

„Ne-am consolidat cred decisiv locul secund, deasemenea calificant în faza semifinală”, a mai spus Rică, următorul organizator, la Jimbolia, al turneelor din această serie, chiar la finele ultimei săptămâni din luna martie (25-27.03.).

Rezultate: Şcoala 7 – Reşiţa 11-37 (6-17), CS Diniăşanca – Jimbolia 20-31 (14-18), LPS B-anatul – Unirea 19-39 (8-20); Şcoala 7 – CS Diniăşanca 10-22 (3-12), Reşiţa – Unirea 22-38 (9-20), Jimbolia – LPS Banatul 26-16 (14-6); CS Diniăşanca Reşiţa 16-26 (2-13), LPS Banatul – Şcoala 7 23-11 (9-8), Unirea – Jimbolia 29-20 (17-8);  CS Diniăşanca – LPS Banatul 17-25 (11-12), Reşiţa – Jimbolia 16-26 (7-13), Şcoala 7 – Unirea 26-66 (6-32), LPS Banatul – Reşiţa 22-20 (11-12), Unirea – CS Diniăşanca 27-17 (15-9), Jimbolia – Şcoala 7 21-11 (13-6).


Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: