Unirea Sânnicolau Mare învinge și mai clar în returul din Sala Sporturilor din Târgu Jiu: 30-39

În așteptarea tragerii la sorți a jocurilor din optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin, programată marți la FRH, ocazie cu care numele grupării din cel mai vestic oraș al țării se va găsi în urnă alături de cel al altor 3 secund divizionare, CS Unirea fiind însă singura care s-a calificat din 16-imi prin a elimina o trupă din Liga Națională, formația din Sânnicolau Mare a bifat astăzi prima victorie în deplasare din sezonul în care a revenit în cadrul Diviziei A, trecând și mai clar decât în turul acasă de CSU Constantin Brâncuși, chiar la Târgu Jiu.

CS Unirea Sânnicolau Mare își va afla marți de la ora 11 oponenta din optimile de luna viitoare ale Cupei României pe semicercul băieților, una dintre cele 4 secund divizionare care au trecut de primul hop, alături de CS Universitatea Craiova și HCM Sighișoara, calificate tot pe teren propriu, respectiv CSM Vaslui, în deplasare, toate acestea însă în partide cu adversare din Divizia A.

Eșalon secund în care handbaliștii de pe Aranca au abordat astăzi cea de-a doua jumătate a turului sezonul de toamnă, ca retur în deplasare la întâlnirea adjudecată la începutul campionatului în sala ”Ioan Morar”, 24-16 , în seria vestică ”C” pe 21 septembrie cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Care a fost depășită astăzi în Oltenia de timișeni cu 30-39 (18-17), în primul meci de campionat jucat de bănățeni din 14 octombrie, programat de la amiază.

Unirea a condus în prima jumătate a reprizei I, până la 8-9, însă gorjenii, întăriți față de partida tur și cu doi stângaci, au preluat inițiativa până la pauză, cu un minim avantaj la intrarea la vestiare: 18-17.

Oaspeții au început însă mai bine și partea secundă, în ale cărei prime 5 minute au trecut deja în avantaj cu două goluri, mărit pe parcurs grație incursiunilor pe faza a doua dar și intervențiilor portarului Dărăbuț. O repriză a doua adjudecată de vizitatori cu 12-22, la zece goluri diferență, responsabili cu înscrierea lor fiind Ralph Suba Roosz și Alex Morar, cu câte 9 reușite fiecare, Mutu cu 8, Vișan și Cristea câte 4, Perdei două iar Homneac, Borbely și Balogh câte un gol fiecare, dintre jucătorii de câmp utilizați de Joszef Suba Roosz mai fiind Hiticaș.

A treia victorie pentru timișeni însă și a patra înfrângere pentru cei din Târgu Jiu, urmați în ierarhia după 6 etape de ultima clasată CSU Politehnica Timișoara, depășită acasă în celălalt meci al etapei a VI-a, primul al zilei, de la ora 12, 27-36 (16-14) de CS Universitatea Craiova, care a egalat-o astfel la puncte pe fruntașa cu succese pe linie CSM Școlar Reșița, în așteptare astăzi și rămasă cu 4 triumfuri.

Clasamentul actualizat și programul viitor, din etapa a șaptea, cu CSM Școlar Reșița – Unirea Sânnicolau Mare joi 8 noiembrie de la ora 18:30 și CSU Politehnica – CSU Constantin Brâncuși sâmbăta viitoare, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: