Urât arsă pe nedrept de F.R. Handbal cu 5 jocuri pierdute ”la masa verde”, CSM Focșani se desprinde de ”Poli” într-un sfert de oră de la 5-5 la 16-7. Marjanovic, 8 goluri pentru vrânceni în sala Rapid: 32-24 (19-12)

SCM Politehnica ar putea să-i aducă prinos de recunoștință conducătorului suprem Dedu pentru poziția echer a Federației Române de Handbal în fața impunerilor normative fără acoperire științifico-medicală dar împănate cu nesportive 10-0 la ”masa verde” pe pielea bietelor cluburi înhățate în farsa plasei pescarilor de așa-ziși ”pozitivi” la ”testele” cu scop răstălmăcit și irelevante ca rezultat, nu de alta dar chiar timișorenii erau prinși în harpon etapa trecută, rămași fiind astfel aproape 7 săptămâni fără jocuri în mână, și mai ales prin prisma faptului că oponenții de astăzi de la reluarea Ligii Zimbrilor, cei de la CSM Focșani 2007, erau mai montați și cu poftă de joc ca niciodată, dat fiind cât de grav fuseseră arși de absurdele protocoale neavând nimic de-a face cu sportul, a se citi 5 partide pierdute la ”masa verde” în primele 10 etape. Altfel neînvinși pe teren din 17 septembrie și cu ex-polistul Filip Marjanovic unul dintre golgheteri, vrâncenii s-au desprins de alb-violeți până la pauză și le-au aplicat cel mai sever eșec al ediției, mai drastic decât cel cu Potaissa, la 4 handicap, respectiv Buzău, șase diferență: 32-24 (19-12).

Măcar însă că pățitele SCM Politehnica și mai ales CSM Focșani 2007 s-au întâlnit totuși de la ora 13 pe terenul neutru al Sălii Rapid, în ziua reluării Ligii Naționale după peste o lună, și tot sub forma unei etape tip turneu cu câte 4 partide pe două suprafețe diferite de joc, căci întâlnirea inaugurală CSM Făgăraș – AHC Dunărea Călărași, matinală în Sala Apollo tot din capitală, n-a mai avut loc din pricina acelorași aberante restricții fără pic de rost, ciuntind și cea de-a opta rundă la rând a primei divizii de handbal masculin.

Ce mai continuitate, o primă etapă pe 27 noiembrie după cea din 23 octombrie… Și cât de elocvente pot fi în consecință rezultatele, în condițiile unui campionat total lipsit de ritm!? Dar clasamentul? 

Căci CSM Focșani 2007 era de exemplu arsă tare urât în îndelungatul turneu secund de la început de octombrie din Covasna, cu 6 etape în 8 zile, pierzând pe rând la ”masa verde” cu AHC Dobrogea Sud, Potaissa Turda, Dunărea, CSM Vaslui și Minaur, 0-10 pe linie în perioada 6-11 octombrie, tocmai după ce începea cât se poate de bine respectiva reuniune de la Sfântu Gheorghe, cu un victorios 26-19 în ziua inaugurală cu CSU din Suceava, pe 4 octombrie. Au intervenit însă vânătorii de ”pozitivi”, târându-i pe vrânceni pe tușă, o scandaloasă încălcare a dreptului legitim al unor sportivi de a-și apăra șansele pe semicerc, cu gir federal fără filtrul rațiunii, denaturând cu atât mai mult spiritul unei întreceri grav afectate de sistemul competițional cu runde comprimate în zile succesive dar și fără spectatori în tribunele ”neutre” covăsnene.

Tare pățite aceste ”Poli” și CSM Focșani 2007 în pribegia impusă de draconice reglementări fără acoperire justificativă în medicină, știință și cercetare, cluburi care, precum celelalte, încă n-au avut ocazia să joace în fața propriilor fani, neplăcere valabilă din februarie, așadar de aproape un an de zile, duelurile directe din Vrancea cu tribune pline estompându-se deja în memoria asfixiată de ”narațiunea oficială” curentă. Dueluri inclusiv în semifinale ale Cupei României, trofeu cucerit la Focșani de alb-violeți cu Marjanovic în teren…  

Reîntâlnire astăzi pe teren neutru în București, cu Marjanovic în tricoul moldavilor, învingători precum la precedenta lor apariție fără opreliști pe semicerc, 23-19 cu cei din Buzău pe 23 octombrie, în continuarea unui campionat început de către cei de pe Milcov cu o victorioasă diferență de 7 goluri în dauna reșițenilor, urmată de eșecurile în fața bucureștenelor, la limită cu Dinamo, mai clar apoi cu CSM tot în primul turneu, de fapt și singurele insuccese ale trupei care l-a adoptat dintre foștii poliști ”violeți” și pe pivotul Didi Hrimiuc, marcator și el astăzi.

Pentru 32-24 (19-12) într-un joc în care SCM Politehnica n-a condus deloc, din contră, rămânând în urmă și la 10 goluri diferență.

Marjanovic a dat tonul cu primele două reușite ale întâlnirii din etapa a XI-a, foștii săi colegi Fenici și Sadoveac egalând pentru ”Poli”, după care Eros și același Marjanovic au semnat a doua desprindere a vrâncenilor, Baican și Barros recuperând și ei: 4-4. Dar Marjanovic a preluat din nou conducerea pentru oponenții bănățenilor, 5-4, de la care Rață și Popovici au fost eliminați, Baican egalând pentru ultima dată, 5-5 în minutul 10.

Urma desprinderea decisivă, semnată de Makrishin, Miroiu, același Roman Makrishin, Filip Marjanovic din 7 metri, și din nou Makrishin cu încă două goluri… 11-5 în minutul 17. Cine s-a adaptat necesității reintrării cât mai rapide în ”priza” ritmului competițional a luat prim-planul…

Barros izbutea prima replică, din 7 metri, dar ex-polistul Hrimiuc, Miroiu și Makrishin reluau recitalul moldavilor, 14-6 în minutul 20. Barros replica tot doar din 7 metri, Marijanac și Hrimiuc altfel: 16-7.

Slavuljica, la debutul polist, a înscris primul gol din acțiune al alb-violeților după un sfert de oră, 8-16, la care Marjanovic și Krstevski erau eliminați de la CSM 2007 iar Barros fructifica încă o aruncare de la 7 metri, completat până la pauză de Năstăsie cu două reușite și Baican, contracarați de Miroiu, cu două goluri, respectiv Makrishin. Repriza se încheia pe revenire, de la 10-19 la 12-19, Baican fiind principalul marcator al timișorenilor în repriza I, cu 3 goluri, unul dintre cei 6 autori de goluri din acțiune pentru elevii lui Vlad Caba.

Care au început însă identic și partea a doua, primele două goluri aparținând tot lui CSM 2007, în contul lui Marijanac și Miroiu, 21-12, urmate de eliminările lui Hrimiuc respectiv Dedu, după care Marjanovic a mai și ratat de la 7 metri, avansul de 9 fiind însă menținut de Makrishin în minutul 35.

Caba a punctat din 7 metri și Slavuljica din nou, 15-22, Dedu ripostând cu o ”dublă” la reușitele lui Miroiu și Marijanac, din 7 metri, însă eliminarea lui Baican și golul lui Marjanovic de 25-17 a semnalat în minutul 42 o diferență superioară celei de la pauză.

Iar odată ce moldavii au înscris de trei ori la rând, prin Ragea, Marjanovic și Rață, 10 diferență la mijlocul reprizei a II-a, meciul era într-adevăr ca și jucat.

”Poli” s-a mai apropiat la minimum 7 goluri, și prin Caba, care transforma 3 aruncări de la 7 metri, dar doar pentru limitarea proporțiilor eșecului. ”Violeții” au beneficiat de fapt de mai multe aruncări de la 7 metri, fructificând 7 din 8, unul fiind ratat de Sadoveac și așadar numai 17 goluri fiind izbutite din acțiune, pe când s-au ales cu numai două eliminări, Dedu și Baican după pauză, față de cele 7 din tabăra lui CSM Focșani, în dreptul a 6 jucători, Rață acumulând două.

Pentru învingători, Marjanovic și Marijanac au transformat dar și ratat fiecare aruncări de la 7 metri.

Urmează vinerea viitoare întâlnirea cu Steaua, iar apoi miercuri 16 și 23 decembrie cu CSM Făgăraș și Dinamo…

SCM Politehnica (9 marcatori): Caba 5 goluri (0+5 în repriza a II-a), Năstăsie 4 (2+2), Barros 4 (4+0), Baican 3 (3+0), Sadoveac 2 (1+1), Dedu 2 (0+2), Slavuljica 2 (1+1), Fenici 1 (1+0), Neamțu 1 (0+1).

CSM Focșani 2007 (8 marcatori): Marjanovic 8 goluri (5 în repriza I + 3 după pauză), Makrishin 8 (6+2), Miroiu 6 (4+2), Marijanac 3 (1+2), Hrimiuc 4 (2+2), Eros 1 (1+0), Ragea 1 (0+1) și Rață un gol (0+1).

Rezultatele meciurilor jucate până la această oră în etapa a XI-a din Liga Zimbrilor și programul rundei viitoare, pe coloana clasamentului actualizat. CSM Reșița a pierdut și ea pasul până la pauză, 12-22 cu Potaissa, cedând pe măsură, 25-35. Pe seară la căderea cortinei în Sala ”Rapid”, televizat de la ora 18:25, Dinamo – AHC Dobrogea Sud, campioana neînvinsă contra constănțenilor de pe podium.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = opt

 


Ultimele articole din categoria Handbal: