Vuckovic: „Am ratat mult în primele şi ultimele 5 minute din repriza I”

„Noi am ratat multe atacuri în primele cinci minute şi în ultimele cinci minute ale reprizei întâi. Nu se poate juca bine atunci când greşeşti patru atacuri la rând”, a deplâns antrenorul Vuckovic sarabanda uriaşelor ratări ale elevilor săi, care, după două victorii la rând, o premieră în actuala ediţie, au suferit miercuri de la ora 16,30, contra celor din Târgu Jiu, în ceea ce priveşte „disciplina în atac, nervozitatea, care s-au răsfrânt şi cu care nu se poate aborda jocul din apărare”.

Antrenorul sârb a mai recunoscut că Alexandru Şimicu n-a fost în mână, inclusiv în jocul de apărare. Iar când evoluţie golgeterului echipei nu dă roadele aşteptate, nu este de mirare că oaspeţii profită, avându-l într-o altă zi bună pe marcatorul Florea, golgeter al Ligii Naţionale. „Nu avem decât probleme cu capul şi este necesară o maximă concentrare pentru meciul în deplasare la Braşov. Este foarte important să nu mai facem paşi greşiţi în ultimele jocuri”, a mai spus Vuckovic, care a programat un antrenament joia iar deplasarea către Braşov în cursul zilei de vineri.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + unu =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: