Vuckovic pune slabele atacuri pe seama nervozităţii poliste

Handbaliştii timişoreni n-au fost deloc în largul lor în ceea ce priveşte fazele de atac şi marcarea golurilor nici în primele două jocuri acasă din acest sezon, cînd cîştigau înscriind de 21 de ori Reşiţei şi de 22 de ori cu Pandurii, iar cele doar 21 de reuşite înregistrate duminică, în eşecul la 3 diferenţă cu băcăuanii, au fost puse de antrenorul sîrb Nedeljko Vuckovic pe seama tensionării elevilor săi.

„Am jucat foarte slab în atac iar jucătorii noştri au fost foarte nervoşi, ceea ce am văzut şi în timpul săptămînii, la antrenamente. Nu astfel se poate cîştiga contra Bacăului. Am avut şi unele mici probleme, pentru unii dintre jucătorii noştri”, a explicat Vuckovic, antrenorul alb-violeţilor Timişoarei, care s-a tot repetat în privinţa stării de tensionare a handbaliştilor de pe Bega.

„Vom mai avea timp să punem lucrurile la punct”, a anticipat Vuckovic pauza competiţională de 3 săptămîni, începută din această seară şi pînă la ora deplasării din runda a VII-a, la Suceava, exprimîndu-şi convingerea că Sabin Ignat va redeveni între timp apt de joc.

„Dacă am fi bătut astăzi, am fi putut ajunge pe locul 3, dar aşa suntem la mijlocul clasamentului”, a mai punctat Vuckovic, după un al treilea eşec stagional, primul acasă.

Eliodor Voica, antrenor al oaspetei, a remarcat dăruirea din jocul Poli - Ştiinţa Bacău 21-24 (9-13)

De cealaltă parte, Eliodor Voica, antrenor al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău care a selecţionat nu mai puţin decît 6 componenţi ai galben-albaştrilor pentru „dubla” din Slovenia şi cu Islanda, în preliminariile C.E. 2014, şi anume pe Marius Novanc, pivot, ca şi Dragoş Iancu, precum şi pe Ionuţ Rotaru – coordonator de joc, timişoreanul-„băcăuan” Andrei Păiuş, Ionuţ Rîmba – interi stînga, respectiv Florin Dospinescu – extremă stînga, a fost la obiect în a spune: „Remarc dăruirea cu care s-a jucat de cele două părţi şi sper să nu se mai întîmple accidente ca la Ploieşti. Mai sunt şi alte echipe foarte bune în campionat iar noi dorim să nu mai pierdem”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Handbal: