Vuckovic:”Fiecare echipă se teme de noi, s-a văzut la Dinamo”

Nedeljko Vuckovic a subliniat aportul decisiv al bunei evoluţii în apărare în cel de-al patrulea succes stagional, repurtat duminică de alb-violeţii Timişoarei: „Nu a fost un meci uşor, după 4-5 ani am câştigat cu Suceava. Băieţii s-au concentrat foarte bine şi au jucat foarte concentraţi încă de la început. Criza a durat 10 minute în partea a doua, când am avut 8 goluri diferenţă şi am cedat iniţiativa dar am schimbat câte ceva şi cu răbdare am revenit din nou, la 6 goluri diferenţă. Cea mai bună a fost apărarea, mai moderat în atac”.

„Am fost mulţumit cum au jucat şi mergem mai departe”, a mai spus antrenorul principal al poliştilor, care a pus tinereţea unor componenţi cheie ai lotului pe unele perioade mai puţin faste de joc: „Am jucători tineri în echipă, Fenici are 24, Stan, Hagiu, ei încearcă în fiecare meci dar uneori nu se poate, şi a fost nevoie de un time-out pentru a ne reveni”.

Vuckovic a salutat totodată prestaţia extremei Lela, care a făcut cel mai bun joc de la achiziţionarea sa de către prim-divizionara bănăţeană: „Cel mai bun marcator, Lela, este practic un începător. Când a venit, era în formă, dar a avut o cădere. S-a recuperat în ultimele două săptămâni. E puţin obosit de la lotul naţional, este bun în apărare, în atac mai are însă de lucru. Sunt mulţumit de el”.

Antrenorul poliştilor a anticipat şi penultimul examen al toamnei: „Avem pauză de două săptămâni, apoi meciul cu Bacău. Fiecare echipă are ceva teamă de noi, s-a văzut şi la Dinamo. Acolo am fost la un punct şi s-a pierdut la 7 metri, dar putem bate Bacăul”.

Omologul său, Leonard Bibirig, a spus: „Ştiam că ne aşteaptă un joc greu, Timişoara fiind o echipă bună, cu experienţă. La ei se văd roadele activităţii, iar la noi, având în vedere lispa unor jucători care au dus greul până acum, trebuie să reclădim cu tineri cărora să le dăm încredere de la meci la meci, să capete experienţă pentru viitor. Prin multă muncă şi dăruire sperăm să o scoatem la capăt. Debutul a fost greu, avem componenţi care nu prea joacă iar emoţiile şi-au pus amprenta pe evoluţia lor. Au lipsit jucători mulţi, am adus 7 jucători de la echipa a doua”.

Bibirig a mai adăugat că „adversarul nostru cel mai mare suntem chiar noi. Avem două înfrângeri, cu Bacău şi la Timişoara, şi trebuie să găsim resursele necesare pentru a face jocul nostru bun. Galeria poate fi un avantaj sau dezavantaj, punând mai multă presiune pe umerii noştri când suntem acasă. Momentan obiectivul rămâne acelaşi dar suntem departe, însă reconstrucţia echipei contează acum cel mai mult”.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = patru

 


Alte articole legate de acest subiect: