Zece echipe timișene de băieți și 11 de fete în seriile celor mai mari 3 categorii de juniori pe semicerc. SCM Politehnica și Unirea Sânnicolau Mare, primele la masculin la J2 și J3

Unsprezece cluburi din Timișoara și județul Timiș dețin cel puțin câte o echipă în faza I zonală din actualul sezon al Campionatului Național de handbal juvenil sub egida FRH rezervat celor mai mari 3 categorii de vârstă, opt dintre aceste cluburi activând cu un total de 11 formații pe semicercul fetelor, în frunte cu ACS Leu Giarmata, cu reprezentare la fiecare grupă, iar 6 cluburi având un total de zece echipe în întrecerile băieților, LPS Banatul pe toate palierele de vârstă la masculin. La zi, două formații sunt pe locul I în serie, SCM Politehnica Timișoara la juniori 2 și CS Unirea Sânnicolau Mare la juniori 3. O scurtă trecere în revistă. 

Mai multe formații feminine la nivel național decât cele de băieți și în sezonul în curs al Campionatului Național al Federației Române de Handbal pentru categoriile 1, 2 și 3 de juniori, 178 față de 152, în descreștere numerică invers proporțională cu creșterea grupei de vârstă, un total de 33 de echipe de junioare I activând în cele 6 serii pe țară în ediția 2019-2020, față de cele 85 respectiv 60 de junioare 3 și junioare 2, repartizate în câte 8 grupe fiecare, iar 45 de garnituri de juniori 1 jucând tot în 6 serii la nivel național pe semicercul băieților, față de 54 respectiv 53 la juniori 3 și juniori 2.   

În ceea ce privește cluburile timișene, o participare numerică suficient de consistentă la acest prim nivel zonal al întrecerilor, cele mai multe fiind formațiile de fete junioare 3, șase echipe în cadrul seriei vestice, cu 11 participante, dintre care primele două cel mai bine clasate se vor întâlni duminică de la ora 13:30 în sala sporturilor din Dumbrăvița în etapa a VIII-a din Seria G: HC Sportiv Cîtu Timișoara – LPS Banatul. Gazdele sunt situate pe locul 3, cu o singură înfrângere în 6 partide, înregistrată pe 22 septembrie în runda a III-a pe terenul liderului cu punctaj maxim Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița, 33-23 la pauză 19-10, iar ”Banatul” pe poziția secundă, cu punctaj maxim, având ca următoare deplasare ieșirea la Reșița, pe 10 noiembrie.

Pe lângă echipele de pe podium, județul Timiș mai deține în seria vestică alte 4 formații, clasate pe locurile 4, 7, 9 și 11, ultimul, în ordinea ACS Leu Giarmata, care a înregistrat tot 0 singură înfrângere în 6 partide, 32-28 (15-11) în etapa a V-a la LPS Banatul, CS Unirea Sânnicolau Mare, Școala Generală 7 Timișoara și Diniășanca Diniaș.

Participare timișeană pe jumătate la junioare 2 în comparație cu prezența la nivelul junioarelor 3, numai 3 echipe din județ activând între cele șapte ale Seriei F, cu ACS Leu Giarmata și la această categorie, a doua după neînvinsa L.T. ”Traian Vuia” Reșița, care o depășea chiar în runda inaugurală din 7 septembrie cu 33-25, HC Jimbolia fiind plasată pe locul 3, tot cu un singur eșec, dar în mai puține apariții, numai patru, pierzătoare chiar luna aceasta la Giarmata, cu 27-24 (13-13). Iar pe locul al cincilea LPS Banatul, sâmbătă în deplasare la ACS Băile Herculane, în aceeași zi având loc în etapa a șasea și partida L.T. ”Traian Vuia” Reșița – HC Jimbolia.  

Și mai puține formații timișene la junioare mari, descreșterea fiind însă aproape la jumătate la nivel național, de la 60 de echipe de junioare 2, la numai 33 la junioare 1. Iar în Seria F, vestică, doar 4 cluburi, în frunte cu LPS Florin Fleșeriu Sebeș, urmată pe podium de L.T. ”Traian Vuia” Reșița și CS Unirea Sânnicolau Mare, cu bilanțul 3 1 0 2 2 puncte după depășirea luna aceasta cu 38-33 pe teren propriu a celor din Giarmata, clasate pe 4, încă fără victorie, remiza survenind acasă cu cărășencele. Cât despre LPS Târgu Jiu, n-a mai luat startul în această serie a campionatului…

Reprezentare unitară a Timișului în întrecerile juniorilor mari, LPS Banatul fiind clasată a doua în Seria E masculină, cu 6 formații, timișorenii având miercuri în program deplasarea la liderul neînvins CS Muncitoresc Reșița, și cu mențiunea că handbaliștii de pe Aleea Ripensia au cedat în etapa a doua la Arad cu 41-36 (23-15) celor de la HC Beldiman.

În schimb patru formații de juniori 2 în frunte cu liderul cu punctaj maxim SCM Politehnica Timișoara în Seria G, cu 7 echipe, alb-violeții fiind urmați pe podium de cei din Reșița și Hunedoara, iar în continuare de LPS Banatul, CSȘ Lugoj, LPS Liceul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia și CS Unirea Sânnicolau Mare. Poliștii au ras totul la diferențe chiar uluitoare pentru handbal, cu maximele 62-16 acasă cu cei din Alba și 28-65 pe 9 octombrie la CSM Reșița, respectiv minimul 16-40 în runda inaugurală cu LPS Banatul, din ”Banu Sport”. Următoarea reprezentație a ”violeților”, tocmai în returul acestei dispute, pe 3 noiembrie de la ora 16 în sala ”Constantin Jude”, duminica viitoare.

În fine, cinci echipe din Timiș în Seria H, vestică, a juniorilor 3, CS Unirea Sânnicolau Mare având șase succese pe linie în primele 6 apariții, urmată cu un eșec de CSM Reșița, 36-27 în meciul inaugural direct din sala ”Ioan Morar”, pe 7 septembrie. LPS Banatul este reprezentantă și la această grupă de vârstă, întrioul timișean al formațiilor cu câte două succese și 4 înfrângeri, alcătuit din Școala Generală 7 Timișoara și CSȘ Lugoj, toate în urma arădenilor de la HC Beldiman, cu 4 victorii, în vreme ce CS Giroc Chișoda este ultima în clasament, fără victorie.

Finalul acestei săptămâni n-aduce însă meciuri de campionat în calendarul formațiilor timișene de juniori 1, 2 și 3, jocuri programate fiind strict la junioare 2, deplasări, respectiv trei la junioare 3, toate duminică, în frunte cu cel de la Dumbrăvița, dar și CS Diniășanca Diniaș – ACS Leu Giarmata în sala de sport din Peciu Nou de la ora 11 și Școala Generală 7 – Unirea Sânnicolau Mare de la ora 12 în ”Banu Sport”.

Toamna aduce și startul noului sezon la categoria imediat inferioară de vârstă, a juniorilor 4, însă nu sub egida F.R.H., ci în organizarea Asociației Județene de Handbal Timiș.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × cinci =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: