0,5hAquaChallenge 2019. Media individuală, 1.35 km / persoană

0,5hAquaChallenge este un eveniment de amatori deschis tuturor adulților pasionați de înot, indiferent de viteză sau tehnică în practicarea înotului, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele. Nu este necesar ca participanţii să facă parte dintr-un club sau asociaţie sportivă. Cu o medie individuală de circa 1,35 km/persoană, 21 pasionați au înotat împreună peste 28 de km pe durata concursului 0,5hAquaChallenge 2019, un eveniment de amatori deschis tuturor celor care au împlinit 18 ani.

Evenimentul s-a desfășurat duminică, 3 februarie, în bazinul „Bega” din Timişoara, sub forme de runde de înot de câte 30 de minute. Provocarea a constat în a înota un număr cât mai mare de lungimi de bazin pe durata unei runde. Fiecare participant a înotat o singură rundă, iar clasamentul final a fost realizat pe grupe de vârstă şi gen, în funcţie de distanţa parcursă pe durata celor 30 de minute.

Fiecare participant beneficiază de un certificat de participare în care sunt menționate: numele și prenumele, distanța parcursă și locul obținut, genul și grupa de vârstă. Concurentul şi concurenta cu cel mai mare număr de bazine parcurse, la fiecare grupă de vârstă au primit câte un trofeu simbolic.

Feminin:

●        Andreea Serafin (grupa de vârstă 35 -39 ani) – 1.000 m

●        Oana Madau (40-44 ani) – 1.100 m

●        Anca Boldan (45-49 ani) – 1.600 m

●        Yvonne Demenyi (50-54 ani) – 1.300 m

●        Ildiko Tălîngă (55-59 ani) – 1.350 m

●        Dorina Iana (65-69) -1.100 m

Masculin:

●        Onisim Cochis (25-29 ani) 1.250 m

●        Marc Eichert (30-34 ani) – 1.950 m

●        Mihai Timofte (40-44 ani) – 1.450 m

●        Iulian Repolschi (45-49 ani) – 1.250 m

●        Norbert Rusu (50-54 ani) – 1.550 m

●        Mihai Lisetchi (55-59 ani) – 1.750 m

●        Iancu Sălăjan (65-69 ani) – 1.300 m


Concurentul și concurenta cu cel mai mare număr de bazine parcurse în cadrul evenimentului, indiferent de grupa de vârstă, au fost Anca Boldan (1.600 m), la femei, și March Eichert (1.950 m), la bărbați.

0,5hAquaChallenge este gândit ca o etapă în cadrul unor acțiuni de pregătire pentru cei care doresc să participe la maratonul de inot 24hAquaMasters, dar fără ca participarea la eveniment să fie condiționată de participarea la maraton.

Evenimentul reprezintă o oportunitate de socializare, respectiv, de petrecere activă și, în același timp, plăcută a timpului liber, oferind posibilitatea unei abordări diferite în raport cu concursurile tradiționale. 

0,5hAquaChallenge este un eveniment organizat de către Clubul de Înot MASTERS Timişoara în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş.

Înotul masters implică adulți care practică acest sport ca amatori, participarea fiind mai importantă decât rezultatele. Sportivii concurează pe grupe de vârstă: 18-24, 25-29, 30-34, 35-39, șamd, cu categorii de 5 ani, ultima categorie incluzând orice vârstă peste 100 de ani.

Evenimentul a fost transmis live online. Rezultate obținute sunt disponibile online la http://www.timisoara.inot-masters.ro/competitii/

*

Clubul de Înot MASTERS Timișoara reunește persoane care au împlinit vârsta de 18 ani și care au ca pasiune înotul, printre ei numarindu-se foști sportivi, precum și persoane care nu au practicat niciodată înotul de performanță.

Într-un clasament european privitor la practicarea de activități sportive de către adulți (Eurobarometru 2014), România ocupă unul dintre locurile codașe între cele 28 de țări ale UE, în condițiile în care 60 % dintre românii adulți nu fac niciodată sport sau activități fizice, situația fiind mai rea doar în Bulgaria (78 %), Malta (75 %) și Portugalia (64%). În acest context, clubul MASTERS Timișoara promovează practicarea activității sportive de către adulți, în general, vizând, în același timp, atât păstrarea stării de sănătate, cât și îmbunătățirea capacității sportive a practicanților.

Clubul de Înot MASTERS Timișoara funcționează în regim de auto-susținere financiară, toate costurile fiind suportate de către participanți.

Constituirea Clubului de Înot MASTERS Timișoara a reprezentat o premieră națională, mișcarea de înot masters fiind demarată în România de către clubul din Timișoara în anul 2007. În prezent, cluburi de înot masters mai funcționează în Arad, Baia Mare, Brașov, Câmpina, Cluj, Galați, Ploiești și Reșița.

Cei interesați, pot obține detalii pe Internet, la www.timișoara.înot-masters.ro sau la e-mail: înscrieri@timișoara.înot-masters.ro.

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Înot: