100 de copii cu dizabilități se vor întrece la concursul de înot din 6 decembrie, în cadrul proiectului Hidroterapia

Asociația Școala mamei Junior organizează în data de 6 decembrie, începând cu ora 12.30, ediția a doua din acest an pentru concursul de înot al beneficiarilor programului Hidroterapia. Întrecerile vor dura până la ora 15 la Arena Aqua Sport. La concurs sunt așteptați să participe 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, cu diferite dizabilități, împreună cu părinții lor, care pot povesti progresele determinate de hidroterapie. Luca a luat în luna iunie prima cupă și prima medalie. Va veni și la ediția din 6 decembrie, bucuros și încrezător că va primi o nouă medalie și o nouă cupă…

Chiar în ziua de Sfântul Nicolae, beneficiarii programului de Hidroterapie al Asociației Școala mamei Junior își demonstrează abilitățile dobândite în acest an în cadrul concursului de înot. Aceasta este a doua ediție din 2017 a întrecerii sportive, care se va derula la ArenaAquaSport începând cu ora 12.30, pentru aproape 3 ore. La această ediție sunt așteptați să participe cel puțin 100 de copii, cu vârste cuprinde între 5 și 18 ani, cu dizabilități: copii nevăzători, cu sindrom Down, cu autism, cu tetrapareză, cu parapareză, cu diferite grade de întârziere în dezvoltare. Probele de concurs vor fi înot liber pe 25 și, respectiv, 50 m.

Principalul scop al concursului este să îi ajute pe copiii participanți să își crească încrederea în sine, să le dea posibilitatea să demonstreze progresele obținute cu ajutorul ședințelor de hidroterapie, atât lor înșiși cât și părinților lor. Totodată, s-a urmărit creșterea gradulului de conștientizare și acceptanță în rândul membrilor comunității, încurajând nediscriminarea copiilor cu dizabilități.

Pe lângă copii, beneficiarii direcți ai programului, la concurs vor asista și părinții acestora, ca beneficiari indirecți și vor vedea cum se descurcă copilașii.

La ediția din luna iunie au participat 80 de copii cu vârste între 6 și 18 ani care s-au întrecut în probele de 25 și 50 m – înot liber, aproape fiecare reușind să scoată timpi mult mai buni decât în antrenamente. Patru dintre ei au reușit performanța unui timp între 40 și 50 de secunde la proba de 50 m. 78% dintre participanți au reușit să demonstreze că pot înota independent.

”Numărul copiilor care au nevoie de ședințe de hidroterapie și care ne-au solicitat ajutorul a fost și este în creștere de la an la an. Dincolo de satisfacția profesională că terapia în apă dă rezultate, cererea tot mai mare de a primi copii noi la hidroterapie ne pune în situația de a găsi mereu tot mai mulți sponsori sau oameni care să înțeleagă nevoia acestor copii și să le susțină aceste terapii. Noi dorim să continuăm acest proiect și pe parcursul anului 2018 și sperăm să primim în continuare susținerea comunității pentru a face bine împreună”, a declarat Ioana Vârtosu, președinte fondator al Asociației Școala mamei Junior.

+

Despre Proiectul Hidroterapie

Proiectul Hidroterapia al Asociației Școala mamei Junior a început în 2006 cu 34 de beneficiari și a ajuns acum la aproape 450 de beneficiari, cu vârstele cuprinse între șase saptămâni și 18 ani, dintre care 250 sunt prezenți în mod frecvent la orele de înot, prin rotație. Proiectul se adresează celor peste 2.000 de copii cu dizabilități din județul Timiș, copii nevăzători, cu sindrom Down, cu autism, cu tetrapareză, cu parapareză etc. Misiunea proiectului este de a facilita accesul gratuit al acestora la terapia în apă, una dintre cele mai consacrate şi eficiente terapii în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare. Ședințele de terapie au loc în două locații cu piscină, sub îndrumarea unei echipe formate din: un medic, trei fiziokinetoterapeuți, un instructor, un asistent social psiholog și cu ajutorul voluntarilor care participă în proiect în mod constant. Sunt încheiate parteneriate cu Universitatea de Vest, secția de kinetoterapie și cu Fundația Henri Coada, secția asistent balneofizioterapie, pentru voluntari, și cu școlile pentru copiii cu nevoii speciale din Timișoara (Liceul Teoretic special Iris, CSEI ”Constantin Pufan”, CSEI Paul Popescu Neveanu, DJASPC Timiș) pentru a oferi accesul la hidroterapie unor copii care au mare nevoie de acestea și care în alte condiții nu ar fi putut să beneficieze de ele.

*

Asociația Școala mamei Junior s-a înființat în anul 2003 din dorința doamnei doctor Ioana Vârtosu de a oferi servicii deosebite și unice la vremea respectivă pentru femeile însărcinate, viitorii tătici, dar și proaspeților părinți și copiilor acestora. Printre serviciile oferite de-a lungul anilor de către asociație se numără: cursuri prenatale, cursuri de puericultură, cursuri de travaliu, diferite tipuri de gimnastică pentru femei însărcinate sau mămici și copii, kinetoterapie și hidroterapie. Prin programele sale, s-a adresat până acum în mod direct la peste 10.000 cupluri, 5.000 de copii şi, prin intermediul platformei online, la peste 800.000 părinţi. Mai multe informații puteți afla pe pagina de internet www.mamicafarafrica.ro.

 

 

Acest articol a fost publicat în Înot, Persoane cu dizabilităţi, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Înot: