Bălănescu, triatlonist no. 1 al ţării: „În curse parcă ajungeam în rai”

La început, pe vremea cînd ieşea la antrenamente cu bilet de voie din centrul instituţionalizat, era „piticu´ care vă întrece”. Apoi a pedalat fără… o pedală, la 3 zile după o operaţie la genunchi în urma căreia i se prescriau două luni de recuperare. Şi şi-a cumpărat prima bicicletă „adevărată” cu bani de pe şantier, de la „mortar, curăţat ţigle, spart, cărat”. Steaua l-a racolat pentru că îi tot întrecea sportivii iar în timp a strîns peste 80 de triatloane olimpice. „Am diplomele acasă, sac de ele”, una cîştigînd-o prin plonjon pe burtă spre panglica finishului la fotografie, după 4 ore şi 4 minute ale maratonului montan Piatra Craiului. Ciprian Bălănescu, campion naţional la zi de duatlon şi triatlon, al treilea la Balcaniadă şi al 11-lea la European drept cea mai bună reuşită a triatlonului românesc, este unicul profesionist timişorean în această ramură şi al optulea pe judeţul Timiş în 2011 între sportivii olimpici. Între două antrenamente, înot şi alergare, şi două vîjîieli cu bicicleta prin traficul înzăpezit, Mister Triatlon România ni s-a destăinuit…  

Trei într-unul. 2 kilometri înot, 80 de kilometri ciclism, 20 de kilometri alergare montană, înlănţuite, non-stop. Triatlon. Sportivul complet, omul de fier, conform genericului întrecerilor denumite Iron-Man, în care s-a şi impus la prima sa încercare. De „semi” Iron-Man, sau „Half”, în terminologia avizaţilor. Ciprian Bălănescu, făgeţeanul care în 15 ianuarie a împlinit 27 de ani, ne povesteşte la o salată cum e să tot plonjezi în bazin la 8 dimineaţa: „Acum vin de la înot, de la Arena Aqua Sport. Am făcut 6.800 de metri, cu 800 de încălzire, urmaţi de tehnică şi 45 de minute de înot continuu, ca bază a antrenamentului. Mi-a luat cam o oră şi 40 de minute. La 8 dimineaţa intru în apă, de luni pînă vineri”. Timişeanul tuns scurt şi plin de viaţă îşi întinde gîtul, scrutînd celălalt trotuar, cel pe care şi-a legat bicicleta de oraş, de un stîlp de iluminat stradal. Pentru că şi campionilor li se mai şterpelesc bicicletele, e păţit… A venit în şa pe zăpadă din Calea Lugojului, pînă-n Complex, şi se găteşte să pedaleze pînă pe Aradului, de unde propteşte le velo pe automobil şi se întoarce acasă, la Corneşti. La 18 kilometri nord de Timişoara, pe sublime coline. „Am antrenament şi diseară, alergare, merg pe cîmp, dar se vede şi seara căci e reflexia zăpezii”. Viaţă de cel mai bun triatlonist profesionist, de elită, al României, şi în premieră răsplătit la final de an, în 2011, la nivelul judeţului Timiş… 2011 a fost primul său an de triatlonist sub culori bănăţene şi cu punctajul acumulat în întreceri a fost situat pe 8 între sportivii olimpici, după reprezentanţi din canotaj (locurile 1, 3 şi 4), atletism (2), gimnastică (5), kaiak-canoe (6) şi badminton (7).

 

Ciprian, cel mai mic dintre cei 6 fraţi

Mezinul născut în 15 ianuarie ´85 în Făget a crescut pînă la vîrsta de 2 ani în Sudriaş, cînd ajungea împreună cu mama sa în Timişoara. „Trei fraţi au rămas la bunica, în Sudriaş”, explică multiplul campion, un tînăr extrem de bine legat, cu o musculatură ferm lucrată şi bine conturată, dar care n-ar sări neapărat în evidenţă pe stradă ca o forţă a naturii. Are 70 de kilograme, de la 72 cîndva, şi 1,73 centimetri rotunjiţi în sus, fiecare muşchi pleznind parcă de zvîc în pozele de concurs pe care le parcurgem. În şa sau în alergare, sprintînd din valuri dar şi pe role-viteză ori în patinajul viteză, pe gheaţă…

„Am crescut într-un centru instituţionalizat, denumit <Paul Popescu Neveanu>, în zona Pieţii Traian, în care creşteau şi copii sosiţi de la casa de copii”, punctează Bălănescu, precizînd însă ferm că reaminteşte acest episod ca pe un pasaj de facto al existenţei sale, şi nu pentru a dramatiza ori conferi o notă lacrimogenă poveştii: „Vreau să scot asta în evidenţă”. Începuturile au însă tîlcul lor, pentru că de-atunci simţea deja cum duduie-n el o dorinţă de a… exploda. „De cînd mă ştiu, nu-mi plăcea deloc să stau în casă. Mama pleca la lucru şi închidea uşa dar ieşeam pe geam, printre gratii – să ies să mă urc în pomi, să zburd. Am ieşit şi pe ploaie torenţială, ţin minte cum m-am împotmolit şi una dintre cizmuliţe mi-a rămas în noroi. A ieşit papucul din noroi dar fără cizmă…”

 

Prietenul, susţinătorul şi… gazda sa, Francois, a făcut Paris – Dakar, moto

Viaţa lui Ciprian Bălănescu a căpătat un alt curs în luna aprilie a anului trecut, după „repatrierea” din Bucureşti în Banat, unde s-a relocalizat în Corneşti, sub acoperişul unor buni prieteni. „De cînd am venit în Corneşti, au început şi copiii locului să alerge, vara. La început mă priveau încurcaţi dar acum nu se mai uită deloc ciudat, mă şi văd mereu la televizor, şi li se pare normal să alerge şi ei. Au început să facă ture seara prin faţa casei. Iar bătrînii care stau în toiag în faţa casei ştiu acum mersul lucrurilor şi mă îndeamnă… <La antrenament tinere>”.

„Stau la un prieten, împreună cu familia sa. Francois Vulliete este căsătorit cu o româncă, Olga, şi este practic sponsorul meu numărul 1”, explică Bălănescu despre francezul care a trăit în şa, pe două roţi, inegalabilul Paris – Dakar, la secţiunea moto. Un francez-„român” în vârstă de 45 ani, care a concurat şi în Paris – Nice.

 

„Piticu´ ăsta vă întrece”, pe <Iolanda Balaş>, la Special Olympics

„Înainte să intru în şcoală, fugeam deja destul de mult. M-am băgat şi la fotbal dar mai mult alergam decît atingeam mingea”, îşi aminteşte Bălănescu despre primele semne ale individualizării sale, povestind şi despre clasele I-VIII în instituţia din zona Fabric: „Sistemul de învăţămînt instituţionalizat este unul foarte redus şi croit ca fiind unul şi acelaşi pentru toţi copiii, indiferent de problemele şi provenienţa lor. Aveau şi ore de sport şi cred de fapt că pe coordonatele sportive ar trebui mai bine să pună bazele. Au început cu noi de printr-a treia cu jocurile, cu sărituri la groapa de nisip, alergări pe 50 metri, pe 25 metri, şi se remarca faptul că deţin o anduranţă ieşită din comun. Eram de la egal la egal cu băieţi din clasa a opta. Mă băteau de exemplu la baschet, dar întotdeauna simţeam că era acolo o mare dorinţă, spunîndu-mi că nu acesta este nivelul tău, că poţi mult mai mult. Dar acel mult mai mult era altundeva, pentru că nu excelam la jocuri de echipă, ci la sporturi individuale şi mai ales la fugă”.

Debutul competiţional a survenit „printr-a VI-a, a VII-a. Primul concurs la care am participat a fost Special Olympics, la Bucureşti. A fost ceva absolut nou ceea ce-am descoperit acolo… În concursul acela mă simţeam liber să dau tot ce pot – fugeam cît puteam, să dau tot ce pot. Pe 1.500 de metri. Să zic aşa, atunci am descoperit libertatea alergării…”, îşi aminteşte actualul triatlonist de pe pista arenei <Iolanda Balaş>, pe care „tot auzeam din tribună <piticu ăsta vă-ntrece>. Eram mic dar concuram în categorie cu băieţi de clasa a VIII-a, foarte înalţi. Şi azi, cînd mă întîlnesc cu profesorul Bacoş, îmi aminteşte vorbele cu piticu´ care-i întrece. Ei făceau un pas, eu 3…” De la acel concurs reunind toate centrele de copii din ţară, într-o fază naţională, s-a întors medaliat, după ce în prealabil era ales pe baza selecţiei din şcoală, între cei mai iuţi 10 elevi.

 

Bălănescu: „Am diplomele acasă, sac de ele”

„Apoi am început antrenamentele, vreme de 6-7 ani, la LPS Banatul, cu domnul profesor Ioan Damaschin. Joia aveam trepte la stadion, de luni pînă sîmbătă pe pistă, la <Ştiinţa>. M-a dus la curse, în tabere, la Chevereş, la crosurile de pe Dealul Viilor, unde am luat locul 2, locul 3. În curse era de parcă ajungeam în rai, trăiam la maxim alergarea, într-o bucurie deplină, trăiam momentul”,  mai spune despre cei 4-5 kilometri de cros pe colinele din preajma Lugojului. O trăire azi, alta mîine, pînă într-o bună zi, la doar 27 de ani, şirag de amintiri, plus… „Am diplomele acasă, sac de ele”.

Pe-atunci era încă vorba de semifond-fond, pe distanţe de 1.500, 3.000 sau 5.000 de metri, dar Ciprian Bălănescu simţea deja că şi-ar dori să alerge „cît mai mult”, distanţe mai lungi. Ceea ce nu concorda neapărat cu planurile antrenorului emerit Ioan Damaschin, un şlefuitor al sprinterilor: „M-a introdus o dată la 4×400, ştafetă la Campionatul Naţional, în echipă cu Suciu, Băbăleanu şi Cioroianu, iar eu în schimbul 4. Eram doar un puşti”. Şi se întîmpla tot iarna, indoor…

„Am fugit în sală şi pe 1.500, şi pe 3.000 de metri, şi trăiam momentul indiferent de distanţă. Eram în al nouălea cer”, ambiţia sa determinîndu-l să perceapă fiecare antrenament ca pe o întrecere, măcar cu sine însuşi. „Aveam acces cu bilet de voie după-masa la antrenamente. Plecam la antrenament şi le ziceam pe stradă cunoscuţilor, dacă mă întrebau încotro, că <merg la concurs>. Pentru mine şi pregătirea era o competiţie, să dau mereu ce-i mai bun”.

 

La 14 ani, prima bicicletă, apoi, operat fiind, pedalare prin oraş fără… o pedală

Mugurii triatlonistului din el au răsărit făcînd naveta cu bicicleta, la antrenamentele de atletism: „Pe la 17 ani, eram pe Eroilor, veneam dinspre Fabrica de Bere, afară era minus şi eu cu pantalonii suflecaţi – asta după antrenament. Cînd mă ajunge cineva din urmă, cu maşina… Era tocmai domnul profesor Damaschin. Dumnealui ne zicea la pregătiri să ne îngrijim apoi acasă, de recuperarea noastră, şi cînd colo… <Unde ţi-am zis să fii la ora asta!? În pat. Şi e rece afară, n-ai grijă de tine>”.

Pe-atunci a avut parte şi de o operaţie artroscopică la genunchiul drept, „cred că am căzut de pe bicicletă şi m-am accidentat la ligamente”, dar investitorul Richard Andress, un bun prieten al sportului şi atleţilor, „m-a ajutat la operaţia arădeană. Mi s-au recomandat atunci două luni doar de recuperare, dar 3 zile mai tîrziu pedalam prin oraş cu un picior şi cel operat suspendat în gol, pe partea fără o pedală”.

„Un an mai tîrziu cîştigam primul triatlon, în Timişoara, organizat de Constantin Dumitra. Obişnuiam să înot pe Bega, nu departe de casa bunicii din partea mamei, dinspre Ghiroda. Mergeam la podul de la Ghiroda şi înotam în rîu, plus eram şi ştrandist, adică fără tehnică dar cu o capacitate de efort ieşită din comun”, explică Bălănescu secretul primei sale tentative trecute cu brio, acum peste zece ani: „Toate cele trei probe au fost grele şi am dat tot ce-am putut. Ţin minte că urlam de durere, îmi simţeam ficatul, simţeam tot. Am ieşit cam la mijlocul clasamentului din apă, după prima probă, de înot, dar deja după cea de ciclism conduceam cursa. Am încheiat în sub două ore, cam cu 5 minute avans, ceea ce era enorm”.

 

„Am avut cel mai bun timp dintre români, locul 11 în Campionatul Balcanic la juniori”

Iar Triatlonul Timişoara a fost doar începutul, ulterior pierzînd şirul întrecerilor la care s-a aliniat: „Nu mi-am pus niciodată problema să le număr dar am cel puţin 80 de triatloane olimpice, adică 1,5 kilometri înot, 40 kilometri ciclism, 10 kilometri alergare. Primul afară a fost în 2003, în Muntenegru, cu triatlonişti din echipele Steaua, Dinamo, de la Cluj, Sfântu Gheorghe, Sibiu. Am fost cooptat atunci în lotul naţional şi am participat şi la primul half-Iron-Man în acea perioadă. Chiar am câştigat la primul, pe cînd deja aveam cîteva triatloane la activ”.

 

Prima bicicletă „adevărată”, cu banii de pe şantier

 „Munceam la 16 ani în brutărie, aici, în Complex… Se făceau chifle. Dar banii pentru prima bicicletă adevărată i-am avut din construcţii, la mortar, curăţat ţigle, spart, cărat. Am avut 80 de mărci iar profesorul Silviu Nişu avea una de 100. I-am mai oferit o geantă la schimb, pe care o luasem cu 20”, povesteşte sportivul numărul 8 al judeţului Timiş pe anul 2011, şi care a încercat atît concursuri de mountain-bike cît şi de ciclism rutier, pe şosea.

Continuarea a fost în Bucureşti: „La 19 ani am intrat în Armată. Le băteam tot lotul şi oamenii mi-au spus <oricum eşti pe punctul să faci armata, aşa că hai la noi>. Iar eu chiar vroiam să o urmez… Aşa am ajuns la Bucureşti, la CSA Steaua, pistolar pentru un an dar de fapt legitimat ca sportiv. Cred că am fost o oră în uniformă. Am stat în bază militară, antrenor l-am avut pe profesorul Constantin Nistoroiu, un ex-canotor. Pe atunci chiar se înfiinţase Federaţia Română de Triatlon. Antrenamentele le-am urmat după o anumită metodică, deşi antrenorii nu erau neapărat specializaţi pe triatlon”.

După cei 6 ani petrecuţi în Bucureşti ca angajat MApN, a urmat revenirea pe meleagurile natale, nu înainte însă de a trece şi pe la Dinamo şi CS Olimpia Bucureşti. „Am alergat multe triatloane şi pasiunea a rămas la fel de mare. Îmi place foarte mult să duc la bun sfîrşit aceste provocări, şi în primul rînd şi înainte de toate este pasiunea, dorinţa de a te autodepăşi, bucuria cursei”.

 

„Totuşi, nu sunt Robocop”

Deşi la abia 27 de ani tocmai împliniţi, „Mulţi înainte!”, Bălănescu are deja o vastă experienţă competiţională, ghidîndu-se mai degrabă după instinct şi „ceasul” corpului decît după un program la sînge. Prin autodepăşire şi-a indus şi cunoaşterea de sine: „La nivelul la care practic la ora actuală triatlonul, în regim profesionist, ştiu exact care îmi este obiectivul, şi ştiu că dacă nu muncesc nici nu pot să-mi ating ţinta, dar nu sunt Robocop – într-o zi în care simt că nu am tragere de inimă, pur şi simplu nu fac”.

Ciprian Bălănescu la final: Cîştigător la mustaţă, după 4 ore şi 4 minute, al celui mai dur concurs de alergare montană din ţară, Maratonul Piatra Craiului

„Am ajuns la un anumit nivel la care nu mai lucrez după carte, ci după ceea ce simt – mă cunosc prea bine şi intuiesc ce trebuie să fac pentru ca să ajung în forma maximă înainte de competiţie. Poţi avea două vîrfuri de formă maximă în cursul unui an, doar că nu ştii care dintre ele este maximul şi cînd dai randamentul cel mai bun dar, ca idee, trambulina începe cam cu 3 săptămîni înainte de competiţie”, mai explică Bălănescu, pentru care o bătaie de cap poate fi corelarea vîrfurilor de formă cu bifarea întocmai a calendarului competiţional pe care şi l-a prestabilit, dar care din nefericire poate suferi alterări, neprezentări datorate de exemplu insuficienţei fondurilor necesare. „Şi-atunci intervine o mică problemă psihologică…”

Triatlonistul campion naţional mai explică faptul că antrenamentele săptămînale sunt trasate şi „în funcţie de proba care scîrţîie. Dacă înotul este mai slab, am 6 antrenamente de înot, 6 de alergare, şi doar 3 de bicicletă. Diferenţe sunt şi între perioada de acumulări, de volum, cînd am două ore de înot, şi cea competiţională, cînd o sesiune e de 50 de minute, o oră cu baza şi încheierea. Cît despre bicicletă, e calculat mai degrabă în kilometri. Cu alergatul ai teme şi nu neapărat acoperi anumite distanţe”. Iar Bălănescu subliniază că musai pentru a fi performant la triatlon trebuie să mergi bine în toate cele 3 probe: „Nu merg bine doar pe triatlon. De exemplu la ciclism, în 2009, am fost locul 3 naţional, iar la atletism, deşi niciodată n-am concurat pe pistă, am un timp de primii 5 în ţară pe 10.000 metri, cu 31 minute pe 10 kilometri de pistă. Iar anul trecut am obţinut locul 3 la Municipale, în Bucureşti, la înot pe 400 metri liber”.

 

2011 – primul an pentru Timişoara şi… cel mai bun

„În 2011, ca volum a fost mai puţin, devenind mai selectiv, din experienţă, dar am dobîndit cele mai bune rezultate. Locul 1 la Campionatul Naţional de duatlon, alergare 10 kilometri, bicicletă 40 kilometri, şi apoi iarăşi alergare, 5 kilometri, la Snagov. În total, la elită am fost vreo 30 de participanţi, şi vreo 70 la start”, explică Bălănescu, subliniind rarefierea la vîrful acestei discipline: „Dintre triatloniştii români care suntem legitimaţi la cluburi sportive, ar exista maxim 100 în toată ţara, cu tot cu juniorii. Sunt unicul profesionist din Timişoara, reprezint CS Raide Competition”.

2011 i-a adus 8 medalii de aur, două de argint şi două de bronz, o recoltă mult superioară precedentelor sezoane, de această dată fiind vorba de prima participare sub culori locale, timişorene. În 2010 smulgea două de aur, una de argint plus una de bronz, în 2009 4 de aur şi două de bronz, în 2008 – două de aur şi una de bronz, în 2007 – două de aur, în 2006 – 5 de aur, în 2005 – una de aur plus două de argint, în 2004 – două de aur, în 2003 – 3 de bronz…

Bălănescu a devenit anul trecut şi campion naţional la Triatlon, impunîndu-se în două ore, pe circuitul de la Mamaia: „A mai fost şi Campionatul Balcanic de Triatlon, în care am obţinut locul 3, ceea ce reprezintă cea mai mare performanţă obţinută în România la băieţi de cînd există la noi elitele”.

 

Obiectivul pentru 2012 era Jocurile Olimpice de vară. Dar banii…

Bălănescu s-a făcut remarcat şi la Campionatul European, clasîndu-se în 2007 pe locul 11 ca primul triatlonist român, reuşită rămasă drept cea mai bună din istoria acestui sport în ţara noastră raportat la elita masculină. Marele pas l-ar constitui însă alinierea la Campionatul Mondial rezervat profesioniştilor precum şi la Jocurile Olimpice de vară, obiectiv însă ratat pentru Londra 2012. De ce, ne explică tînărul făgeţean… „Totul este legat de bani, de fonduri, pentru participarea la Campionatul Mondial rezervat elitei. Sunt triatlonişti amatori din România care concurează la Mondial, dar la cel rezervat exclusiv amatorilor, cu propriile lor ierarhii. Şi poţi vedea un sportiv român pe locul 13 la C.M. de la Beijing, amatori, dar una este să te clasezi pe 13 între amatori şi alta e aceeaşi poziţie la profesionişti”.

„Acesta era obiectivul pentru 2012, să particip la Jocurile Olimpice, dar era foarte complicat din punct de vedere financiar. Trebuia să mă situez între primii 55 în lume, ca şi criteriu de calificare, şi erau competiţii ale Cupelor Europene, Campionatul Mondial, dar m-am lovit de problema finanţării. Am bineînţeles nişte obiective ca participări internaţionale dar nu sunt sigur că şi pot ajunge la întreceri. Adevărul este că sunt în permanentă căutare de sponsori, pentru că la nivelul la care concurez sunt obligat să am susţinere”.

 

„Ar exista 100 de Bălănescu în Timişoara dacă ar exista mai mulţi Francois”

Francois, prieten, susţinător şi gazdă a triatlonistului numărul 1 din ţară, unde această disciplină e serios abordată mai ales peste curbura carpatică, dar foarte „subţire” în zona noastră, şi datorită absenţei competiţiilor ce ar putea clădi bazele sportului de masă, a pus împreună cu soţia sa Olga bazele clubului Ride Tour, prin care pasionatul francez îşi derulează participarea la concursurile de motociclism, chiar la această oră fiind angrenat într-o asemenea întrecere, în Hexagonul natal. „Este sponsorul meu numărul 1, cu casă, masă, bani, cam 25% din venitul său. Pe care îi investesc în deplasare, cazare, masă… Zău că ar exista 100 de Bălănescu în Timişoara dacă ar fi mai mulţi Francois… Triatlonul este un sport care costă enorm de mult şi s-ar ridica şi la noi doar dacă ar exista cîţiva Francois în plus!”

Într-adevăr, totul este scump, gîndindu-te că transportul aerian cu bicicletă la purtător poate însemna într-o expediţie gen Barcelona „cel puţin o mie de euro. Dar participarea la Jocurile Olimpice rămîne marea mea dorinţă, visul meu de  a ajunge să concurez acolo. Poate în 2016. Este clar că mă confrunt cu en probleme, dar plouă, ninge, vom învinge!”

 

Cu Horia Coilibăşanu şi Toma Coconea, demonstrativ, la semimaratonul bucureştean Gerar

E iarnă dar pe 29 ianuarie a fost vorba de semimaratonul Gerar, ce a adunat la start 500 de participanţi, în Bucureşti, printre care şi o echipă alcătuită întru participarea în scop demonstrativ, la invitaţia organizatorilor: „Am fost cu Toma Coconea, cunoscut parapantist, şi Horia Colibăşanu. Am fost invitaţi în scop demonstrativ, aşa încît m-am hotărît să ne facem o echipă şi m-am gîndit la ei”.

„Am mers să alergăm demonstrativ, să ne bucurăm de competiţie. A fost pe zăpadă, în incinta Universităţii Politehnica, pe mai multe ture”, a explicat Bălănescu, remarcînd că deşi echipierii săi nu sunt specializaţi pe întreceri atletice, „la general am intrat în top 10, deşi nu neapărat acesta era scopul”. Următoarea provocare, pe 29 martie, tot o alergare, pregătitoare pentru sezonul 2012, şi anume Postăvaru Night, concurs de alergare montană, în Poiana Braşov.

Şi apropo de alergările în pantă, Bălănescu îmi arată clişeele de final ale „celei mai grele curse de alergare montană din România”, pe care a cîştigat-o în 2009, în Piatra Craiului, în 4 ore şi 4 minute, intrînd în linia dreaptă cot la cot cu un rival. După un traseu cu 2.150 metri diferenţă de nivel şi două mari suişuri, Piatra Craiului şi Diana, timişeanul a plonjat pe burtă la linia de final, cu panglica în braţe, pentru a fi sigur că i-a luat faţa adversarului său.

„În curse trebuie să fi cîine, altă şansă nu e”, spune Bălănescu pe marginea acelui Maraton Piatra Craiului, organizat de Lucian Clinciu. Într-adevăr, altfel nu poţi rezista după 2.000 metri de înot, 80 kilometri de ciclism, şi 20 de alergare montană, „dar şi cu bicicleta tot în pantă în urcarea pe Bran – Fundata”.

Ne mai uităm prin fotografiile polisportivului, „se poate să ajungi la 50-60 km/h cu rolele”, sau „suprafaţa de frecare cu solul este cea mai mică în patinajul viteză, unde prinzi 50km/h în turnantă. Aici sunt la Inzzel, cu olandezul Sven Kramer şi Annie Frizinger”,  şi ne spunem în cele din urmă că… sportivului îi stă bine cu drumul, fie şi pe bicicletă, prin zăpadă. Triatlonistul numărul 1 al ţării răzbeşte fie ploaie, fie vânt. Fie zăpadă…

Mai multe pe portalul oficial al campionului naţional, www.CiprianBalanescu.ro.

PALMARES SPORTIVLocul I la Campionatul Naţional de triatlon din 2004 (juniori), 2005, 2006, 2007, 2009, 2011, respectiv la Campionatul Naţional de duatlon, din 2006 în 2011. Cîştigător al triatloanelor Mamaia (2010, 2011), Sfântu Gheorghe (2011), Reci (2011), Băile Tuşnad (2011), Târgu Mureş (2011), Postăvaru Night 2011, Maraton Piatra Craiului 2009, la Duatlon Cetatea Braşovului (2009) şi Duatlon Olimpia (2011), precum şi la Skate-Night Maraton Role (2006, 2008).

Pe locul secund s-a clasat la Triatlonul Vama Veche (2011), Maratonul Hercules (2011), C.N. de Triatlon din 2010, Cupa Internaţională de Triatlon Profarm (2005) şi Cupa Internaţională de Triatlon Pancevo (2005).

Pe locul III s-a situat la Campionatul Balcanic de Triatlon din 2011, la Campionatul Naţional de Triatlon seniori din 2003, Maraton Piatra Craiului (2011), Duatlon Cetatea Braşovului (2008), Campionatul Naţional de Ciclism Fond din 2009 şi C.N. de velodrom, în 2009 şi 2010.

Ciprian Bălănescu s-a clasat pe locurile 4 şi 5 la Campionatul Balcanic de Triatlon din 2007 respectiv 2005 şi 2006.

LA CE SE MAI ÎNHAMĂ ÎN 2012? În aprilie, la C.N. de duatlon, Cupa Olimpia la duatlon şi ETU Triathlon Championships, la Eliat (Israel), în iunie la Triatlonul fără asfalt, la Vama Veche, şi ETU Triathlon European Championship, la Pontevedra (Spania), în iulie la triatloanele dinTârgu Mureş şi Băile Tuşnad, în august la triatloanele Reci şi Sprint Sfântu Gheorghe, în septembrie la C.N. de Triatlon şi Triatlon Challenge Mamaia, precum şi la ITU Duathlon World Championship, de la Nancy, în Franţa, iar în noiembrie la ETU Triathlon European Cup, în Antalya.

Sponsorii săi sunt isostar, salomon, veloteca,ultimii  inclusiv cu o remunerare anuală pecuniară, iar ca echipament ciclist shimano şi ideal, sub formă de testare, vreme de un an de zile, cu retur, în vreme ce sportsworld.ro se ocupă de imaginea sa ca sportiv de performanţă.

Acest articol a fost publicat în Atletism, Ciclism, Exclusiv, Înot, Timişene, Triatlon și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Bălănescu, triatlonist no. 1 al ţării: „În curse parcă ajungeam în rai”

  1. eugen spune:

    bravo ciprian sa o ti tot asa am avut onoarea sa te cunosc la MPC anul trecut esti un tip deosebit modest si de bun simt spor in continuare la antrnm si sa ajungi pe prima treapta la olimpiada cu respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − doi =

 


Alte articole legate de acest subiect: