Britanicul Hunt și canadiana Richard triumfă la lacul Lucerna. VIDEO

Gary Hunt, englezul de 6 ori câștigător al seriilor mondiale din circuitul de sărituri în ape naturale de pe platforma de la înălțimea de 27 de metri, respectiv Lysanne Richard din Canada au triumfat în întrecerile rezervate bărbaților și femeilor din cadrul celei de-a patra etape din ediția 2018 în World Series, în apele lacului Lucerna. Fotografii și înregistrări video…

Hunt și-a reintrat în formă, devansându-i într-o zi caniculară în Elveția pe mexicanul Jonathan Paredes și Andy Jones din SUA, în vreme ce liderul la zi al sezonului în curs, Steven LoBue, tot din SUA, aflat la Sisikon în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv în campania în curs, a sfârșit al șaselea.

La feminin, triumf pentru canadiana Richard, care a pășit înainte după locul 3 la precedenta reuniune din Insulele Azore dar mai ales după ratarea sezonului 2017 datorită unei accidentări la gât, nord-americana fiind urmată pe podium în Elveția de Rhiannan Iffland din Australia și britanica posesoare de wildcard Jessica Macaulay.

Iată ierarhiile generale la zi în World Series 2018 înaintea rundelor finale de la Copenhaga – luna aceasta, respectiv Mostar și Polignano a Mare, în septembrie:

(masculin)

1. Steven LoBue / SUA – 540 de puncte

2. Jonathan Paredes / Mexic – 420p

3. Gary Hunt / Regatul Unit – 410p

3. Michal Navratil / Cehia – 410p

5- Blake Aldridge / Regatul Unit – 360p.

(feminin)

1. Rhiannan Iffland / Australia – 470 puncte

2. Adriana Jimenez / Mexic – 450p

3. Lysanne Richard / Canada – 420p

4. Jessica Macaulay / Regatul Unit – 380p

5. Yana Nestsiarava / Belarus – 290p.

VIDEO 1

VIDEO 2

VIDEO 3

Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Înot: