Clubul de înot Masters Timişoara începe promiţător anul, cu 5 clasări pe podium la un concurs special de rezistenţă, la Gyula

Cinci clasări pe podium au reuşit sportivii amatori ai Clubului de înot Masters Timişoara la primul concurs din 2014, unul special, cu probe de rezistenţă, găzduit de Gyula, în Ungaria înotul Masters având deja tradiţie, cu 25 de cluburi şi circa 1600 de practicanţi, respectiv numeroase concursuri.

In programul concursului au fost incluse numai probe de rezistenta, atat de semifond (200 m toate procedeele, respectiv, 400 m bras si mixt), cât şi fond (800 şi 1.500 m, doar pentru procedeul liber). Dificultatea concursului consta nu doar in lungimea probelor, ci si in faptul ca desfasurarea are loc imediat dupa sarbatorile de iarna, pregatirea sportivilor fiind, in aceasta situatie, afectata.

Astfel, la competitie, care s-a desfasurat in bazin olimpic (50 m/8 culoare), acoperit pe durata sezonului rece cu o prelata, au participat peste 120 de inotatori, afiliati la 24 cluburi din Austria, Romania, Slovacia si Ungaria. Gradul mai ridicat de dificultate pe care il implica participarea la astfel de probe determina o scadere a numarului de participanti in raport cu concursurile dedicate probelor de sprint (50 si 100 m). De mentionat, insa, faptul ca media de varsta a participantilor a fost mai ridicata decat la concursurile obisnuite de inot masters.

Miscarea de inot masters implica adulti care practica acest sport ca amatori, participarea, in sine, fiind mai importanta decat rezultatele. Sportivii concureaza pe grupe de virsta: 25-29, 30-34, 35-39, samd, cu categorii de 5 ani, ultima categorie incluzind orice virsta peste 100 de ani. Cei mai varstnici participanti la concursul din Gyula au 79 de ani la femei si 94 de ani la barbati.

In Romania, inotul masters este o disciplina sportiva aflata sub autoritatea Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern.

Echipa Clubului de Inot MASTERS Timisoara a fost formata din trei sportivi, cu varstele cuprinse intre 30 si 54 de ani:  Mihai Liseţchi (50+), Eleonora Târţă (50+) şi Adina Rădulescu (30+).

În total, la acest concurs, Clubul de Înot MASTERS Timişoara a obţinut cinci locuri pe podium:

–         1  loc intai: Adina Rădulescu

–          2 locuri doi: Liseţchi şi Rădulescu,

–          2 locuri trei: Liseţchi si Târţă.

Cel mai activ sportiv a fost Mihai Lisetchi, care, pe parcursul concursului, a participat la 3 probe individuale, obtinand doua locuri pe podium.

*

În anul 2013, membri ai CIMT au participat la şase competiţii de înot masters (o competiţie în Ungaria şi cinci în România). Dintre acestea, două au fost competiţii naţionale cu participare internaţională, iar patru au fost competiţii locale cu participare internaţională.

Au fost obţinute un număr de 99 locuri pe podium, după cum urmează: 59 locuri I, 24 locuri II şi 16 locuri III.

Cei mai laureaţi participanţi la competiţii au fost: Mihai Liseţchi (17 locuri I şi 3 locuri III), Ildiko Tălângă (10 locuri I, 4 locuri II şi 1 loc III), Anita Borbely (9 locuri I şi 4 locuri II) şi Eleonora Tarţa (4 locuri I, 3 locuri II şi 5 locuri III).

Pe parcursul anului 2013, clubul a organizat cinci evenimente de înot masters: maratonul 24AquaMasters, ediţia a II-a, Cupa Familiei, ediţia a II-a, Cupa Masters Timisoara, ediţia a VI-a, Traversarea Lacului Surduc, ediţia a II-a, Cupa Euroregiunii DKMT, ediţia a V-a.

Clubul de Inot MASTERS Timisoara reuneste persoane care au implinit virsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizind, in acelasi timp, atit pastrarea starii de sanatate, cit si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor.

Clubul de Inot MASTERS Timisoara  functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, costurile deplasarilor la concursuri fiind suportate de catre participanti.

Constituirea clubului de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara cu speranta ca si in alte localitati se vor constitui asemenea cluburi. In prezent, cluburi de inotmasters mai functioneaza in Arad, Baia Mare, Brasov, Cluj, Galati, Ploiesti si Resita, dar evenimente de inot masters sint organizate si in alte orase.

Cei interesati de practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara pot obtine detalii pe Internet, lawww.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail: contact@timisoara.inot-masters.ro, respectiv, fax: 0356 816 474.

 

Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × doi =

 


Ultimele articole din categoria Înot: