CS Aquasport Timişoara, două locuri secunde cu ştafeta fetelor la Campionatul Naţional de copii de 10 ani

Şi cea de-a doua zi a Campionatului Naţional de înot pentru copii de 10 ani a completat zestrea de medalii a nataţiei juvenile timişorene, care a acumulat la Arad 3 clasări pe podium şi situări între primele 10 clasate în ierarhia generală pe puncte a cluburilor.

Bazinul Olimpic Delfinul Arad, gazdă de cursă lungă a Naţionalului de 10 ani

 

 

Astfel, după ce Emil Dăncăneţ a câştigat sâmbătă, în prima reuniune, proba de 50 metri bras a băieţilor, CSŞ 1 Timişoara obţinând o medalie de aur, două echipe de ştafetă ale Clubului Sportiv Aquasport Timişoara s-au clasat pe locul 2, obţinând medalii de argint în tradiţionala competiţie găzduită anual de oraşul de pe malurile Mureşului, în bazinul olimpic „Delfinul”, cu 8 culoare şi de 50 de metri.

În componenţa Orza, Motoş, Precob, Ahmad, gruparea Aquasport a obţinut sâmbătă, în reuniunea secundă, locul secund la 4×50 metri liber, cu timpul de 2:23,32, probă în care concitadinele de la CSŞ 1, Truşcă, Cala, Braun şi Ticiu, s-au clasat pe poziţia a şaptea.

Duminică, fetele de la Aquasport au repetat performanţa şi pe 4x50m mixt, locul 2 în 2:50,43, cele de la CSŞ 1 Timişoara clasându-se pe 9.

Totodată, şi un loc 4 la 4×50 metri liber pentru băieţii Clubului Sportiv Şcolar numărul 1, Dăncăneş, Bertea, Checicheş şi Grumăzescu, cu timpul de 2:20,60, respectiv 5 pe 4x50m mixt, cu timpul de 2:39,68, componenţa fiind Dăncăneţ, Bălu, Grumăzescu, Checicheş.

În consecinţă, bune clasări şi în ierarhia generală a cluburilor, CSŞ 1, a cincea la finele primei zile de întreceri, încheind pe 6, cu 31 de puncte, iar Aquasport, a opta sâmbătă seară, urcând pe 7 duminică, 29 de puncte. Câştigătoare a „Naţionalului” pentru înotătorii generaţiei 2004 este Aqua Team Bucureşti, cu un total de 177 de puncte, forţă dominantă între cele 23 de cluburi care au punctat la Arad, alte 21 aliniindu-se la start fără a intra în puncte.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 3 =

 


Ultimele articole din categoria Înot: