CSM Timișoara, 7 medalii prin 3 seniori la cea de-a XX-a ediție a Memorialului Gaspar Ervin la înot Masters

187 de înotători ”seniori” din 4 țări, și anume România, Serbia, Slovacia și gazda Ungaria, au participat în weekend, în zilele de 18 și 19 martie, la concursul internațional de înot Masters intitulat ,,Memorialul Gaspar Ervin”, ajuns la cea de-a XX-a ediție, onorată cu prezența din spațiul carpatin de reprezentanți ai unor cluburi din Arad și Timișoara.

IMG_2686

 

Reuniunea internațională de natație pentru amatori a avut loc în orașul Bekescsaba din Ungaria, unde Timișoara a fost reprezentată de 3 sportivi de la CSM, și anume Kuhn Alexandru, concurând în cadrul categoriei de vârstă 65-69 de ani, Szuhanek Gheorghe (categ. 75-79 ani) și Soos Vilmos (categ. 70-74 ani), trio-ul de pe malurile Begăi câștigând 7 medalii.

Kuhn Alexandru a obținut locul 2 la 50 de metri bras, tot locul 2 la 50 m spate și locul 3 la 50 m liber, în vreme ce Soos Vilmos s-a clasat pe locul 3 la 100 de metri liber, locul 3 la 400 m liber și locul 3 la 100 m bras, iar Szuhanek Gheorghe, locul 3 la 50 de metri liber.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Înot: