Cupa “MASTERS Timişoara” revine timişorenilor!

Cupa “MASTERS Timişoara”, eveniment deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani, s-a desfăşurat cu succes sâmbătă 5 iulie, cu participarea a 52 de înotători amatori masters din trei ţări, Serbia, Ungaria şi România, înscrişi individual sau afiliaţi celor 21 de cluburi, printre ei numărându-se atât foşti performeri cât şi persoane care nu au practicat anterior înot de performanţă.

Competiţia, organizată cu ocazia aniversării a 7 ani de la constituirea Clubului de înot MASTERS Timişoara, a avut loc la bazinul acoperit Arena Aqua Sport (8 culoare / 50 metri).

Mişcarea de înot masters implică adulţi care practică nataţia ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele. Se concureaza pe grupe de vârsta 25-29, 30-34, 35-39 ani, cu categorii de 5 ani, ultima categorie incluzind orice virsta peste 100 de ani. Dintre participanti, decanii de vârstă la această competiţie au fost Dorina Grangure şi Monica Irimie (născute în 1947), la femei, şi Eszenyi Laszlo (n. 1942), la bărbaţi.

La aceasta competitie, Clubul de Inot MASTERS Timisoara a fost reprezentat de 11 inotatori (4 femei si 7 barbati), cu varste cuprinse intre 30 si 52 de ani: Anita Borbely (grupa de varsta 35 – 39), Lucian Corduneanu (25 – 29), Adriana Jianu (30 – 34), Mihai Lisetchi (50 – 54), Cezar Listeveanu (30 – 34), Adina Radulescu (30 – 34), Iulian Dan Repolschi (40 – 44), Manuel Stoia (30 – 34), Gabriel Szabo (45 – 49), Ildiko Talinga (50 – 54) si Eleonora Tarta (50 – 54).

In total, Clubul de Inot MASTERS Timisoara a obtinut 40 de medalii: 27 de aur, 12 de argint si 1 de bronz, dupa cum urmeaza: Anita Borbély: 6 aur, 1 argint; Lucian Corduneanu: 1 aur, 2 argint; Adriana Jianu: 1 aur, 1 bronz; Mihai Liseţchi: 5 aur, 2 argint; Cezar Lişteveanu, Adina-Valentina Rădulescu: 3 argint; Iulian Repolschi Dan: 1 aur, 1 argint; Manuel Stoia: 2 aur; Gabriel Szabo: 2 aur; Ildiko Talinga: 6 aur; Eleonora Târţă: 2 aur, 3 argint

Cele mai bune performante individuale ale concursului au fost obtinute de catre Cristina Madău (clubul Reşiţa 07), la femei, şi Cătălin Iovin (CSM Timişoara), la bărbaţi. Trofeul Cupa MASTERS Timisoara a fost castigat de catre echipa Clubuluui de Inot MASTERS Timisoara.

Cei mai activi sportivi al Clubului de Inot MASTERS Timisoara au fost Anita Borbély si Mihai Lisetchi, care, pe parcursul concursului, au participat la sapte probe individuale si au obtinut tot atatea medalii.

Proba de 50 m spate a fost declarata proba comemorativa in memoria lui Hansi Niemershein, fost membru activ al clubului din Timisoara si care a decedat in 2010.

La buna desfasurare a concursului a constribuit sustinerea primita din partea Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadul Universitatii de Vest, in calitate de co-organizator.

De mentionat faptul ca seriile de concurs au fost organizate doar dupa criteriul timpului de inscriere, incluzand atat femei, cat si barbati. Realizarea clasamentelor s-a realizat, insa, pe grupe de varsta si pe genuri cu ajutorul unui soft de calculator realizat in cadrul clubului.

Rezultatele competitiei se gasesc la http://www.timisoara.inot-masters.ro/uploads/rezultate/rezultate.pdf.

*

Clubul de Inot MASTERS Timisoara reuneste persoane care au implinit virsta de 18 ani si care au ca pasiune inotul, printre ei numarindu-se fosti sportivi, precum si persoane care nu au practicat niciodata inotul de performanta. Initiativa promoveaza practicarea activitatii sportive de catre adulti, in general, vizind, in acelasi timp, atit pastrarea starii de sanatate, cit si imbunatatirea capacitatii sportive a practicantilor. 

Clubul de Inot MASTERS Timisoara  functioneaza in regim de auto-sustinere financiara, costurile deplasarilor la concursuri fiind suportate de catre participanti.

Constituirea clubului de inot masters a reprezentat o premiera nationala, miscarea de inot masters fiind demarata in Romania de catre clubul din Timisoara cu speranta ca si in alte localitati se vor constitui asemenea cluburi. In prezent, cluburi de inot masters mai functioneaza Arad, Baia Mare, Brasov, Cluj, Galati, Ploiesti si Resita, dar evenimente de inot masters sint organizate si in alte orase. 

Cei interesati de practicarea inotului in cadrul Clubului de Inot MASTERS Timisoara pot obtine detalii pe Internet, la www.timisoara.inot-masters.ro sau la e-mail: contact@timisoara.inot-masters.ro, respectiv, fax: 0356 816 474.

  • Fotografii din concurs, realizate de Roxana Novac şi Eleonora Târţă.

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Înot: