ILSA. Anii ´80 – începutul sfîrşitului, iar apoi… înecul: 1999

În cel de-al şaselea şi ultimul episod al serialului „ILSA Timişoara – un nume de aur”, venim „mai acasă”, în anii de final ai zbaterilor pe uscat. În ton cu insolenta torpilare generală voită şi pe nimic la nivel naţional a ceea ce însemna o avuţie colectivă cu sudoare ridicată peste ani, şi tradiţionala bază sportivă a înotului şi poloului timişorean a dispărut sub dărîmături. Nu demult… Sute de copii au fost privaţi de ore în bazin, oraşul de o bază sportivă de renume şi sălaş de relaxare a mii de concitadini iar sportul local în general de un reper etalon.

Privire spre capătul "brotăceilor", cît încă incinta nu căzuse pradă nihilismului buldozerelor

I-a păsat cumva timişoreanului de rînd? Dacă s-ar fi demolat cu asemenea cinism un bazin de înot dintr-o urbe de peste graniţe, să zicem de la maghiari sau sîrbi, şi fără a fi înlocuit cu unul „mai falnic şi mai frumos”, comunitatea locală ar fi fost „în mîini”, protestînd, pichetînd şi în general împotrivindu-se nevoie mare, fie şi împotriva tuturor obstacolelor. Dar la noi, unde compasul moral e nul iar conştiinţa civică a fost în asemenea hal extirpată încît de la slugoiul bugetar şi pînă la opinca fără opinie cuvîntul de ordine e capul plecat, indiferenţa şi ignoranţa aceea tîmpă, ofilitoare, a trece altfel decît nepăsător pe lîngă buldozerele „băieţilor deştepţi” nu e altceva decît sport naţional, dovadă a profundei noastre inculturi şi incapacităţi ca şi comunitate locală. O adunătură de zombie cu închipuiri.

Edililor Timişoarei, în ale căror mandate a fost comisă această crimă împotriva sportului local, ar trebui să le crape obrazul de ruşine, la fel şi „demolatorilor”… Dar nu vă obosim şi pe mai departe cu ceea ce din păcate am devenit, ci dăm cuvîntul ultimului subiect din istoria unui club din păcate apus…

„Anii ´80 – Începutul sfîrşitului”

„Neavînd parte de jucători de calitate şi fără beneficiile unor bune condiţii de antrenament, declinul echipei de polo pe apă a continuat neabătut. Cu un sprijin total din partea managementului întreprinderii, antrenorul Cinteanu a căutat ajutor din exterior, care a sosit în persoana lui Constantin (Costel) Manea, un jucător de polo pe apă din Bucureşti, care s-a mutat în Timişoara în 1982.

Altădată o intrare... Cu speranţe la sosire, cu o senzaţie de bine la plecare

La puţin timp după sosirea sa şi ajutat de jucătorul veteran Weiszpecher Laci, Manea Costel a iniţiat o intensivă campanie de recrutare prin şcolile timişorene, acţiune ce a adus sînge proaspăt în programul de tineret al clubului. Echipa de juniori a lui ILSA, alcătuită aproape în exclusivitate din noi recruţi, a reuşit în 1984 să se reconecteze cu cele mai bune grupări din ţară, calificîndu-se la finalele naţionale. În aceeaşi perioadă Manea Costel a figurat şi ca jucător, pe lîngă rolurile de antrenor secund şi partener de idei al lui Cinteanu.

Scăderea standardului de viaţă a generat o migraţie fără precedent a jucătorilor de polo pe apă din alte centre din ţară spre Timişoara, oraş perceput ca oferind mai bune condiţii de viaţă decît alte localităţi din România. Diversele formule ale anilor ´80 au inclus localnici ca Peter Somorai şi Laci Weiszpecher, ambii la echipă din anii ´60, Vasile Grecu, Nandor Toth, Dr. Caius Solovan, Alexandru Friedman, Harald Ziegler, Adrian (Ledi) Lederer, Arthur Wachter, Mircea Ursu, Mihai Laiu, Pascariu, Apostol, Stîngaciu, Kolhammer, Grada, Deşliu, precum şi cîteva implanturi din Bucureşti, Arad şi Cluj, printre care Emil Tătaru, Ioan Dingu, Florin Florincescu, Doru Spînu, Huber, Colceriu, Marin Sterpu, Nicolae Andreescu, Todoruţ, Fărcuţă, Boroş şi Adrian Munteanu, component al naţionalei României.

Beneficiind de această neaşteptată infuzie de talent, echipa a revenit încă o dată în elita naţională iar în 1983 a reuşit să înfrîngă puterea zilei, Steaua Bucureşti, într-un joc disputat la Oradea, fără doar şi poate cel mai bun rezultat ca antrenor repurtat de Cinteanu. Acelaşi an a adus şi o altă schimbare: măcinat de deteriorarea stării sale de sănătate, antrenorul Cinteanu s-a retras din postura de frunte, făcîndu-i loc noului sosit Iuliu Olac, un fost jucător al naţionalei României şi al Rapidului. La timonă cu noul său antrenor, echipa şi-a menţinut poziţia în prima ligă naţională, dar fără a ieşi în evidenţă. Rolul de antrenor principal a fost preluat în 1988 de Marin Sterpu.

Capătul adînc, după abandonarea bazinului...

În 1985, după 15 ani de deteriorare fizică, incinta ce găzduia bazinul de înot a suferit o majoră regenerare, incluzînd, printre altele, un sistem de încălzire care – în mod ironic – avea să rămînă neutilizat, datorită crizei de combustibil. Iar anii ´80 au constituit prima decadă fără un program activ de înot la ILSA…”

„Anii ´90 – Sfîrşitul”

„Decada a debutat cu trecerea în nefiinţă a lui Alexandru Cinteanu, a cărui existenţă a fost asociată îndeaproape cu clubul ILSA vreme de peste 4 decenii, mai întîi ca jucător, apoi ca antrenor. Puţine sunt ştiute despre ultimii ani ai programului de polo pe apă de la ILSA. Rănită de un acut gol financiar, echipa de polo pe apă, ultima entitate supravieţuitoare a unui cândva efervescent club, s-a dezintegrat oficial în 1999”.

Şi, am completa noi, au trecut 13 ani şi Timişoara poloistică tot la apă e. Inexistentă. În preajma acelor locuri se căznesc a se ridica debile şi zgîrietoare la ochi „complexe rezidenţiale”, de fapt un cancer cu tîlc pe cîndva plămînii sănătoşi ai oraşului.

Am reliefat una dintre cele mai ruşinoase pete pe obrazul Timişoarei sportive a ultimelor două decenii, şi anume scufundarea fără urmă a unui nume de legendă în înotul şi poloul local şi românesc: ILSA. Un club torpilat cu tot cu bazinul său, ale cărui ape au născut peste ani sportivi de Jocuri Olimpice. Au mai rămas doar regretele, molozul şi formatul electronic al unor amintiri nepreţuite… www.sporttim.ro a încercat să reînoade din adâncuri istoria acestui club fanion al oraşului şi României, prin intermediul www.ilsa-timisoara.net, autoproclamat pe bună dreptate primul portal electronic mondial al comunităţii lui ILSA, şi care între numeroasele fotografii de arhivă sau mai noi, înfăţişând inclusiv perimetrul fostului bazin în forma sa demolată, ori adnotări despre sportivii, antrenorii şi trofeele grupării, merge pe firul istoriei pentru a reliefa momentan doar în limba engleză traiectoria sa peste decenii.

Am urmat în traducere episodică istoria unui club lăsat încet să moară şi ignorat aproape în totalitate în conştiinţa comunităţii. Mai menţin vie flacăra cei care au pus suflet peste ani, activând la bazinul din preajma malului Begăi, şi care au întregit o arhivă documentară şi fotografică despre ceea ce a fost ILSA, precum şi un grup de entuziaşti care au recreat parte din atmosfera de altădată pe bazele cunoscute astăzi sub numele de Înot Masters Timişoara, înfiinţat la 15 iunie 2007, ca primul club de nataţie pentru adulţi din România.

Mult mai multe pot fi lecturate în limba engleză pe portalul oficial www.ilsa-timisoara.net, un adevărat tezaur salvat a ceea ce a fost înotul şi poloul timişorean. Dacă oraşul va fi învăţat ceva din această grea pierdere, de neconceput în ţări cu o educaţie şi prestanţă civică, rămâne de văzut.

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + = 15

 


Ultimele articole din categoria Înot: