Înotul, lansat la apă în 2020. Radu Vaipan (CSM Timișoara), campion național de seniori la 50m bras. Rareș Tănăsie (CSȘ1 Timișoara), campion al țării la tineret. Și alte medalii în București pentru cei de pe Bega

În vremuri ale unor impuneri dictatoriale sub cele mai străvezii pretexte, dar fără vreo justificare argumentată din domeniul științifico-medical și igienico-sanitar, doar politici de inginerie socială și nimic mai mult, lumea natației carpatine a fost printre cele mai afectate, deloc de mirare, ținând cont de faptul că înotul este un sport forte în favoarea sănătății, ceea ce contravine intereselor grijuliului ”Frate cel mare”, lupul la stână, dar și de aspectul că virușii adoră o bălăceală cu stropituri, a doua lor natură. În consecință, la toată mascarada din martie încoace, bazine închise pe linie, întreceri anulate, tot tacâmul. Asta până zilele trecute, când Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a inaugurat sezonul 2020 cu Campionatul Național pentru seniori, tineret și juniori, desfășurat în încorsetările fără noimă ale protocoalelor și normativelor trasate ”de sus”, dar măcar desfășurat. Pe când în Suedia cea fără vreun ceas de ”izolare”, ”urgență”, ”alertă” sau ”carantină” din martie încoace se consemnau zile consecutive cu zero cazuri, în bazinul CNSB ”Lia Manoliu” din București s-a făcut lansarea la apă a natației interne pe anul în curs de o manieră atipică.

Natația a căzut în trapa manipulării de la A la Z din partea autorităților, și nici n-ar prea fi putut fi altfel la FRNPM, care s-a luat tare în serios în a respecta directivele ”narațiunii oficiale”, la câte au și fost ministerele și ”comițiile” cu ochii pe debutul competițional în 2020 în bazin, MS, MTS, MAI, iar apoi de exemplu DSU, fără a uita de COSR, în condițiile în care Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a fost aleasă pentru a doua oară vicepreședinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român.    

Constrânși de împrejurări, mai din convingere, mai din precauție, mai de nevoie, cei de la FRNPM au optat pentru o competiție nu cu serii de calificare dimineața și finale în reuniunea de după-amiază, conform tradiției încetățenite, pentru care n-ar mai fi fost suficient timpul avut la dispoziție în condițiile în care doar 8 sportivi erau admiși concomitent la încălzire iar 293 a fost totalul concurenților, ci cu serii contracronometru, conferind avantaje dar și dezavantaje.

Una peste alta, în ciuda îndelungatei pauze forțate, fără înot căci virușii țopăie în voie pe suprafața apei, ce mai comedie!, timpii înregistrați la ”Naționale” au fost buni, printre învingători în cele 32 de probe Open strecurându-se și un timișorean, Radu Vaipan, de la CSM.

Apropo de băieți și modalitatea de desfășurare a întrecerilor, opt înotători ieșeau la încălzire și apoi concurau, după care se efectua premierea și ieșirea din bază, urmând opt sportive, în același mod, fără ca participanții de la masculin și feminin să se întâlnească la ”schimbul de ștafete” între probe, ca măsură de prevenție și bună derulare a competiției. S-a suflat și-n iaurt, chit că viruși sunt peste tot iar actualmente în special în patologia obsesivă a decidenților administrativi menținând în transă și psihoză o populație mereu păcălită cu deceniile, până acum 30 de ani cu tacâmul recoltelor cincinale și nu numai, de-atunci cu alte ”sperietori”. Iar dacă până acum cetățenii au tot fost mințiți și manipulați de autorități, într-una și fără opreliște, atunci de ce nu le-ar crede populația la vreme de așa-zisă pandemie, convinsă nevoie mare de neprecupețita ”grijă pentru om” ce i se poartă!?! Cert este că, pas înainte, s-a înotat fără mască, iar asta poate fi notată drept o performanță, la câte absurdități s-au putut pune în practică în biata țărișoară din martie încoace.   

În fine, Radu Vaipan nu s-a dezmințit și a devenit campion al României la seniori la numai 20 de ani, pe 50 de metri bras seniori, în reuniunea a 6-a din totalul celor opt ale ”Naționalelor” în bazin de 50 de metri în aer liber, în cea de-a treia zi din totalul de patru ale întrecerilor, în 28 de secunde și 68 de sutimi. Iar Vaipan încheia al 4-lea la 100 de metri bras, respectiv pe locul 8 la 200 de metri bras.

Tot de la CSM Timișoara, Daria Humă, a doua la junioare în proba feminină de 100 de metri bras, medaliată cu argint, cel de-al treilea înotător aliniat de Clubul Sportiv Municipal în capitală fiind veteranul Cosmin Lancea, tripletă sub îndrumarea antrenorului Ion Bădescu.

Un campion al țării a dat și concitadina CSȘ1 Timișoara, Rareș Tănăsie triumfând la categoria tineret în aceeași probă de 50 de metri bras, în 30 de secunde și 20 de sutimi, elevul profesorului Flavius Munteanu clasându-se al cincilea la Open. CSȘ1 s-a aliniat în București cu 8 înotători, între antrenori și cu Cristina Achim, Anne Marie Papp încheind a șasea la junioare pe 800 de metri liber iar Diana Achim pe 8 la 200m spate junioare.

Iar Emil Dăncăneț a obținut 3 medalii în contul concitadinei CS Aquasport, argint tot în proba de 50 de metri bras, la juniori, respectiv pe locul 7 în Open, precum și bronz la tineret la 100 de metri bras și 50m bras. Dintre alți foști sportivi ai CSȘ1 trecuți în timp la CS Aquasport Timișoara, Checicheș a izbutit o cursă bună la 200 de metri fluture, 2:12.43, al 12-lea în Open.

Într-o privire de ansamblu, CSA Steaua și-a tras partea leului, cu 9 titluri naționale la feminin și 5 la masculin, aproape jumătate din captura generală, urmată de CSM Pitești, cu 5 triumfuri la fete și 4 la băieți, Dinamo obținând 4 medalii de aur la masculin iar ploieștencele două la feminin. Câte una pentru CSM Timișoara, CSM Bacău, în dreptul lui Daniel Martin, și nu în ultimul rând pentru reșițeanul Popescu, de la CSȘ.

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 2

 


Ultimele articole din categoria Înot: