„Memorialul Lovas Peter”, în amintirea marelui înotător şi antrenor la ILSA Timişoara, ajuns la cea de-a X-a ediţie

Inclus pe panoul de onoare al “marilor” lui ILSA, Lovas Peter (1934-2001) este creditat drept cel mai bun antrenor de înot al clubului timişorean din toate timpurile, ajuns inclusiv la Jocurile Olimpice de vară, iar la 11 ani de la trecerea sa în nefiinţă, într-un 8 ianuarie, unul dintre plămânii nataţiei locale, profesorul Gheorghe Szuhanek, care rememorează că “am avut şi eu ocazia să învăţ meserie de la el”, păstrează vie flacăra amintirii lui Peter-Bacsi prin organizarea celei de-a zecea ediţii a “Memorialului Lovas Peter”,reunind sute de copii de la cluburi din ţară şi străinătate într-un concurs internaţional găzduit mîine, sîmbătă, de bazinul olimpic de la Arena Aqua Sport.

Lovas Peter, între „marii” înotului la ILSA

În continuare, traducerea paginii dedicate de portalul www.ilsa-timisoara.net lui Lovas Peter, fotografiile fiind oferite de fratele fostului performer, Dr. Lovas Janos.

“Lovas Peter, cunoscut tuturora ca Peter-Bacsi, a marcat vieţile atâtor oameni dar foarte puţine se ştiu despre viaţa sa personală. Din perspectiva înotătorilor, el se înfăţişa la bazin, conducea antrenamentele şi apoi pleca, dar în ciuda acestei abordări aparent detaşate, impactul avut asupra înotătorilor săi a depăşit cu mult aspectele ţinând de pregătirea sportivă.

Se creditează ideea că Lovas Peter s-a născut şi a fost crescut în Timişoara. Tatăl său, Aristid Lovas, a fost co-proprietar şi editor-şef al Temeschwarer Zeitung, un ziar cu decenii de tradiţie în spate.

Cândva în cursul anilor ´40, Peter-Bacsi s-a alăturat echipei de înot de la ILSA şi curând atingea proeminenţa naţională. Cariera sa în nataţie a atins apogeul în 1951 şi 1952, când a devenit cel mai bun din ţară în stilul fluture bras şi a fost selecţionat în echipa reprezentativă. Cei mai buni timpi au fost în jurul a 1:22 pe 100 metri bras şi 1:20 la fluture bras.

Aidoma altor mari sportivi din “provincie” (denumirea celorlalte locuri înafara capitalei Bucureşti), serviciul militar l-a adus la Bucureşti, unde a înotat pentru Casa Centrală a Armatei (CCA), puternicul club al Armatei, împreună cu Papa Csopi, un alt înotător remarcabil de la ILSA.

Cariera de antrenor şi-a început-o în Bucureşti, unde, după ce a urmat cursuri de profil, a început să lucreze cu un grup de tineri de la CCA. În 1955 sau ´56, Peter-Bacsi s-a întors în Timişoara, unde a început să alcătuiască o echipă de înotători ce avea să devină în doar câţiva ani printre cele mai bune din România.

Aidoma altor sportivi de la ILSA, Peter-Bacsi era fluent în câteva limbi, ca româna, germana, maghiara. Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii şi era perceput ca fiind retras. În ciuda dedicaţiei sale totale pentru lumea sportului, era un fumător.

Antrenamentele lui Peter-Bacsi erau întotdeauna planificate cu grijă, în general cu multe luni în avans, şi nu existau două sesiuni de pregătire identice într-un întreg sezon. Dacă pe de-o parte conducea în amănunţime toate aspectele pregătirilor, Peter Bacsi stătea de-o parte la ora reuniunilor de nataţie, devenind nimic mai mult decât un observator. A le oferi libertate totală înotătorilor săi era modalitatea lui Peter-Bacsi de a le dezvolta gândirea, insuflându-le un puternic sentiment de responsabilitate individuală. Desigur, toate reuniunile de nataţie sfârşeau cu adunări ale echipei în care Peter-Bacsi nu lăsa dubii în privinţa cui este la cârmă.

Sub conducerea sa, Timişoara a rămas unul dintre cele mai puternice centre ale înotului românesc.

Ascensiunea lui Koszta Laci drept unul dintre cei mai buni înotători de bras din ţară, la mijlocul anilor ´60, a condus la primele descinderi ale antrenorului Peter-Bacsi în străinătate. În 1965 şi 1966 antrenorul şi sportivul au călătorit pentru a participa la Roma la “Turneul celor 7 coline”.

Fără doar şi poate, marele succes ca antrenor repurtat de Peter-Bacsi a sosit în anul 1968, când l-a acompaniat pe Koszta Laci la Jocurile Olimpice din Mexico City. Înaintea competiţiei, Koszsta şi Peter-Bacsi au fost implicaţi într-o controversă de mare profil, ca rezultat al deciziei de a sări peste alinierea la Campionatul Naţional al României, în favoarea continuării pregătirilor pentru întrecerea olimpică. În replică, Federaţia Română de Înot, recunoscută pentru sentimentele sale potrivnice lui Koszta, a ameninţat cu suspendarea sportivului şi a antrenorului său. Neinfluenţabili, cei doi şi-au continuat programul şi aveau să-şi încununeze visul olimpic.

Sub îndrumarea lui Peter-Bacsi, Koszta Laci s-a clasat al 12-lea în proba de 200 metri bras.

În anul 1970, în Austria fiind, Peter-Bacsi a decis să nu mai revină în ţara sa de origine. Stabilit în Freiburg, Germania, şi-a reînceput cursurile de înot în ţara de adopţie. Din Germania, a rămas în contact cu unii dintre foştii săi înotători şi chiar i-a vizitat pe Tzulu Morariu în Peru respectiv pe Sala Codruţa, în Danemarca.

Peter-Bacsi s-a stins din viaţă în ianuarie 2001, la Freiburg. Veşnică să fie pomenirea”.

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la „Memorialul Lovas Peter”, în amintirea marelui înotător şi antrenor la ILSA Timişoara, ajuns la cea de-a X-a ediţie

  1. cstm spune:

    Ar fi bine sa se reinfinteze ILSA ca club de polo. Sa reapara numele asta de traditie in sportul Timisorean, si aoutomat sa reapara polo-ul de apa care a disparut de foarte multi ani.

    Clubul a facut o adevata istorie si la inotul Timisorean, si din cate am inteles clubul de inot Masters Timisoara ar fi o continuatoare a inotului de la ILSA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − = 3

 


Ultimele articole din categoria Înot: