Radu Vaipan, bronz pe 50 de metri bras la Campionatele Internaționale ale României

Peste 350 de sportivi, patru zile de întreceri, fiecare cu câte două sesiuni, 64 de echipe și competitori din opt țări, iată foarte pe scurt reperele ediției din acest an ale Campionatelor Internaționale de înot ale României, în organizarea Federației Române de Înot și Pentatlon Modern. Concurs în cadrul căruia reprezentanți ai Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara au izbutit calificări din seriile eliminatorii în finale, iar Radu Vaipan, de la CSM Timișoara, a reușit chiar clasarea pe podium.  

Înotul de pe malurile canalului Bega a scos capul la ediția 2019 a Campionatelor Internaționale ale României, desfășurată în perioada 9-12 mai în București, cu 361 de sportivi la start, reprezentând 64 de grupări din 8 țări.

Revenit sub culorile unei formații de pe Bega, după sezoanele în care a concurat pentru CSM Drobeta Turnu Severin, Radu Vaipan a obținut în capitală medalia de bronz în finala probei masculine de 50 de metri bras seniori, cu timpul de 29 de secunde și 11 sutimi, reușita tânărului legitimat la Clubul Sportiv Municipal Timișoara fiind cea mai semnificativă în numele capitalei Banatului.

Și exponenți ai secției de înot de la CSȘ1 Timișoara au bifat prezențe în finale la Internaționalele de înot ale României, Gabriel Icobescu, Rareș Tănăsie și Daria Humă reușind calificarea din seriile eliminatorii ale competiției găzduite în bazinul olimpic acoperit Dinamo.

Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 1

 


Ultimele articole din categoria Înot: