Timişoara, deşi înecată la capitolul bazine, are copii medaliaţi: Carina Notingher, locul 3 la Naţionalul de 10-11 ani, la Bacău

Deşi Timişoara nu stă deloc strălucit la capitolul bază materială, adică bazine de înot acoperite, care au dispărut treptat, existînd în schimb o unică investiţie privată de dată recentă, Arena Aqua Sport, potenţial uman inclusiv pentru marea performanţă ar fi, ceea ce s-a demonstrat cu prisosinţă în week-end, la Bacău, cu ocazia Campionatului Naţional pentru copii de 10-11 ani, la care Carina Notingher a urcat pe podium iar alţi înotători „brotăcei” timişoreni s-au clasat în top 10.

Carina Notingher (născută 2002; antrenor Sabin Avram), locul 3 şi medaliată cu bronz la C.N. de înot copii 10-11 ani, pentru CS Aqua Sport Timişoara, pozînd împreună cu părinţii săi pentru portalul csaquasport.ro

Carina Notingher, reprezentînd CS Aqua Sport Timişoara, un mic club privat activînd la Arena Aqua Sport, s-a clasat a treia din 74 de fetiţe în proba de 50 de metri spate, cu timpul de 37.76 secunde, devenind medaliată cu bronz în competiţiile Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern. Antrenată de Sabin Avram, Notingher, din generaţia 2002, a concurat în probele categoriei de vîrstă rezervate fetelor la acest Campionat Naţional, şi anume 10 ani.

O bună comportare, în preajma podiumului, a avut şi Patrick Adorian Damian, clasat pe locul 6 în proba de 50 de metri spate a băieţilor de 10 ani, cu timpul de 38.18 secunde, dintr-un total de 101 copii, înotătorul din generaţia 2002, antrenat la CSŞ1 Timişoara de Tiberiu Şucan, ocupînd şi locul 11 în proba de 100 metri liber respectiv locul 7 cu ştafeta clubului, pe 4×50 metri liber, ordinea schimburilor fiind Patrick Adorian Damian, Gabriel Icobescu, Rareş Tănăsie, Darius Tatu.

Competiţia s-a dovedit a fi foarte puternică, atît în plan numeric, cu 305 copii la start pe 3 categorii principale de concurs, şi anume băieţi 11 ani, băieţi 10 ani respectiv fete de 10 ani, cît mai ales valoric, fiind doborîte recorduri naţionale absolute pentru aceste paliere de vîrstă, ceea ce înseamnă că noile generaţii au depăşit timpi atinşi la vremea respectivă de înotători ce aveau să ajungă cu succes la Jocurile Olimpice.

Astfel, Leon Stan a stabilit un nou record naţional în proba de 50 metri delfin, precum şi cu ştafeta de 4×50 metri liber şi pe 50 metri liber, reprezentînd clubul ATB Bucureşti. Distanţele de concurs la aceste vîrste sunt de 50 respectiv 100 metri, cu o excepţie, 200 de metri în proba de înot liber a băieţilor de 11 ani, la Bacău întrecerea fiind găzduită într-un bazin olimpic cu dimensiunea de 50 metri şi 8 culoare.

Profesorul Tiberiu Şucan, activînd din 1995 la CSŞ1 Timişoara, reprezentat la Bacău din corpul tehnic şi de colegul de catedră Flavius Muntean, ne-a explicat că potenţialul copiilor este foarte bun şi Timişoara ar putea realiza mult mai mult prin înot, atît în sportul de performanţă cît şi pentru implicarea tineretului în mişcare şi sport, însă cu o altă abordare şi net o mai bună organizare.

„Aceşti copii, care au concurat la Bacău, practică înotul de circa 2 ani, 2 ani şi jumătate, iar după perioada de iniţiere au trecut la cea de performanţă, aceasta fiind a doua mare competiţie la care au fost prezenţi. La primul la care au participat, în vară, la Arad, au fost şi 160 de copii pe probă, însă de această dată, din cauza distanţelor şi costurilor, unii antrenori s-au limitat în a se prezenta la start cu mai puţini sportivi. Din concurs în concurs, încet-încet, capătă experienţă competiţională, învaţă, iar noi ajustăm, corectăm pe parcurs greşelile. Se întîmplă să plece de exemplu prea tare, să nu-şi dozeze efortul, să greşească la tehnică, dar în general se înoată bine, cu timpi foarte buni comparativ cu generaţii precedente”, ne-a explicat profesorul Şucan, care a relevat totodată că din cauza constrîngerilor şi greutăţilor întîmpinate de dascălii secţiei de înot a CSŞ1 Timişoara în decursul anilor în ceea ce priveşte liberul acces la bazinul Complexului Sportiv Bega, principala grupare a înotului juvenil timişorean se bazează practic pe o selecţie realizată în urmă cu… un cincinal: „S-au pierdut foarte mulţi copii datorită problemelor existente la bazin. Şi în acest an, bazinul fiind închis, în reparaţii, am mai pierdut alţi copii, pentru a nu mai pomeni de selecţii. Iar cînd totul se face cu mai puţin, şi rezultatele sunt mai puţine. Se dorea să avem mai puţini copii, să-i pregătim mai puţine ore, încît am ajuns de la trei la una, şi tot aşa, spre nimic… Oricum aria de selecţie este mică iar cînd nu există un proiect prin care copiii să fie induşi spre înot prin intermediul şcolii, nici nu poţi să ajungi să-i testezi, să selecţionezi, într-un singur bazin şi într-un timp limitat. Maghiarii au în fiecare sat bazin olimpic iar numai la Roma fiinţează 100 de cluburi, pe cînd în toată România sunt numai 80 de cluburi de înot, de toate”.

Şi apropo de timpi, Tiberiu Şucan a lansat un portal al înotului local, www.swimmingtm.ro, care se doreşte a îngloba ceea ce a însemnat şi reprezintă înotul timişorean, cu o secţiune a recordurilor judeţene pe parcursul timpului, dar şi cu actualitatea imediată, constînd în rezultate, concursuri.

CSŞ1 Timişoara a avut 6 copii la Naţionalul de 10-11 ani de la Bacău, mai participînd şi Sara Sand respectiv Luca Macovei.

Competiţia de la Bacău a reunit 40 de cluburi din ţară, din Timişoara mai participînd şi Monica Mocanu, de la gruparea Olivia Swim, efectuînd antrenamentele tot la Arena Aqua Sport, sub îndrumarea Oliviei Costache.

Reprezentanţi ai totuşi micii familii a înotului timişorean vor reveni la mijlocul săptămînii, începînd de joi, la Bacău, pentru alinierea la startul Campionatului Naţional de semifond pentru copii de 12-13 ani.

Antrenorul Tiberiu Şucan va deplasa cu această ocazie, pentru CSŞ1, pe Radu Văipan, campion naţional la 50, 100 respectiv 200 de metri bras, Alexandru Epure, Ela Varadi, Roxana Drăghia, Snejana Popov, Ştefana Vizman şi Andrei Macovei, în vreme ce colegul său de catedră la secţia de înot a CSŞ1, profesorul Ioan Bădescu, îi va alinia printre alţii pe Lucia Giurcă, o medaliată la nivel naţional în probe de spate şi liber, Mario Sîrbulov, cu „bronz” la 100 metri delfin, Mario Dobre sau Adrian Arba.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Înot, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Timişoara, deşi înecată la capitolul bazine, are copii medaliaţi: Carina Notingher, locul 3 la Naţionalul de 10-11 ani, la Bacău

  1. Pop Florica spune:

    Bravo !!!!!! bravo tuturor copiilor si felicitari antrenorilor !!!

  2. tiberiu sucan spune:

    Multumim domnului Mihai pt cuvintele de aur cu care scrie despre inotul timisorean,si speram din suflet sa-i rasplatim darnicia scrisului cu cat mai multe medalii si cat mai stralucitoare.

  3. tiberiu sucan spune:

    toti doritorii de inot,ne pot vizita noul sait de natatie pe http://www.swimtm.ro
    Felicitari Carina

  4. mary spune:

    Domnul profesor Tiberiu Sucan din cauza emotiilor s-a incurcat in declaratii . Sportivii despre care aminteste mai sus sunt : SIRBULOV MARIAN SERGIU , DOBRE BOGDAN ALEXANDRU SI ARBA ADRIAN CRISTIAN . Ar trebui sa-si aminteasca numele copiilor pentru ca formau stafeta de baieti cu a carei rezultate se lauda DOMNIA SA .
    Speram ca atunci cand ne prezinta informatii pe portalul http://www.swimmingtm.ro sa fie mai exact , pentru ca la vasta experienta pe care o are DOMNIA SA nu e posibil sa se incurce in lucruri simple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Înot: