Timișoreni de la două cluburi, locuri 2 și 3 în Campionatul Național și Internațional de înot masters al Ungariei

În localitatea maghiară Gyula s-a derulat în zilele de 12-14 august 2016 reuniunea de natație dotată cu Campionatele Naționale și Internaționale de înot Masters (seniori) ale Ungariei, la care au participat 426 de înotători din 7 țări, concursul rezervat amatorilor de profil fiind de un înalt nivel de performanță.

IMG_1899

 

Timișoara a fost reprezentată peste graniță de sportivi amatori de la două cluburi, și anume CSM respectiv Clubul de Înot Masters, de la ”Municipal” participând Szuhanek Gheorghe, la categoria de vârstă 76-79 de ani, Kuhn Alexandru (60 – 64 ani), Soos Vilmos (70 – 74 ani), Novak Tibor (55 – 59 ani) și Monica Irimie (65 – 69 ani), pe când de la Clubul de Înot Masters: Eleonora Tarta (55 – 59 ani), Teleky Beata (30 – 34 ani), Eihardt Marc (25 – 29 ani) și Daniel Poruțiu (50 – 54 ani).

Rezultatele obținute de înotătorii timișoreni la Gyula sunt următoarele:

– locuri 2: Kuhn Alexandru (1) și Teleky Beata (1);

– locuri 3: Kuhn Alexandru (2), Novak Tibor (1) și Soos Vilmos (1).

Ștafeta de 4 x 50 de metri liber, avându-i în componență pe Kuhn Alexandru, Soos Vilmos, Szuhanek Gheorghe și Novak Tibor a obținut locul 2.

 

Acest articol a fost publicat în Înot, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Înot: