VIDEO. Cel de-al 11-lea sezon al seriei mondiale de sărituri în ape naturale, la start și cu Constantin Popovici într-o nouă locație, insula filipineză Palawan

La finele acestei săptămâni demarează RB Cliff Diving World Series 2019, între cei 24 de protagoniști care vor sări de pe platformele amplasate la 27 respectiv 21 de metri înălțime numărându-se și românul Constantin Popovici. Iar prima dintre cele 7 reuniuni ale celor mai competitivi săritori în ape naturale este aleasă în premieră în Filipine, în insula Palawan, cinci alte etape fiind programate până în septembrie în Europa. Iată reperele noii ediții…

În competiție, și britanicul Gary Hunt, de 7 ori câștigător al seriilor mondiale, iar tot la masculin și un medaliat olimpic, ucraineanul Oleksiy Prygorov, dar și învingătorul ediției din 2017, mexicanul Jonathan Paredes, respectiv Steven LoBue, din SUA, al doilea în ierarhia finală RB Cliff Diving Series 2018 și campion mondial sub egida FINA. În concursul fetelor, de pe platforma amplasată la 21 de metri înălțime, și campioana în exercițiu Rhiannan Iffland, din Australia.

Etapele Red Bull Cliff Diving World Series 2019:

  • 13 aprilie 2019 – El Nido, în laguna de pe insula Miniloc, în Palawan (Filipine)
  • 12 mai 2019 – Dublin (Republica Irlanda)
  • 2 iunie 2019 – Polignano a Mare (Italia)
  • 22 iunie 2019 – Sao Miguel, Insulele Azore (Portugalia)
  • 14 iulie 2019 – Beirut (Liban)
  • 24 august 2019 – Mostar (Bosnia și Herțegovina)
  • 14 septembrie 2019 – Bilbao (Spania).

foto credit @ Red Bull Cliff Diving World Series 2019

VIDEO

Acest articol a fost publicat în Înot și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = cincizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Înot: