”Memorialul Ștefan Heder și Victor Alexandrescu”, ediția a III-a, aduce pe Bega și concursul de Dragon Boat

Clubul Sportiv Nautic Banat Timișoara organizează în week-end, împreună cu foștii sportivi ai AS Constructorul (Timcon) Timișoara, CS Politehnica Timișoara și CSȘ Timișoara, în amintirea celor 2 prieteni, profesori-antrenori Ștefan Heder și Victor Alexandrescu, cea de-a treia ediție a evenimentului de kaiak-canoe și Dragon Boat ”Memorialul Ștefan Heder și Victor Alexandrescu 2013”.

Timişorenii savurau de pe malul Begăi la Flora parada echipajelor cluburilor timişorene şi de kaiak-canoe, în cadrul Bega Bulevard 2012

Concursul are ca scop reunirea la Timișoara a foștilor și actualilor sportivi, iubitori de kaiak-canoe, de la cluburi din țară și din străinătate, în ideea de a promova sporturile nautice și de a atrage iubitorii de mișcare către această ramură sportivă.

Evenimentul se va desfășura pe canalul Bega, între podul Traian (zona Maria) și Podul Michelangelo, și este structurat pe două zile, în care vor avea loc probe de kaiak și canoe pe 200 de metri, pe următoarele categorii de vîrstă: juniori (11-18 ani), tineret (19-23 ani), seniori (24 – 35 ani), masters (peste aceste vîrste), și probe mixte.

Cel mai spectaculos moment și o noutate a acestei ediții este concursul de Dragon Boat. Aceste ambarcațiuni, formate din 12 persoane (10 vîslați, un cîrmaci și un toboșar), s-au văzut pentru prima oară în Timișoara cu ocazia Festivalului Bega Bulevard 2012, unde s-au bucurat de o deosebită simpatie din partea timișorenilor. Totodată pe lîngă concursul cu aceste ambarcațiuni, se vor face plimbări gratuite pentru copii și adulți.

Concursul nautic este un eveniment de sezon, spectaculos, care va atrage prin ineditul și frumusețea sa categorii de populație foarte diversificate și de toate vîrstele. La eveniment sunt invitate oficialități ale orașului Timișoara, reprezentanți ai sportului timișorean, precum și mari glorii din kaiak-canoe, din țară și străinătate.

Program…

Sâmbătă

– paradă a tuturor ambarcațiunilor participante la concurs precum și plimbări în bărcile de agrement, pentru cei interesați;

16-19: primele probe de kaiak și canoe la juniori și tineret;

20: cina de protocol, cu surprize, în cadrul Restaurantului Grădina Bănățeană;

Duminică:

ora 10: probele de kaiak și canoe pentru celelalte categorii de vîrstă și concursul de Dragon Boat;

13: festivitatea de premiere a cîștigătorilor și participanților.

 

 

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − = 1

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: