Cazul bazei CSȘ1 de kaiac-canoe revine în actualitate. Primăria Timișoara, dublu standard. Sportul tot pierde încet teren: ”Ne-om trezi cândva pe undeva pe la podul Modoș”

Nici 2 ani n-au trecut de la ultimele palpitații ale câștigătorilor sezon de sezon de medalii peste medalii la nivel național pentru Timișoara și iată că, la un semn dat de vremea bună, buldozerul s-a întors peste noapte în colțul bazei de kaiac-canoe a grupării CSȘ1 Timișoara, de pe faleza Begăi, peste drum de UVT. Pe-atunci, ofensiva teraselor ca vaduri comerciale a fost până la urmă stopată în respectiva locație, dar s-au mai schimbat între timp datele problemei iar Municipalitatea tocmai a lansat noi licitații, exersând ipocrizia de care poate da dovadă. Căci în deceniul trecut, atunci când, strict la îndemnul ministerial de a valorifica orice spațiu pentru venituri suplimentare, CSȘ1 închiria din bază terasei River Deck respectivul colț în discuție, Primăria Timișoara a criticat vehement respectivul demers, ceva de genul se face birt în curtea școlii! Doar că Municipalitatea procedează acum exact la fel, cu mica-mare diferență că între timp a devenit stăpână pe situație, intabulată pe respectivul teren și, în plus, pe cale de a prelua jurisdicțional în subordine tot ceea ce înseamnă CSȘ1, cu patrimoniu, adică inclusiv respectiva bază de kaiac-canoe, după ce Guvernul a dispus trecerea unităților de învățământ în administrația consiliilor locale.

Secția de kaiac-canoe a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara, nevoită să se adapteze unor implacabile vremuri noi

Într-adevăr, dacă apelăm la memorie, Primăria Timișoara conducea în deceniul trecut un cor al criticilor înfierând darea în chirie de către gruparea sportivă CSȘ1 a respectivului colț pentru o terasă ce comercializa și băuturi alcoolice, administrația locală remarcând pe-atunci că demersul ar fi împotriva legii ce stipula interzicerea derulării unor asemenea activități pe teritoriul unor instituții de învățământ, însă iată că a venit rândul Municipalității să caute cu sârg doritori de același profil, exact pentru aceeași locație.

Revine așadar în actualitate cazul unei secții de mare tradiție dar și succes a sportului școlar timișorean, dintr-o disciplină cu vizibilitate redusă în peisajul arenei autohtone și implicit văduvită de sprijinul necesar, susținere de care este avidă, însă resimțind tot mai acut, din contră, un efect centrifug. Lansați zilnic pe ape, cei din kaiac-canoe au tot mai mult senzația că le fuge pământul de sub picioare.

Puși la fiecare câțiva ani în fața faptului împlinit în ceea ce privește pierderea de teren pas cu pas, antrenorii și sportivii lor din secția de profil a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 n-au de ales și se împacă deja cu ideea noii stări de fapt, căutând în consecință o cât mai lină colaborare și conlucrare într-o firească bună vecinătate cu viitorii chiriași, dar pe de altă parte rămân totuși contrariați de dublul standard aplicat de Municipalitate și mai ales căzuți pe gânduri în legătură cu viitorul tradiționalei ramuri în locația sa de decenii.

Căci reperele s-au modificat tot mai mult în plan legislativ iar surprize dintre cele mai neplăcute ar putea într-o bună zi apărea.

În baza unei sentințe judecătorești, Primăria Timișoara devenea în urmă cu doi ani stăpână pe suprafața de teren pe care se afla amplasată fosta terasă River Deck, colț în colț la faleza Begăi cu populara destinație ”La Căpițe”, despărțite fiind de o cale de acces, suprafață de teren care a fost așadar pierdută de către Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara după circa 2 ani prin tribunale, în primăvara lui 2015, gruparea ex-proprietară mai având de-a lungul timpului frecușurile sale majore cu administrația capitalei Banatului și în ”cazul Usoda”.

Câștigătoare a litigiului, Primăria Timișoara nu stătea atunci mult pe gânduri și căuta să dea în chirie suprafața unei societăți comerciale vizând demararea unor activități comerciale de deservire publică pe amplasamentul fostei terase River Deck, însă demersul nu s-a mai materializat în fața opoziției CSŞ1, al cărei acces la intrarea în baza sportivă ar fi devenit obturat, cu bătăi de cap pentru transportul materialelor și aprovizionare, ținând cont de cele 3 remorci din dotarea grupării, două mai mici și una de 11 metri lungime, cu care timișorenii își transportă ambarcațiunile la întrecerile de pe Bascov-Budeasa sau la Orșova, remorci care implicit nu ar mai fi avut unde să fie parcate și n-ar putea fi lăsate la voia întâmplării, pe spațiul public.

Dificultățile celor din lumea sportului cu vâsle au început să se tragă în această speță odată ce, în urma unui ordin guvernamental datând din deceniul trecut, prin care școlile au trecut în grija comunităților locale, Primăria Timișoara s-a intabulat la cartea funciară cu suprafața de teren cu pricina iar CSȘ 1 Timișoara a acționat-o în judecată. Terenul ajungea în cele din urmă în proprietatea administrației locale dar clădirile destinate activității sportive, ale bazei nautice, au rămas în continuare ale clubului patronat de fostul Minister al Educației și Cercetării Științifice, date acestuia în administrare, situație care la rândul ei este la ora actuală pe punctul de a se schimba.

Pe vremea sistemului centralizat socialist, întreaga respectivă bază era acordată Școlii Sportive de Elevi Timișoara, ca parte a unui mai amplu demers al statului responsabilizând unitățile de învățământ, însă la preluarea ștafetei de către nou înființatul Club Sportiv Școlar numărul 1 de la fosta Școală Sportivă de Elevi nu s-a întocmit și schimbarea denumirii proprietarului la cartea funciară, chichiță exploatată de Municipalitate după ordinul guvernamental de trecere a școlilor în subordinea Consiliilor Locale, prin a se intabula. Dată în judecată, gruparea CSȘ1 efectua pe-atunci diligențe la ministerul de profil în ideea obținerii documentației doveditoare în ceea ce privește drepturile fostei Școli Sportive de Elevi, a cărei continuatoare era, însă nu s-a ales cu nimic, cu consecințele de rigoare în raport cu Primăria Timișoara.

Secția de kaiac-canoe poate pleda la nesfârșit pe bună dreptate cu argumente indubitabile în privința apartenenței sale cu deceniile la respectiva bază nautică, între timp îmbunătățită, totul pe calapodul unui program așezat și bine definit peste ani, dar mai ales excelent probat prin rezultatele obținute, însă modificările legislative o împing într-o postură tot mai vulnerabilă, expusă unor eventualități care nu pot fi de-acum excluse din calcul.

Kaiac-canoe chiar are o mare tradiție postbelică în Timișoara, de exemplu doar competiția de profil cu același nume având zeci de ediții la activ, iar Bega este ”plămânul” capitalei Banatului, canal pe care sportivii de la baza nautică îl înnobilează prin eforturile lor competiționale și din antrenamente, într-o durabilă continuitate de decenii şi cu o excelentă activitate punctată de rezultate pe măsură, însă procesul de instruire a tinerilor viitori performeri pare a aluneca tot mai mult la cheremul destinului. Este vorba de fapt despre una dintre principalele grupări de lansare de tinere talente de profil din România…

Pe de-o parte, Municipalitatea a găsit un chiriaș pentru respectivul colț al bazei în urma celei de-a treia licitații efectuate, iar pe de altă parte, ca unitate conexă aparținând Ministerului Educației Naționale, pe același palier în acest caz cu școlile pentru copii cu nevoi speciale și Palatul Copiilor, gruparea Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara este preluată în totalitate prin ordinul guvernamental sub aripa Consiliului Local, La Arad de exemplu s-a semnat deja protocolul de transfer al proprietății, trecând din administrarea unităților conexe ministerului învățământului sub jurisdicția Municipalității, iar la Timișoara este doar o chestiune de timp, din moment ce a fost deja solicitată documentația ce ține de inventarul valorii patrimoniale a clubului. CSȘ1 va trece la rândul ei sub tutela Primăriei Timișoara, cu tot cu baza secției de kaiac-canoe de pe faleza Begăi, sediul clubului din strada Amforei sau spre exemplu sala de lupte din aceeași zonă.

Iar astfel, dintr-o secție încurajată cândva în deceniul trecut de ministerul guvernamental de profil să-și găsească soluții sustenabile prin autofinanțare din valorificarea unor resurse proprii, gen spații oferite în chirie, cea de kaiac-canoe a ajuns în rând cu multe altele în gestiunea administrației locale, dependentă de bugetul Municipalității. Care poate că va fi un mai bun manager, deși în România postdecembristă s-a exersat la perfecție aruncarea banului public pe apele patriei, așa încât totul este relativ. Oricum, Primăria și-a probat cu succes cu această ocazie versatilitatea în aplicarea dublelor standarde, aspect relevat și de conducătorul secției de kaiac-canoe la CSȘ1, profesorul Zeno Lache, un sufletist cu zeci de ani de activitate în această ramură și cu nenumărați ulterior medaliați lansați pe apele Begăi, și anume că ”atunci când am închiriat la RiverDeck, mai ales Primăria ne-a sărit în cap că facem birt în curtea școlii, ori tocmai Ministerul Educației ne îndemnat să valorificăm orice spațiu pentru obținerea de venituri suplimentare, dar acum Primăria face exact același lucru!”

Mai precis, s-a trecut concret la cosmetizarea și igienizarea zonei, în vederea reamenajării colțului bazei de kaiac-canoe într-un viitor spațiu comercial sub formă de terasă. Trimiși ai Municipalității și-au suflecat mânecile în weekend iar buldozerul și-a făcut din nou apariția la fața locului după nici doi ani, trecându-se inclusiv la reconfigurarea gardului împrejmuitor suprafeței ajunse scriptic în grija Primăriei Timișoara. Odată stăpână pe situație după ce nu demult devenea intabulată iar recent se alegea după ordinul guvernamental cu tot ceea ce ține de CSȘ1, Municipalitatea a lansat mai multe licitații pentru câteva spații destinate teraselor în aer liber, printre care și cel utilizat de fostul River Deck, iar la cea de-a treia s-au ivit doritori care au licitat jumătate din suprafața pusă la dispoziție de Primărie, de 529 de metri pătrați, adjudecată, restul constituind o ”zonă tampon”, utilizabilă de ambele părți. De către cei din arena sportivă pentru a-și păstra parcate sau depozitate diverse utilități, de către chiriașii viitoarei terase pentru a putea beneficia de un spațiu extins cu ocazii mai speciale.

Ceva complicații ar fi dar proaspeții noi vecini, lumea sportului din kaiac-canoe și chiriașii dornici să inaugureze o nouă terasă la faleza Begăi, au conlucrat deja în bună cooperare și în termeni pozitivi pentru a soluționa cât mai eficient problemele practice cu care s-ar confrunta.

La concret, respectivul colț al bazei de kaiac-canoe nu beneficiază de grupuri sanitare și accesul la alte utilități, indispensabile proiectului de terasă deschisă, ceea ce ar fi implicat folosirea celor aparținând secției sportive și implicit pătrunderea în teritoriul acesteia, o alternativă mai puțin practică pentru ambele părți, chiar dacă activitatea viitorului loc de relaxare se va axa doar pe petrecerile de vineri și sâmbătă noapte.

Așa încât cei de la CSȘ1 au acceptat un compromis în sensul cedării magaziei de lemne, devenită redundantă după amplasarea unei centrale termice pentru încălzirea bazei sportive, unde investitorii își vor construi grupurile sanitare ale terasei. S-a pornit bine între părți, noii chiriași de pe fostul River Deck propunându-le de exemplu celor din kaiac-canoe să le pună la dispoziție spațiul în cazul efectuării unor festivități de premiere cu ocazia viitoarelor concursuri ale ”Cupei Timișoara”, iar totul poate curge așadar lin între vecini, însă cei din kaiac-canoe se simt ceva mai stingheri și nesiguri în raport cu Municipalitatea locală, proaspăt împroprietărită, mai ales după propriile experiențe peste ani dar și în general ale celor din lumea arenelor. ”Înțelegem ce ar putea la o adică urma într-o bună zi… Ne-om trezi cândva, pe undeva pe la podul Modoș. M-am așteptat de zece ani la ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi și asta e…”, a admis profesorul Zeno Lache, fost competitor pe ape, actualmente antrenor cu decenii în spate și diriguitor al secției de profil la CSȘ1, unul dintre cei doar 4 titulari pe post după ce în toamnă Octavian Ispas își dădea demisia din catedră. ”În sport în general este din ce în ce mai greu, caz valabil și pentru kaiac-canoe, iar copiii vin tot mai greu, cu toate căutările noastre”, a mai reliefat Lache. Iar apropo de profesorul Octavian Ispas dar și de colțul în discuție al bazei sportive, antrenorul concepuse un proiect cu fonduri europene în ideea ca gruparea sa de kaiac-canoe, CS Water Performance Timișoara, să activeze în acea locație aparținând peste decenii ramurii cu vâsle, însă n-a primit în vara lui 2015 acceptul din partea Municipalității, interesată pe-atunci în precedenta sa tentativă, nereușită la vremea respectivă, de a reintroduce ”colțul” în circuitul comercial.

Sportul este fără doar și poate tot mai vitregit dar și tot mai nesănătos dependent de bugetul public, asta atât prin prisma aruncării pisicii care încotro, gen trecerea unor asemenea unități conexe precum cluburile sportive școlare de la Ministerul Educației Naționale la administrațiile locale, cu repercusiuni de tipul celor semnalate mai sus, cât și prin vehiculatele ordonanțe de urgență vizând finanțarea și remunerarea grupărilor de la bugetele locale, însă totul constituie doar o fidelă oglindă a sinistrelor timpuri pe care le trăim, cu comunismul birocratic de partid și de stat luând un avânt devastator nu doar pe pateticele meleaguri mioritice, ci și la nivel mondial, în cele mai pomenite pseudo-democrații. Sistemul te vrea dependent și implicit este absolut logic să nu conceapă, faciliteze și creeze pârghii auto-sustenabile într-un raport firesc și benefic părților din domeniul privat respectiv al lumii arenelor.

 

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu − = 0

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: